SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL CAMPIONILOR

Rafael Nadal poate reveni la Londra pe prima treaptă a ierarhiei mondiale!

Rafael Nadal, Nadal, Paris
Rafael Nadal, Nadal, Paris

Articol de - Publicat duminica, 15 noiembrie 2009 00:00

Rafael Nadal a pierdut ieri în semifinalele Mastersului de la Paris în faţa lui Novak Djokovici, dar păstrează şanse mari să urce din nou în vîrful ierarhiei mondiale la Turneul Campionilor de la Londra.

"Modul în care a evoluat Djokovici a fost incredibil, era de neoprit. Nimănui nu îi place să piardă, dar trebuie să fiu realist şi să accept că adversarul a fost mai bun. N-am mai cîştigat un turneu de la Roma, dar am jucat şi în competiţii dificile. Să cîştig la Londra va fi dificil, dar nu imposibil", a comentat Rafael Nadal, conform as.com.

Urmează Mastersul de la Londra, unde cei mai buni 8 tenismeni din 2009 se vor înfrunta pentru supremaţie. Ei vor fi împărţiţi în două grupe de cîte patru, iar primii doi din fiecare vor accede în semifinale. Se acordă 200 de puncte pentru victorie în grupe, alte 400 pentru o victorie în semifinale, iar campionul primeşte încă 500 de puncte. Astfel, cîştigătorul turneului poate acumula maxim 1500 de puncte.

CUM POATE AJUNGE NADAL ÎN VÎRF
Diferenţa la vîrf este de doar 945 de puncte în favoarea lui Roger Federer, iar elveţianul îşi poate pierde prima poziţie. Dacă Nadal cîştigă turneul cu maximum de puncte şi Federerc cîştigă două din cele trei meciuri din grupă şi pierde în semifinale, atunci ibericul devine noul număr unu mondial.

Acelaşi lucru se poate întîmpla dacă spaniolul pierde un meci în grupe, dar cîştigă turneul, iar Federer obţine un singur succes. Ultima variantă este ca Nadal să piardă finala, cu victorii pe linie în grupe, iar elveţianul să piardă toate meciurile.

La Turneul Campionilor vor participa Roger Federer, Rafael Nadal, Novak Djokovici, Andy Murray, Juan Martin Del Potro, Andy Roddick, Nikolay Davidenko şi Fernando Verdasco. Competiţia va debuta pe 22 noiembrie la Londra.

Cine crezi că va încheia sezonul 2009 pe primul loc, Roger Federer sau Rafael Nadal?

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Alexandra Duckadam, femeia care i-a fost soție lui Helmuth din 2007 » Poveste fascinantă de iubire, în ciuda diferenței de 20 de ani dintre ei
Stiri extrasport
Cine este Alexandra Duckadam, femeia care i-a fost soție lui Helmuth din 2007 » Poveste fascinantă de iubire, în ciuda diferenței de 20 de ani dintre ei
Prima reacție a lui Gigi Becali, după moartea lui Duckadam: „Eu asta am înțeles de la Biserică! O să plec și eu”
Superliga

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor
Special

Gigi Becali a răspuns în direct la întrebarea „Ați accepta să fiți premier?” » „Să vă mai spun ceva”

Deian Sorescu îl așteaptă pe cai mari pe Jose Mourinho: „Mă simt copt ca jucător” + N-a uitat ofensa de la Dinamo: „Ne-au făcut în fel și chip”

Comentarii (6)
 •  15 Noiembrie 2009, 23:23

AVETI SI VOI O OSESIE:Nadal,RAFALA,RAFALA. Jocul demonstrat de RAFALA la ultimile aparitii chiar va impun astfel de calcule? Cand totul incepe cu atat de multi de DACA nu cred ca se poate vorbi de presupuneri serioase.

 •  15 Noiembrie 2009, 18:09

Ma indoiesc de faptul ca Nadal poate invinge la Londra. Dupa accidentarea si operatia suferita la genunchi Rafa nu mai este jucatorul care uimea lumea cu mingile scoase din colturile terenului, cu forehandul sau biciuit care ucidea lent, dar sigur orice adversar. Nici macar reverul nu ii mai merge. Daca inainte in situatii dificile trimitea passinguri incredibile din colturi cu forehandul sau reverul, acum abia daca ii mai intra un slice inofensiv.Imi pare rau, dar nu cred ca va mai fi ce a fost

 •  15 Noiembrie 2009, 17:49

dak si nadal e terminat u esti distrus:))) asa va faceti d ras p aici bai terminatilor

Vezi toate comentariile (6)
Comentează