Articol de GSP - Publicat joi, 18 martie 2010 00:00
Campioana Europei, Viborg HK, a învins miercuri seara cu 25-16 pe GOG Odense în etapa a 21-a a campionatului danez.
Extrema stînga Henriette Mikkelsen cu 6 goluri a fost principala marcatoare a lui Viborg. Celelalte goluri au fost reuşite de Dianne Moller 4, Gorica Acimovici 4, Rikke Skov 3, Bojana Popovic 3, Olga Assink 2, Nora Reiche 1, Cristina Vărzaru 1 şi Monika Kovacsicz 1.
Cea mai bună jucătoare a campioanei Danemarcei a fost însă portarul Katrine Lunde Haraldsen care a avut 20 de intervenţii, cu un procentaj de 56 la sută!
Viborg e însă pe locul 2 în clasament, cu 34 de puncte, la două puncte de liderul FCK Copenhaga, care are şi un meci mai puţin disputat.
Oltchim va întîlni sîmbătă, de la ora 15:15, pe Viborg, în ultima partidă din grupa a doua principală a Ligii Campionilor, cele două echipe fiind însă deja calificate în semifinale.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern