Articol de GSP - Publicat sambata, 06 februarie 2010 00:00
Frank Ribery a anunţat că îşi va decide viitorul pînă la sfîrşitul lunii martie "pentru a merge cu sufletul împăcat la Mondial".
Cînd se va decide, mijlocaşul francez va ţine cont de un lucru esenţial: "Vreau ca echipa la care voi evolua din sezonul următor să fie capabilă să cîştige trofee. Am o mare foame de titluri". Deşi jucătorul nu exclude o continuare la Bayern, mai ales că "nu am semnat nimic cu nimeni, jur", presa germană speculează că acesta, dezavuînd o trecere în Premier League, va pleca în Primera.
Fie la FC Barcelona, fie la Real Madrid, ambii granzi ai Spaniei dezvăluind public că sînt interesate de Frank. Suma de transfer ar fi în jur de 50 de milioane de euro.