Articol de GSP - Publicat vineri, 15 ianuarie 2010 00:00
Impresarul crede că, forţat de preşedintele federaţiei, antrenorul naţionalei nu-l va convoca pe Mutu chiar dacă jucătorul va merge perfect la Firenze. Şi introduce în ecuaţie numele controversatului Nicu Gheară
Sediul lui Giovanni Becali din Floreasca. Impresarul ocupă un birou uriaş, unde, în plină criză, stă pe telefoane cu spanioli, italieni sau români, în speranţa că va mişca ceva pe piaţa transferurilor de iarnă. Şi apoi, timp de un ceas şi jumătate, gesticulează, ridică tonul, umblă la nuanţe, îmbină ofensiva cu defensiva în discurs, aruncă frînturi de dezvăluiri şi ridică cortina cîte un pic peste secrete din lumea confuză a fotbalului românesc de criză. Adică un interviu cu acelaşi personaj alambicat, căruia istoria îi va atribui deopotrivă bile albe şi bile negre.
- Domnule Becali, un început de 2010 foarte agitat: cazul Mutu, devălmăşeala de la Dinamo, transferuri ciudate la Steaua, alegeri la FRF. Semne pentru un an întortocheat?
- Criza îşi spune cuvîntul. Şi în loc să ne vedem de fotbal, ne ţinem doar de discuţii care fac rău. Toate pornesc de la patroni: se tot şicanează între ei care e mai bogat, cine are un business mai tare. Iar jurnaliştii caută să le şi provoace! În Occident nici nu se deschid astfel de chestiuni, că ăla are un miliard şi celălalt opt sute de milioane! Eu, unul, nu intru în miştouri din astea şi mulţumesc mereu Germaniei, unde am stat mulţi ani, că m-a emancipat, m-a civilizat şi m-a învăţat cum să trec prin viaţă. Nu-i iubesc pe nemţi, dar îi respect!
"Răzvan se conformează în faţa preşedintelui"
- Intrăm în "dosarul Mutu"?
- Haideţi să vă spun ceva: eu cred că antrenorul ar dori să-l aibă în continuare pe Mutu la lot. Dar e pus la zid de federaţie! Dacă Mircea Sandu iese şi spune că între Adrian şi Chivu n-a existat niciodată o relaţie bună, înseamnă că vrea eliminarea lui Mutu de la naţională. Nu ştiu cum i-au scăpat aceste vorbe! Iar Răzvan trebuie să se conformeze după ce preşedintele îi transmite: "Terminăm cu Mutu!".
- Dar ce motiv ar avea Mircea Sandu să impună o asemenea poziţie de forţă?
- Păi, probabil Mutu nu mai e fin cu Nicu Gheară, Nicu Gheară a fost naşul fetei lui Mircea Sandu... Nici nu mă interesează! Important e ca Mutu să-şi vadă de cariera lui acolo de unde-şi ia banii, unde e adorat şi aplaudat. Că de la echipa naţională nu prea a luat mare lucru! S-ar putea să avem surpriza să zică "Basta!" la o convocare în viitor. Nu poţi să-l masacrezi zi de zi pe Mutu, presă, antrenor, şi apoi să-l chemi eventual înaintea unui meci important de calificare, gîndindu-te că el e singurul care ar rezolva partida! Dacă zice "Nu mă interesează"? E doar o supoziţie şi eu n-o să încurajez vreun jucător să nu apere tricoul reprezentativei.
"Răzvan n-are cum să fie mai zbir decît Piţurcă"
- Nu va fi presat însă selecţionerul să-l cheme dacă va marca gol după gol în Italia?
- Cheia e la Mircea Sandu. Răzvan Lucescu îşi va permite luxul să nu-l selecţioneze pe Mutu, chiar dacă va avea evoluţii admirabile la Firenze. Asta e linia, trebuie s-o respecte!
- E bizar ce spuneţi, fiindcă tocmai Mircea Sandu a lansat tema unei eventuale împăcări Mutu - Lucescu printr-o întrevedere între patru ochi.
- Ce întîlnire?! Dacă antrenorul crede că Mutu trebuie să vină, îl convoacă, poartă o discuţie în vestiar, îl anunţă care e regulamentul şi gata! Adrian are datoria să arate pe teren ce poate, nu să negocieze cu selecţionerul cum se va comporta. Are 31 de ani, e greu să-l mai schimbi acum! Răzvan nu va fi niciodată mai zbir decît Piţurcă sau Iordănescu. Şi nici unul dintre ei n-a adoptat faţă de Mutu atitudinea lui Lucescu. Adică atitudinea de acum a federaţiei!
"Şi-a luat presa lîngă el"
- Nu-l subestimaţi în toată logica asta pe Răzvan Lucescu? Descrieţi un om legat de mîini şi de picioare! Nu e cam mult?
- E la început de mandat. Un băiat diplomat, şi-a luat presa lîngă el, bine face!, vrea să aibă relaţii bune cu federaţia, am văzut cu cîtă plăcere şi optimism a preluat postul, dar e într-o funcţie în care depinde de preşedinte. Singurii selecţioneri independenţi au fost Hagi, Piţurcă şi Iordănescu!
- Cum va suna totuşi finalul acestei poveşti?
- Chiar nu mă interesează! Eu vreau doar ca Mutu să mai joace pînă la 37 de ani, iar cînd îşi va termina cariera să nu aibă griji financiare, ca alţii despre care nici nu mai ştiu dacă există. Un fotbalist care stă cu mine 10-12 ani, cîştigă milioane, iar la 37 de ani rămîne fără bani, mai primeşte din partea mea şi un şut în fund.
"Declaraţii schimbate despre Mutu? Interesul poartă fesul!"
- E interesantă această zbatere a dumneavoastră în cazul lui Mutu, după ce, cînd aţi rupt relaţiile cu el o perioadă, nu-l scoteaţi din drogat. Ce să înţeleagă suporterii din această schimbare de atitudine?
- Interesul poartă fesul! Exact aşa! Pe Mutu doar l-am criticat atunci. Că s-a supărat, a fost altă chestie! Îmi apăram alţi pui. Dacă s-a întors acasă, l-am băgat la loc sub aripă. Dar suporterii de ce nu înţeleg şi că, de exemplu, Giovanni Becali a vîndut la Valencia patru jucători pe cinci locuri de extracomunitari? Iar spaniolii au plătit pentru chestia asta 45 de milioane de euro, cu transferuri şi salarii! Nici unul n-a confirmat, cu excepţia lui Adrian Ilie, pentru un an şi jumătate. Giovanni i-a păcălit pe oamenii ăia şi, cu toate astea, Valencia e în relaţii OK cu Becali. Care nu mai are însă ce să le mai ofere, că nu mai apare nimic de soi!
"Eu l-am adus pe Răzvan să joace în ţară, nu să rămînă băiatul lui tata"
- Credeţi că Mircea Lucescu are vreun rol în axa asta, Răzvan - Mutu - Sandu?
- Nu. Dar Mircea Lucescu n-ar trebui să mai dea atîtea păreri despre echipa naţională. Îi face rău lui Răzvan. Normal ar fi ca el să vorbească despre Ucraina, despre Şahtior. E problema lor ce vorbesc în privat, ca de la tată la fiu, scheme, nescheme, convocări sau neconvocări. Dar cînd vezi mereu la Mircea Lucescu aia e bine, aia nu e bine, îţi aduci aminte că el a inventat fotbalul! El pe toţi i-a inventat! Dar de ce nu spune cum l-am adus eu pe fiu-su să joace în ţară?
- Adică?
- Răzvan juca la un moment dat prin liga a cincea în Italia şi, într-o zi, i-am zis lui Mircea la Brescia: "Lasă copilul să vină în România!". Noi l-am manageriat, l-am dus la Naţional, la Sportul. Dar nu există recunoştinţă pentru aşa ceva. Nici măcar Răzvan n-a zis vreodată că-i mulţumeşte lui Giovanni că s-a întors în ţară, ca fotbalist, în loc să rămînă băiatul lui tata prin Italia şi să-şi ducă traiul cu o mie de dolari primiţi de la Mircea.
"Mancini îl doreşte mult pe Adrian la City"
Ioan Becali despre un posibil transfer al lui Mutu: "Voi fi la mercato în ultima săptămînă din ianuarie. Atunci, de la o cafea la alta, se fac tranzacţii pe care nici nu le prevezi. Există două, trei echipe interesate de Adrian, care n-ar pleca însă pe un salariu mai mic de patru milioane de euro. Sînt formaţii din Turcia, din Rusia, dar în special Mancini îl doreşte la Manchester City. A şi spus că ar fi un jucător ideal pentru el. Rămîne să vedem dacă şi patronii vor fi disponibili la discuţii".
"Ahmetov nu mi-a cerut niciodată o împăcare cu Mircea Lucescu"
Impresarul comentează o legendă care spune că, după ce l-a numit "ţigan" pe Mircea Lucescu în 2004, ar fi fost sunat de patronul lui Şahtior pentru a-i solicita să înceteze atacurile: "Ahmetov m-a sunat o dată să-mi spună că-mi dă comision de cinci sute de mii de dolari dacă-l aduc pe Pancu şi pentru că l-am recomandat pe Lucescu. Cu Pancu n-a ieşit însă. Apoi, după ce ne-am bălăcărit, eu şi Mircea ne-am împăcat şi m-am dus la un meci la Doneţk, unde, în semn de recunoştinţă, Ahmetov m-a invitat în lojă în stînga lui, iar în dreapta a stat primul-ministru".
"Dacă Mircea Sandu simţea că nu mai e capabil să conducă federaţia din cauza sănătăţii, ar fi spus-o. O cunosc bine şi pe soţia lui, care l-ar fi sfătuit să nu candideze dacă ar fi avut probleme"
"Mircea Lucescu a dat o declaraţie nelalocul ei despre Mourinho, că e doar un antrenor norocos. Putea să evite din diplomaţie, că Mourinho l-a acceptat pe Răzvan două săptămîni la Milano înainte de licenţa Pro. Dar Răzvan mi-a mulţumit că l-am ajutat atunci!"
5 ani n-au mai colaborat Ioan Becali şi Mutu, după ce "Briliantul" a fost implicat în scandalul drogurilor de la Chelsea: s-au certat în 2004, s-au împăcat în 2009
Mîine a doua parte a interviului cu Ioan Becali despre confuziile de la Dinamo, greşelile vărului Gigi şi relaţia-surpriză cu Adrian Porumboiu