Articol de GSP - Publicat miercuri, 28 octombrie 2009 00:00
Secretul lui Lascăr Pană? Nu a cedat niciodată în faţa jucătorilor. Aşa a cîştigat două cupe europene şi bronzul olimpic cu "naţionala" masculină
"Voi sînteţi oraş la mare?" E una dintre întrebările la care trebuia să răspundă cînd le spunea că vine din Baia Mare. "Le explicam că Baia înseamnă mină", mărturiseşte Lascăr Pană. Mai tîrziu, nu au mai existat dubii. Baia Mare însemna Minaur, echipa de handbal a lui Maricel Voinea, Boroş sau Stamate. Cîştigătoare de două ori a Cupei IHF, în '85 şi '88. La 75 de ani, Lascăr Pană a fost numit preşedinte de onoare la Minaur şi crede că mai poate găsi filonul de aur.
- Domnule Pană, aţi fost campion de juniori la fotbal. Cum era fotbalistul Lascăr Pană?
- Am jucat pînă la 18 ani. Am ieşit campion de juniori cu Competrol Bucureşti în 1952. Jucam half. Aveam rezistenţă, alergam mult, eram dur. Reuşeam să deposedez adversarul cu intrări tari, nu aveam momente de tehnicitate.
- De ce nu aţi continuat să jucaţi fotbal?
- Din cauza mamei, pentru că avea o părere foarte proastă despre fotbal. Mi-a spus că pot să fac orice sport, doar fotbal nu. Sincer, nu-mi pare rău că am trecut la handbal. Am jucat primele meciuri la Progresul Bacău, în 1956. Jucam inter, uneori mă transformam şi în pivot.
"Ia mingea în aia mătii!"
- Cum s-a născut "efectul Voinea"? A fost doar talent?
- Maricel Voinea a exersat foarte mult. Rămînea după antrenamente şi întorcea poarta, o punea oblic. Arunca în aşa fel încît mingea să depăşească prima bară şi să intre în plasă în celălalt colţ. Pot să spun că a fost un inovator. N-a fost o întîmplare, s-a pregătit special. Maricel a fost un jucător cu o inteligenţă nativă. Acum e în Germania, lucrează ca topograf.
- A rămas antologic finalul de la Zaporoje, în 1985, cînd Minaur a cîştigat Cupa IHF în ultima secundă.
- Noi cîştigaserăm la Baia Mare cu 22-17. Mai era mai puţin de un minut din meciul retur şi ne conduceau cu patru goluri. Ne dă gol Bernstein. În nebunia aia, în loc să lase mingea în poartă, s-a dus şi a scos-o. O ţinea în mînă, bucurîndu-se, şi atunci arbitrul a cerut time out. Mai erau patru secunde.
- Le-aţi spus cum să joace ultima fază?
- Nu, ce să spui în nebunia aia? Eram puţin supărat, văzînd că am ratat trofeul. Maricel s-a dus la centru. Adversarii i-au marcat pe el şi pe Boroş, oamenii noştri de gol. Nu l-au băgat în seamă pe Stamate. Iar Stamate tot îi spunea lui Maricel «Dă-mi mingea!, Dă-mi mingea!». La care, Maricel, în tensiunea partidei, îi răspunde: «Ia-o în aia mătii!". Stamate a primit mingea. A făcut doi paşi şi a aruncat de pe la 16-17 metri. Au urmat 40 de minute de parlamentări, gazdele au contestat că am marcat în timpul regulamentar. Au măsurat de şase ori, dar acţiunea noastră nu depăşea cele patru secunde. Scorul a fost 18-14 pentru Zaporoje şi am primit cupa de la preşedintele federaţiei din URSS.
Ceauşescu a crezut că sînt campioni olimpici
- Aţi învins URSS-ul, la Olimpiada de la Moscova, în 1980, cu 22-19, după 9-15 la pauză. Ce le-aţi spus jucătorilor la vestiar?
- Am intrat rîzînd. Se uitau băieţii la mine, parcă îşi spuneau: «Ăsta a luat-o razna!". Le-am spus, textual, "Măi băieţi, ne-am făcut de rîs. Meciul se televizează şi în ţară. Nu ne rămîne decît să reducem scorul. A început repriza a doua. S-a făcut 16-10, apoi 16-16. Ei au mai dat patru goluri în repriza secundă şi noi am înscris 13. Din păcate, nu am ajuns în finală. Ruşii au aranjat cu sîrbii şi s-au calificat la golaveraj.
- Cu Ceauşescu v-aţi întîlnit?
- Nu. Foarte interesant a fost că Nicolae Ceauşescu, cînd a văzut finalul meciului cu URSS, a crezut că sîntem campioni olimpici! Ceilalţi plecaseră de lîngă el la 9-15. Nu l-a informat nimeni că era o partidă din grupă.
- Care a fost secretul succeselor dumneavoastră?
- Primul lucru care m-a distanţat de ceilalţi tehnicieni a fost disciplina. Eu le-am cerut să ducă o viaţă sportivă, să nu umble prin restaurante, să fie punctuali la antrenament, să nu fumeze. Orice ţigară îi costa 100 de lei, pe atunci era o sumă importantă. Unii şi-au ars treningul, pantalonii, să le ascundă. Orice întîrziere la şedinţa de pregătire era penalizată cu 100 de lei. După mine nu mai intra nimeni la antrenament. Un exemplu. Plecam la Bacău la ora 9:00. Autobuzul era în faţa sălii. Am venit, m-am uitat, lipsea Maricel Voinea. Îi spun şoferului să-i dea drumul. Sar jucătorii: «Nu e Maricel!». Plecăm, el era la colţ. «Uite-l pe Maricel!», au ţipat băieţii. I-am spus din nou şoferului să meargă mai departe. Ne-am dus la Bacău şi am cîştigat şi fără Maricel.
"Răzvan trebuie să renunţe la Mutu"
- Cum aţi fi procedat în cazul "Mutu"?
- Vreţi să vă spun sincer? Dacă eu eram Răzvan Lucescu, îl dădeam pe Adrian Mutu imediat afară şi-l trimiteam acasă. Şi pe el, şi pe Adrian Cristea. Era un cîştig fantastic pentru Lucescu. Creştea mult în faţa opiniei publice şi a jucătorilor echipei naţionale.
- Mutu spune că s-a comportat ca un profesionist, că nu e mare lucru că a ieşit într-o noapte la restaurant.
- Eu nu am nimic cu Mutu, nici nu-l cunosc, dar nu e profesionist, e un om care îşi bate joc de munca celorlalţi. Fiindcă nu poţi să-mi spui mie că tu, pierzînd o noapte, poţi să dai randamentul pe care îl dă ăla care doarme.
Bunicul Pană
Dur cu jucătorii, Lascăr Pană se înmoaie în faţa nepoatei Raluca, de cinci ani şi jumătate. "Mă duc des să o văd pe Raluca în Luxemburg, unde stă cu fiica mea, Mihaela. Pe lîngă limba română, a învăţat la grădiniţă franceza. Face balet, merge la înot. Mihaela a jucat baschet la Olimpia Bucureşti. A terminat Educaţia Fizică, dar diploma nu i-a fost recunoscută acolo. S-a reprofilat şi a făcut carieră în domeniul financiar. E şefa unui serviciu dintr-o bancă, e plecată ba la Londra, ba în Italia", a povestit Pană.
Stamate a lucrat la Cavnic
Băimărenii nu au făcut avere, deşi au cîştigat Cupa IHF în 1985 şi 1988: "Am încasat prime simbolice după cele două trofee. Nu se juca pe bani. Jucătorii erau mulţumiţi de salariile de miner. Luau 2.500- 3.000 de lei. Marele avantaj a fost că majoritatea au pensii de mineri. Au intrat rar în mină. Doar Stamate a lucrat la Cavnic, să-şi facă vechime in muncă".
"Nu-i nimic!"
Dorit de greci şi în "Epoca de Aur", Lascăr Pană a acceptat în 1990 oferta de a conduce loturile naţionale elene. "Începeam antrenamentul cu cinci jucători. M-am dus la preşedintele federaţiei şi l-am întrebat dacă m-a adus la Atena să fac handbal sau să iau bani. Cînd auzeau că au două şedinţe de pregătire într-o zi, parcă auzeau de dracul. Nu am lucrat uşor cu ei. Cînd ratau, se încurajau unul pe altul strigînd «Nu-i nimic!». Mă repezeam în ei cînd auzeam. Le-am interzis să se mai îmbărbăteze în acest mod. Am fost singurul antrenor străin care a rezistat cinci ani în Grecia. Am obţinut locul patru la Jocurile Mediteraneene, i-am calificat de trei ori în finala Campionatului Mondial de tineret", a rememorat Pană.
Fotbal cu pipeta
Lascăr Pană e un suporter fidel al CCA-ului. După ce a suportat în 1996 o intervenţie chirurgicală la inimă, la Lyon, încearcă să-şi tempereze emoţiile cînd urmăreşte un meci al Stelei. "Soţia vine şi-mi închide televizorul dacă vede că mă consum. Ştii cum fac? Mă uit la meci, apoi schimb pe filme, pe ştiri. Mă uit din nou la final. Am avut noroc cu partida de la Iaşi, steliştii au marcat amîndouă golurile în ultimele minute"
"Sclavul handbalului"
Cum arată o zi fără handbal? Pentru Pană nu există aşa ceva: "Pentru mine, pasiunea numărul unu e handbalul, pasiunea numărul doi e handbalul, pasiunea numărul zece e handbalul. N-a fost altceva. Am fost sclavul acestui joc. În afară de handbal, citesc, mă plimb prin parc, am preocupări de pensionar". S-a rupt de politică în 2004, după ce a fost consilier local PSD. "Dacă sîntem cu sportul unde sîntem, e pentru că şi-a băgat politicul nasul. Înainte era o sarcină de partid, dar nu venea nimeni să te influenţeze. Dăm bani în funcţie de culoare politică".
CARTE DE VIZITĂ LASCĂR PANĂ
» s-a născut pe 14 septembrie 1934 la Constanţa
» a fost campion de juniori la fotbal cu Competrol Bucureşti în 1952
» a început handbalul în 1956 la Progresul Bacău, apoi a jucat la Petrolul Teleajen, CFR Bucureşti şi Dinamo Bacău
» din 1959 a fost antrenor-jucător la Dinamo Bacău. A plecat în 1969 la Voinţa Bucureşti, cu care a promovat în prima ligă şi unde a mai jucat un an în Divizia A.
» din 1970 a preluat-o pe Minaur, iar în 1974 a avut iniţiativa înfiinţării primului club exclusiv de handbal
» 25 de ani la rînd Minaur nu a coborît sub locul patru în clasament
» a cîştigat de două ori Cupa IHF cu Minaur, în 1985 şi 1988, s-a calificat de trei ori în semifinalele Cupei Cupelor
» a obţinut cu "naţionala" masculină medalia de bronz la JO de la Moscova
"Radu Voina e un tip cu care se poate discuta. Nu e orgolios. E inversul lui Gheorghe Tadici, dar şi Tadici e un antrenor foarte bun. Dar la fete trebuie altfel lucrat, că sînt sensibile, sînt mofturoase. Tadici nu a avut diplomaţie"
"Tehnicienii actuali nu mai au pasiune, pentru ei primul lucru e cît cîştigă. Înainte nu era aşa. Jucătorii nu mai vor să muncească, îi interesează doar banii"
"Nu studiam adversarul. N-aveam logistica necesară. Mă bazam întotdeauna pe primul meci. Îmi convenea să joc primul meci acasă, că-i studiam mai bine"
"Nu-l pun pe Vasile Stîngă, fiindcă juca pentru el, nu pentru echipă. Era foarte individualist. N-am o părere bună despre el nici ca antrenor. A cîştigat Challenge Cup. Păi, şi bunică-mea cîştiga Challenge Cup!"
Secretul lui Lascăr Pană? Nu a cedat niciodată în faţa jucătorilor. Aşa a cîştigat două cupe europene şi bronzul olimpic cu "naţionala" masculină
"Voi sînteţi oraş la mare?" E una dintre întrebările la care trebuia să răspundă cînd le spunea că vine din Baia Mare. "Le explicam că Baia înseamnă mină", mărturiseşte Lascăr Pană. Mai tîrziu, nu au mai existat dubii. Baia Mare însemna Minaur, echipa de handbal a lui Maricel Voinea, Boroş sau Stamate. Cîştigătoare de două ori a Cupei IHF, în '85 şi '88. La 75 de ani, Lascăr Pană a fost numit preşedinte de onoare la Minaur şi crede că mai poate găsi filonul de aur.
- Domnule Pană, aţi fost campion de juniori la fotbal. Cum era fotbalistul Lascăr Pană?
- Am jucat pînă la 18 ani. Am ieşit campion de juniori cu Competrol Bucureşti în 1952. Jucam half. Aveam rezistenţă, alergam mult, eram dur. Reuşeam să deposedez adversarul cu intrări tari, nu aveam momente de tehnicitate.
- De ce nu aţi continuat să jucaţi fotbal?
- Din cauza mamei, pentru că avea o părere foarte proastă despre fotbal. Mi-a spus că pot să fac orice sport, doar fotbal nu. Sincer, nu-mi pare rău că am trecut la handbal. Am jucat primele meciuri la Progresul Bacău, în 1956. Jucam inter, uneori mă transformam şi în pivot.
"Ia mingea în aia mătii!"
- Cum s-a născut "efectul Voinea"? A fost doar talent?
- Maricel Voinea a exersat foarte mult. Rămînea după antrenamente şi întorcea poarta, o punea oblic. Arunca în aşa fel încît mingea să depăşească prima bară şi să intre în plasă în celălalt colţ. Pot să spun că a fost un inovator. N-a fost o întîmplare, s-a pregătit special. Maricel a fost un jucător cu o inteligenţă nativă. Acum e în Germania, lucrează ca topograf.
- A rămas antologic finalul de la Zaporoje, în 1985, cînd Minaur a cîştigat Cupa IHF în ultima secundă.
- Noi cîştigaserăm la Baia Mare cu 22-17. Mai era mai puţin de un minut din meciul retur şi ne conduceau cu patru goluri. Ne dă gol Bernstein. În nebunia aia, în loc să lase mingea în poartă, s-a dus şi a scos-o. O ţinea în mînă, bucurîndu-se, şi atunci arbitrul a cerut time out. Mai erau patru secunde.
- Le-aţi spus cum să joace ultima fază?
- Nu, ce să spui în nebunia aia? Eram puţin supărat, văzînd că am ratat trofeul. Maricel s-a dus la centru. Adversarii i-au marcat pe el şi pe Boroş, oamenii noştri de gol. Nu l-au băgat în seamă pe Stamate. Iar Stamate tot îi spunea lui Maricel «Dă-mi mingea!, Dă-mi mingea!». La care, Maricel, în tensiunea partidei, îi răspunde: «Ia-o în aia mătii!". Stamate a primit mingea. A făcut doi paşi şi a aruncat de pe la 16-17 metri. Au urmat 40 de minute de parlamentări, gazdele au contestat că am marcat în timpul regulamentar. Au măsurat de şase ori, dar acţiunea noastră nu depăşea cele patru secunde. Scorul a fost 18-14 pentru Zaporoje şi am primit cupa de la preşedintele federaţiei din URSS.
Ceauşescu a crezut că sînt campioni olimpici
- Aţi învins URSS-ul, la Olimpiada de la Moscova, în 1980, cu 22-19, după 9-15 la pauză. Ce le-aţi spus jucătorilor la vestiar?
- Am intrat rîzînd. Se uitau băieţii la mine, parcă îşi spuneau: «Ăsta a luat-o razna!". Le-am spus, textual, "Măi băieţi, ne-am făcut de rîs. Meciul se televizează şi în ţară. Nu ne rămîne decît să reducem scorul. A început repriza a doua. S-a făcut 16-10, apoi 16-16. Ei au mai dat patru goluri în repriza secundă şi noi am înscris 13. Din păcate, nu am ajuns în finală. Ruşii au aranjat cu sîrbii şi s-au calificat la golaveraj.
- Cu Ceauşescu v-aţi întîlnit?
- Nu. Foarte interesant a fost că Nicolae Ceauşescu, cînd a văzut finalul meciului cu URSS, a crezut că sîntem campioni olimpici! Ceilalţi plecaseră de lîngă el la 9-15. Nu l-a informat nimeni că era o partidă din grupă.
- Care a fost secretul succeselor dumneavoastră?
- Primul lucru care m-a distanţat de ceilalţi tehnicieni a fost disciplina. Eu le-am cerut să ducă o viaţă sportivă, să nu umble prin restaurante, să fie punctuali la antrenament, să nu fumeze. Orice ţigară îi costa 100 de lei, pe atunci era o sumă importantă. Unii şi-au ars treningul, pantalonii, să le ascundă. Orice întîrziere la şedinţa de pregătire era penalizată cu 100 de lei. După mine nu mai intra nimeni la antrenament. Un exemplu. Plecam la Bacău la ora 9:00. Autobuzul era în faţa sălii. Am venit, m-am uitat, lipsea Maricel Voinea. Îi spun şoferului să-i dea drumul. Sar jucătorii: «Nu e Maricel!». Plecăm, el era la colţ. «Uite-l pe Maricel!», au ţipat băieţii. I-am spus din nou şoferului să meargă mai departe. Ne-am dus la Bacău şi am cîştigat şi fără Maricel.
"Răzvan trebuie să renunţe la Mutu"
- Cum aţi fi procedat în cazul "Mutu"?
- Vreţi să vă spun sincer? Dacă eu eram Răzvan Lucescu, îl dădeam pe Adrian Mutu imediat afară şi-l trimiteam acasă. Şi pe el, şi pe Adrian Cristea. Era un cîştig fantastic pentru Lucescu. Creştea mult în faţa opiniei publice şi a jucătorilor echipei naţionale.
- Mutu spune că s-a comportat ca un profesionist, că nu e mare lucru că a ieşit într-o noapte la restaurant.
- Eu nu am nimic cu Mutu, nici nu-l cunosc, dar nu e profesionist, e un om care îşi bate joc de munca celorlalţi. Fiindcă nu poţi să-mi spui mie că tu, pierzînd o noapte, poţi să dai randamentul pe care îl dă ăla care doarme.
Bunicul Pană
Dur cu jucătorii, Lascăr Pană se înmoaie în faţa nepoatei Raluca, de cinci ani şi jumătate. "Mă duc des să o văd pe Raluca în Luxemburg, unde stă cu fiica mea, Mihaela. Pe lîngă limba română, a învăţat la grădiniţă franceza. Face balet, merge la înot. Mihaela a jucat baschet la Olimpia Bucureşti. A terminat Educaţia Fizică, dar diploma nu i-a fost recunoscută acolo. S-a reprofilat şi a făcut carieră în domeniul financiar. E şefa unui serviciu dintr-o bancă, e plecată ba la Londra, ba în Italia", a povestit Pană.
Stamate a lucrat la Cavnic
Băimărenii nu au făcut avere, deşi au cîştigat Cupa IHF în 1985 şi 1988: "Am încasat prime simbolice după cele două trofee. Nu se juca pe bani. Jucătorii erau mulţumiţi de salariile de miner. Luau 2.500- 3.000 de lei. Marele avantaj a fost că majoritatea au pensii de mineri. Au intrat rar în mină. Doar Stamate a lucrat la Cavnic, să-şi facă vechime in muncă".
"Nu-i nimic!"
Dorit de greci şi în "Epoca de Aur", Lascăr Pană a acceptat în 1990 oferta de a conduce loturile naţionale elene. "Începeam antrenamentul cu cinci jucători. M-am dus la preşedintele federaţiei şi l-am întrebat dacă m-a adus la Atena să fac handbal sau să iau bani. Cînd auzeau că au două şedinţe de pregătire într-o zi, parcă auzeau de dracul. Nu am lucrat uşor cu ei. Cînd ratau, se încurajau unul pe altul strigînd «Nu-i nimic!». Mă repezeam în ei cînd auzeam. Le-am interzis să se mai îmbărbăteze în acest mod. Am fost singurul antrenor străin care a rezistat cinci ani în Grecia. Am obţinut locul patru la Jocurile Mediteraneene, i-am calificat de trei ori în finala Campionatului Mondial de tineret", a rememorat Pană.
Fotbal cu pipeta
Lascăr Pană e un suporter fidel al CCA-ului. După ce a suportat în 1996 o intervenţie chirurgicală la inimă, la Lyon, încearcă să-şi tempereze emoţiile cînd urmăreşte un meci al Stelei. "Soţia vine şi-mi închide televizorul dacă vede că mă consum. Ştii cum fac? Mă uit la meci, apoi schimb pe filme, pe ştiri. Mă uit din nou la final. Am avut noroc cu partida de la Iaşi, steliştii au marcat amîndouă golurile în ultimele minute"
"Sclavul handbalului"
Cum arată o zi fără handbal? Pentru Pană nu există aşa ceva: "Pentru mine, pasiunea numărul unu e handbalul, pasiunea numărul doi e handbalul, pasiunea numărul zece e handbalul. N-a fost altceva. Am fost sclavul acestui joc. În afară de handbal, citesc, mă plimb prin parc, am preocupări de pensionar". S-a rupt de politică în 2004, după ce a fost consilier local PSD. "Dacă sîntem cu sportul unde sîntem, e pentru că şi-a băgat politicul nasul. Înainte era o sarcină de partid, dar nu venea nimeni să te influenţeze. Dăm bani în funcţie de culoare politică".
CARTE DE VIZITĂ LASCĂR PANĂ
» s-a născut pe 14 septembrie 1934 la Constanţa
» a fost campion de juniori la fotbal cu Competrol Bucureşti în 1952
» a început handbalul în 1956 la Progresul Bacău, apoi a jucat la Petrolul Teleajen, CFR Bucureşti şi Dinamo Bacău
» din 1959 a fost antrenor-jucător la Dinamo Bacău. A plecat în 1969 la Voinţa Bucureşti, cu care a promovat în prima ligă şi unde a mai jucat un an în Divizia A.
» din 1970 a preluat-o pe Minaur, iar în 1974 a avut iniţiativa înfiinţării primului club exclusiv de handbal
» 25 de ani la rînd Minaur nu a coborît sub locul patru în clasament
» a cîştigat de două ori Cupa IHF cu Minaur, în 1985 şi 1988, s-a calificat de trei ori în semifinalele Cupei Cupelor
» a obţinut cu "naţionala" masculină medalia de bronz la JO de la Moscova
" Radu Voina e un tip cu care se poate discuta. Nu e orgolios. E inversul lui Gheorghe Tadici, dar şi Tadici e un antrenor foarte bun. Dar la fete trebuie altfel lucrat, că sînt sensibile, sînt mofturoase. Tadici nu a avut diplomaţie"
"Tehnicienii actuali nu mai au pasiune, pentru ei primul lucru e cît cîştigă. Înainte nu era aşa. Jucătorii nu mai vor să muncească, îi interesează doar banii"
"Nu studiam adversarul. N-aveam logistica necesară. Mă bazam întotdeauna pe primul meci. Îmi convenea să joc primul meci acasă, că-i studiam mai bine"
"Nu-l pun pe Vasile Stîngă, fiindcă juca pentru el, nu pentru echipă. Era foarte individualist. N-am o părere bună despre el nici ca antrenor. A cîştigat Challenge Cup. Păi, şi bunică-mea cîştiga Challenge Cup!"
)
)
)
)
)
)
)
)
