Articol de GSP - Publicat joi, 07 ianuarie 2010 00:00
Căpitanul celor de la AS Roma, fosta echipă a lui Cristian Chivu, Francesco Totti l-a încurajat pe blogul personal pe căpitanul naţionalei României. Într-un post intitulat "Forza Chivu", Totti îi urează fundaşului interist să se întoarcă repede pe teren. În acelaşi timp, pe site-ul cotidianului spaniol Marca, pînă la ora 12, erau 120 de comentarii de susţinere pentru fundaşul român!
Ferit de accidentări grave în acest sezon, căpitanul "naţionalei" a păţit-o rău ieri, la Verona, unde Inter s-a impus (1-0) în duelul cu Chievo. Meciul bun făcut de fundaşul stînga al milanezilor, remarcat la slalomul printre 5 adversari din finalul reprizei, foarte aproape de gol, s-a terminat imediat după pauză. La un contact fortuit cu Pellissier, Chivu s-a lovit la cap şi a fost scos pe targă din teren. A rămas tot timpul conştient şi, după zece minute, a fost urcat în ambulanţă şi transportat de urgenţă la Clinica de Neurochirurgie a Spitalului "Borgo Trento" din Verona, unde a fost însoţit de medicul echipei, Francesco Combi.
Corriere dello Sport relatează că fundaşul român Cristi Chivu a avut o noapte liniştită după accidentarea gravă suferită ieri, la cap. El este internat în spitalul Borgo Trento din Verona. Toate detaliile aici.
Încurajează-l şi tu pe căpitanul naţionalei! Scrie-i şi tu mesajul tău!

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”