Articol de GSP - Publicat vineri, 22 iunie 2007 00:00
Becali i-a atacat dur ieri pe impresarii nigerianului, anuntindu-i ca nu vor primi nici un ban chiar si cu riscul de a cadea transferul
Cu fiecare zi, trecerea in Ghencea a lui Emeghara devine din ce in ce mai putin probabila. Ieri, Becali a admis pentru prima data ca transferul ar putea cadea. "Banii i-am platit lui Poli, dar daca jucatorul nu vrea sa accepte ce i-am propus, sa fie sanatos, la revedere! Am vorbit cu Iancu si mi-a zis ca imi va returna intreaga suma daca nu vom parafa tranzactia. Ce, eu stau sa ma rog de Emeghara?", a spus Becali.
Patronul Stelei a gasit apoi principalii responsabili esecul afacerii. "Impresarii lui mi-au cerut 10 la suta din suma de transfer, 120.000 de euro. Au venit si ei repede, la ciuguleala. Din cauza lor nu s-a realizat transferul. Cine e Damian asta? E impresar la furnici, la privighetori, la ce este? Este un mascarici, un papagal", a spus Gigi Becali despre Aurel Damian, agentul din Romania al nigerianului.
"Nu l-a descoperit el pe Emeghara, nu i-a dat bani atunci cind ii era mai greu. De asta a inventat UEFA meseria de impresar. Nu e nimic anormal, asa se procedeaza in toata lumea. Pentru acea suma se taie factura", a replicat Aurel Damian, cel care a fost membru PNG de Bacau pina in urma cu citeva luni, cind si-a dat demisia din partidul lui Becali!
"Daca impresarii vor bani, sa-si ia din contractul lui Emeghara. Singurul impresar adevarat e Giovanni. La restul sa le spuneti samsari, cioflingari"
Gigi Becali
"Becali a zis ca nu ne da nici un ban, ca el s-a inteles cu Timisoara. Il anunt ca daca nu se intelege cu jucatorul, atunci nu-l va avea pe Emeghara"
Aurel Damian
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”