FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - STEAUA, AZI, 20:30, DIGISPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Gazeta vă prezintă cum pregăteşte Tudor derby-ul » OMUL NEGRU, ZIUA H

Alexandru Tudor, Tudor
Alexandru Tudor, Tudor

Articol de - Publicat miercuri, 17 martie 2010 00:00

Tudor a renunţat la orice comunicare cu alte persoane din momentul în care a aflat delegarea, nu a citit ziarele, nu se uită la ştirile sportive, nu a renunţat să ţină post şi vorbeşte cu colegii de brigadă doar prin mail

Nu numai Stoichiţă şi Ţălnar pregătesc partida în cele mai mici detalii, ci şi cel care va avea rolul de a împărţi dreptatea diseară la Derby de România. E vorba despre Alexandru Tudor, arbitrul care se va afla din nou, după o pauză de doi ani, la cel mai important meci din Liga I. Cum şi-a pregătit "centralul" bucureştean prestaţia şi ce va face azi?

Strategie discutată prin mail
Imediat ce a fost informat de CCA de faptul că va conduce marele derby, lucru care s-a întîmplat luni dimineaţă, la prima oră, Tudor a luat legătura cu colegii din brigadă. Dar nu prin intermediul telefonului. Le-a trimis mail-uri cu strategia pe care trebuie să o adopte în timpul meciului.

Telefon închis: "Mă protejez"
Tot după ce a aflat de delegare, Tudor a luat hotărîrea de a întrerupe orice comunicare cu alte persoane decît cu cele din familie: "Pentru mine pregătirea meciului începe din momentul în care aflu unde sînt delegat. Apoi îmi închid «mobilul» şi începe concentrarea. Nu-mi închid telefonul pentru că îmi este frică de ceva anume. Încerc doar să mă protejez".

"Nu citesc chestii negative"
O altă decizie pentru a fi liniştit la ora meciului: a luat decizia de a nu mai citi ziarele de sport. "Se prezintă în general chestii negative. Soţia mea le citeşte înainte şi dacă e ceva pozitiv, atunci mă anunţă şi mă uit şi eu. Mi-ar plăcea să văd ceva de bine spus de un mare antrenor sau de un mare jucător, nu polemici şi tot felul de intrigi, care pe mine nu mă ajută cu nimic". În plus, nici la televizor nu s-a mai uitat la ştirile sportive.

Jocul de 5 ore
Chiar dacă derby-ul va dura, ca orice meci, 90 de minute, plus cele de prelungiri, Tudor susţine că, de fapt, această partidă va ţine pentru el minimum 5 ore. "Nu se rezumă doar la cele 90 de minute de joc. Ziua partidei înseamnă peste 5 ore de muncă. De la cum îţi împachetezi echipamentul şi cum te înţelegi cu colegii în privinţa colaborării pînă la mişcările de stretching şi duşul de după joc", spune arbitrul de 38 de ani.

Îşi impune să fie dur
Tudor are o strategie anume pentru meciurile-cheie din România. Chiar îşi impune să aibă o atitudine mai dură la astfel de jocuri. Motivul? "Eu fac parte dintr-o familie disciplinată şi cred că de acolo am dobîndit hotărîrea. Din punctul meu de vedere, aceasta este o calitate naturală, te naşti cu ea, nu o dobîndeşti. E foarte important să fii hotărît atunci cînd iei decizii, pentru ca jucătorii să te respecte. Fotbaliştii te simt încă de pe tunel, alţii îşi pot da seama din momentul cînd ajungi la stadion şi deja îţi completează cartea de vizită şi din aceste lucruri izbucnesc acele apostrofări ale jucătorilor la adresa arbitrilor", a adăugat Tudor.

A cerut să dea Testul Cooper
Anticipînd că ar putea să primească delegare la Dinamo - Steaua, Alexandru Tudor i-a luat prin surprindere pe şefii CCA săptămîna trecută. Cu doar o săptămînă înaintea derby-ului, el a solicitat să susţină Testul Cooper, deşi nu era cazul deoarece îl trecuse cu brio la un curs UEFA de la începutul anului. "A insistat să-l dea, n-am avut ce-i face, doar îl ştiţi pe Tudor", a spus unul dintre membrii Comisiei. Tudor a alergat 2.700 de metri în 12 minute pe o vreme extrem de rece, la minus 5 grade Celsius.

Motto-urile lui Tudor
1. "Presiunea e un lucru normal, te ajută să progresezi"
2. "Perfecţiunea nu există. De la toţi arbitrii de top ai cîte ceva de învăţat"
3. "Un arbitru trebuie să fie rezistent şi corect. Fraza cea mai potrivită pentru arbitri, folosită de psihologii lor, este: «Ceea ce nu te doboară te întăreşte!»"

Cum vrea să arate emisiunile de după derby
"La noi în ţară vorbesc conducătorii, arbitrii, nu jucătorii. Ei ar trebui să fie în prim-plan. Aş fi bucuros să văd o emisiune în care vorbesc doar ei, fotbaliştii, nu noi, restul"

LUCRURI INEDITE DESPRE TUDOR
# De ce nu zîmbeşte la meciurile din România
"Jocurile din Liga I nu sînt de tipul celor din străinătate în care au loc doar 6-7 faulturi, aşa cum face, de exemplu, Barcelona. Cînd ai de judecat 300 de faze, din care să iei 60 de decizii, e altceva. În principiu, jocurile europene sînt ceva mai rapide, dar ale noastre sînt mai dificil de arbitrat. Oboseşti nervos la partidele din Liga I"

# De ce a decis să-şi lase barbă
"Eu cred că între bărbat şi barbă e o relaţie clară şi foarte bine definită. Am decis să-mi las barbă după pelerinajul pe care l-am realizat în Orientul Apropiat, în urmă cu 3 ani"

# De ce spune că e condus de o femeie
"Soţia mea e profesoară de atletism şi ceea ce trebuie să fac eu cînd mă antrenez este să o ascult. Iată că, într-o lume a bărbaţilor, eu sînt condus de o femeie"

# Ce şi-ar fi dorit să fie
"Ca arbitru, e un avantaj să fi jucat fotbal. Cei care au meciuri la echipa naţională sînt şi mai avantajaţi. E altceva să ştii cum e să faci un fault"

# Ce n-ar putea să fie
"Dacă aş alege vreodată să mă călugăresc? Asta pot face doar oamenii de excepţie, nu eu. Trebuie să fii capabil, trebuie să ai calităţi şi putere interioară, nu ca mine..."

3,20 e cota oferită de Tobet ca arbitrul Tudor să acorde cel puţin un cartonaş roşu

3,30 e cota oferită de Tobet ca arbitrul Tudor să dicteze măcar un penalty diseară

5 derby-uri Dinamo - Steaua a condus pînă acum Tudor

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă precum cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Tenis
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă precum cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Iubitul Soranei Cîrstea, reacție suburbană, după suspendarea lui Swiatek: „FMM. Deja suntem luați de proști”
Tenis
Iubitul Soranei Cîrstea, reacție suburbană, după suspendarea lui Swiatek: „FMM. Deja suntem luați de proști”
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”
Stiri extrasport
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (28)
 •  15 Aprilie 2010, 09:35

Nu il apar pe arbitrul Tudor,nu este un arbitru corupt.Are probleme psihice ,prin atitudine dura afisata in teren incearca sa ascunda lipsa de incredere in fortele proprii. De obicei nu greseste in defavoarea echipelor mari ,chiar le avantajeaza cand joaca cu echipele mici.Propun un control psihiatric al tuturor arbitrilor din divizia A.

 •  17 Martie 2010, 13:50

va garantez eu ca tudor nu e omul nimanui....si nu e ciudat ca in tara e balacarit tot timpul iar in afara e cel mai bine cotat arbitru roman?argumente de genu ca nu rade,ca e incruntat sunt de tot rasul...e de departe cel mai capabil arbitru de pe aici...si va asigur ca e incoruptibil...

 •  17 Martie 2010, 11:54

Articolul de fata arata (inca o data) de ce nu va fi Tudor niciodata un arbitru mare! Arbitrii pe care ii vedem prin Europa la un nivel mult peste Tudor au propria profesie (in Germania, multi au chiar doctorate!) si pot arbitra la nivel inalt in timp ce Tudor s-a lasat de munca (buna scuza sa te tina sotia) si se reculege de parca ar fi judecatorul care decide soarta lumii. De aici crisparea datorita careia face praf meciuri de cateva ori pe an. Si n-are obrazul sa-si recunoasca greselile...

Vezi toate comentariile (28)
Comentează