Articol de GSP - Publicat luni, 11 ianuarie 2010 00:00
Liderul clasamentului ATP, elveţianul Roger Federer, a anunţat, luni, că nu va juca la turneul demonstrativ Kooyong, care se va desfăşura la Melbourne, el dorind să se pregătească pentru primul Mare şlem al anului, Australian Open, informează L'equipe.
Pe lângă Federer, şi Andy Roddick a anunţat că nu va juca la acest turneu demonstrativ. Cei opt tenismeni participanţi la Kooyong Classic vor fi anunţaţi marţi.
Turneul Kooyong Classic are loc în fiecare an înaintea Australian Open. Prima ediţie a avut loc în decembrie 1988. Roger Federer a câştigat de două ori acest turneu (2005, 2009), în timp ce Roddick şi-a adjudecat trei ediţii (2006, 2007, 2008).
NewsIn