Articol de GSP - Publicat miercuri, 17 martie 2010 00:00
Seară neagră pentru căpitanul lui Chelsea. Ca şi cum eşecul cu Inter şi eliminarea din "optimile" Ligii n-ar fi fost de ajuns, John Terry a avut necazuri după meci. Enervat de flash-urile paparazzilor, stoperul englez a refuzat să dea declaraţii şi autografe fanilor londonezi care l-au asaltat la ieşirea din "Stamford Bridge". Mai mult, Terry, care a fost acomaniat de soţia sa, Toni, a demarat din parcare şi a dat cu maşina peste un suporter!
Căpitanul lui Chelsea nici nu şi-a dat seama şi a plecat de la locul accidentului fără a se interesa de starea victimei. Suporterul englez a fost rănit la genunchi, dar nu grav. Toată povestea s-a petrecut chiar în faţa autocarului care-i aştepta pe jucătorii lui Inter, plecarea acestuia fiind întîrziată din această cauză. Terry continuă astfel seria scandalurilor în care e implicat, după aventura cu logodnica lui Bridge şi celelalte episoade.