Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 06 noiembrie 2009 00:00
Autoexclus disciplinar din "naţională", Mutu îşi regăseşte talentul şi clasa la Fiorentina, cu care e la un pas de "optimi"
Dezamăgitor şi rebel la "naţională", strălucitor şi mereu gata de sacrificii la Fiorentina. E imaginea developată de Mutu în această toamnă şi nu numai. Îndepărtat măcar temporar de la echipa naţională, atacantul român a dovedit încă o dată, şi tot cu Debrecen (5-2), că rămîne fenomenal. Mai exact, "Fenomeno.it". Golgeter letal în Europa, Mutu e ca şi calificat în "optimile" Ligii. Prestaţia de gală de miercuri a însemnat şi o telegramă trimisă lui Răzvan Lucescu, la care a anexat adeverinţa medicală şi plasturele bleu purtat la genunchiul stîng.
Dacă a vrut să demonstreze ceva cuiva, "Briliantul" chiar a reuşit. A trecut peste orice durere şi a rezistat în teren pînă la capăt. Iar "doppietei" semnate la Budapesta i-a adăugat golul care a dat tonul concertului Violei. 90 de minute din repertoriul său de vîrf, sintetizat în Gazzetta dello Sport. "Mutu şi-a regăsit zîmbetul luminos, iar Fiorentina, unul dintre jucătorii esenţiali şi magici în Champions, chiar în momentul-cheie al sezonului". Laude completate de violaplanet.com: "Cel mai mare merit al românului a fost că s-a pus în slujba echipei şi i-a presat continuu pe adversari. Cu un genunchi umflat, Mutu chiar nu putea face mai mult".
Se va opera din nou la menisc
Din păcate, Adrian Mutu va lua o pauză pentru a se opera din nou la meniscul genunchiului drept, acelaşi la care a mai avut probleme şi în trecut: "Mutu are o problemă la menisc, se va opera în 2-3 săptămîni, eu cred că într-o lună îşi va reveni, nu în 2010 cum au zis unii", a confirmat Victor Becali la GSPTV.
"Mutu s-a văzut în toate fazele decisive şi a arătat că încă mai este un campion"
Agenţia Calciomercato
"O prestaţie cu majuscule, încununată cu un gol dovedind inteligenţă pură"
Gazzetta dello Sport
"Mutu a declanşat avalanşa viola. Eurocupele îi dau energie, sînt făcute pentru el"
La Stampa
3 goluri şi o pasă decisivă a reuşit Mutu în "dubla" cu Debrecen în grupele Champions League