Articol de GSP - Publicat vineri, 15 ianuarie 2010 00:00
Presedintele FRF, Mircea Sandu, a reactionat dupa interviul publicat astazi in Gazeta Sporturilor, in care impresarul Ioan Becali a afirmat ca Sandu i-ar fi spus lui Răzvan Lucescu "Terminăm cu Mutu!".
gsp.ro reda comunicatul integral al lui Mircea Sandu, asa cum a fost publicat pe site-ul Federatiei:
1. Cataloghez afirmaţiile domnului Becali la adresa presupusei mele implicări în activitatea selecţionerului Răzvan Lucescu drept aberante, fără niciun fel de suport. Să se înţeleagă o dată pentru totdeauna: niciodată nu m-am amestecat în procesul de selecţie şi pregătire al reprezentativei României şi nici n-o să fac asta în viitor (pot fi chestionaţi în acest sens toţi selecţionerii României din 1990 încoace).
Tot aşa cum inadmisibile şi revoltătoare mi se par conexiunile pe care omul intervievat le face între persoana mea, cea a lui Nicu Gheară şi a lui Adrian Mutu.
2. Singurul lucru pe care, într-adevăr, i l-am sugerat lui Răzvan Lucescu a fost acela de a avea o discuţie lămuritoare cu Mutu. Nici să-l selecţioneze, nici să n-o facă, nemaivorbind de, aşa cum se exprimă domnul Becali, a o termina cu Mutu. Atât şi nimic mai mult. Sigur, apreciez că Adrian Mutu este unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti români în activitate, dar asta este o părere strict personală.
Şi e dreptul meu să am o părere. Dar nu la mine e cheia, aşa cum se spune în interviu. Singura cheie, aşa cum a fost dintotdeauna la echipa naţională a României, este deţinută de selecţioner. El e unicul om care decide.
3. Niciodată n-am spus, şi nici n-aş fi putut spune aşa ceva, că între Adrian Mutu şi Cristian Chivu ar fi existat şi că ar exista divergenţe sau, şi mai rău, vreun conflict deschis. Această presupusă afirmaţie a mea reprezintă o invenţie a presei. Într-adevăr, am făcut referire, la modul general, la atitudinea unora sau altora în procesul de pregătire al naţionalei, de două, cinci sau zece zile, dar niciun moment nu am pronunţat vreun nume.
4. Cât despre problema tricourilor cu numerele 10, 6, 2 sau a oricărui alt tricou al echipei naţionale, nu avem de-a face cu simple numere. Nu, fiecare număr semnifică ceva, are o istorie. 10 înseamnă Hagi, Balaci, Dumitru sau Dobrin, 6 reprezintă, dacă vreţi, Dan Coe, Cornel Dinu sau Gică Popescu, iar 2, Iovan, Ludovic Sătmăreanu sau Dan Petrescu. De acest lucru trebuie să fie conştienţi TOŢI cei care sunt convocaţi la naţională.
A purta un tricou înseamnă respectarea şi continuarea istoriei, dar şi obligaţie, în primul rând obligaţia de a uita de tot (cluburi, prieteni, anturaj etc.), de a-ţi canaliza gândurile şi energia exclusiv spre echipa reprezentativă în acele zile petrecute în cantonament şi la meciuri. Nu de a lua la mişto antrenamentele şi, implicit, colegii care au atitudinea potrivită. Acesta a fost sensul celor spuse de mine, acesta e mesajul meu, nu de a incrimina o persoană sau alta.
Şi în final: nu îmi mai amestecaţi persoana în fel de fel de demersuri, unul mai aberant şi mai inventat ca altul.
Mircea Sandu
Preşedintele FRF

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”