Articol de Gabi Balica (Turnu Severin) - Publicat duminica, 11 aprilie 2010 00:00
Golul lui Dina a adus pentru moment liniştea printre olteni, care evadează din zona fierbinte
Cu teamă. Aşa au abordat Craiova şi Astra meciul. Ambele echipe, marcate de grija retrogradării, au arătat un fotbal urît în prima repriză. Puţine faze de poartă adevărate s-au iscat din lupta oarbă a celor 22 de jucători. Cea mai mare situaţie a primei părţi a aparţinut oamenilor lui Napoli, dar Ganea a ajuns tîrziu la centrarea lui Gussev (28). Craiova a replicat palid, Gîngioveanu şutînd în plasa laterală din poziţie bună (31).
Repriza secundă a fost o copie la indigo a primelor 45 de minute. Două echipe apăsate de presiunea rezultatului, care mai mult au încercat să se blocheze reciproc, decît să atace.
Golul izbăvitor înscris de Dina a venit în minutul 72, la o gravă eroare a apărării ploieştene. Craiova a speculat visarea oamenilor lui Napoli, Crăciun a centrat perfect, iar Dina a reluat în plasă din 4 metri.
Juveţii au tremurat pe final, după eliminarea lui Bălace pentru două "galbene". Oprsal putea aduce un punct la Ploieşti, însă lovitura sa de cap a trecut peste (81). Mihai Costea a avut şi el şansa desprinderii pe final, dar a tras slab, în Miron, din poziţie foarte bună. Craiova cîştigă trei puncte cruciale şi este acum mult mai liniştită în lupta pentru menţinerea în prima ligă.
"Sînt extrem de bucuros. Chiar dacă am avut pe teren o echipă foarte tînără, am meritat să cîştigăm! Dumnezeu a fost cu noi!"
Mark Wotte, antrenor Craiova
Napoli eliminat
În minutul 89, "centralul" Cristi Balaj l-a eliminat pe antrenorul oaspeţilor, Nicolo Napoli. Acesta a protestat vehement la un fault nevăzut de arbitrul băimărean. La aceeaşi fază, Balaj i-a acordat cartonaş roşu fundaşului ploieştean Valentin Sandu. Acesta a jucat în primele 45 de minute, dar fusese schimbat în minutul 46 cu Alexandru Stan.
"A fost un meci slab de partea ambelor echipe! Balaj ne-a dezavantajat clar. Nu înţeleg de ce am fost eliminat, e prima dată în cariera mea!"
Nicolo Napoli, antrenor Astra
Inbox:
Adrian Mititelu: "O victorie foarte, foarte importantă. Sper să continuăm seria succeselor şi la Vaslui, etapa viitoare! Trei puncte mai mult decît esenţiale!".
Autorul unicului gol al meciului, Mihai Dina: "Mai importante decît golul sînt cele trei puncte cucerite astăzi! Momentan, am scăpat de griji!".
Atacantul Astrei, Liviu Ganea, a fost extrem de dezamăgit de rezultat: "Era un meci foarte important, pe care nu trebuia să-l pierdem! Ne-au dat gol pe o naivitate a noastră!".
Titular aseară, Eugen Trică e mulţumit de victoria în faţa Astrei: "A fost un meci foarte greu, cu presiune. Încă nu ne-am eliberat, trebuie să continuăm pe aceeaşi linie!".

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”