Articol de GSP - Publicat vineri, 29 ianuarie 2010 00:00
Stoichiţă i-a transmis ieri preşedintelui Argăseală că vrea să-l mai vadă pe american în două "amicale", Joshua urmînd să meargă cu echipa şi în al doilea stagiu
Ieri trebuia să se decidă soarta lui Tudela: rămîne sau nu la Steaua. Mihai Stoichiţă a avut o lungă şedinţă cu Valeriu Argăseală, iar cînd discuţia a ajuns la american, antrenorul a spus: "Încă nu m-am edificat chiar sută la sută despre ce poate el. Aş avea nevoie să-l mai urmăresc la încă două partide de verificare".
Preşedintele Stelei a fost de acord cu doleanţa tehnicianului, astfel că mijlocaşul care a evoluat ultima oară la L.A. Galaxy alături de Beckham va face parte din lotul echipei şi la cel de-al doilea stagiu al iernii, care va începe mîine. El va fi folosit în primele două partide de verificare: luni, cu Vasas Budapesta, şi pe 5 februarie, cu croaţii de la Rijeka.
Dacă va fi păstrat în lotul pentru retur, Tudela (25 de ani) va veni gratis şi va avea un salariu lunar de 5.000 de euro, un sfert din cît cîştigă Kapetanos.
"E un totbalist foarte interesant, cu multe calităţi, are o tehnică bună, execuţii surprinzătoare, dar suferă din punct de vedere tactic. Vom vedea ce decizie vom lua cu el"
Mihai Stoichiţă, antrenor Steaua
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”