Articol de GSP - Publicat miercuri, 21 aprilie 2010 00:00
Mijlocaşul echipei Unirea Alba Iulia, Norbert Varga, care s-a accidentat în meciul de vineri cu Ceahlăul Piatra Neamţ, a suferit o ruptură de ligamente la genunchiul stâng şi va fi indisponibil aproximativ cinci luni, a informat Mediafax.
Examenul RMN efectuat de jucător a relevat ruptura unui ligament încrucişat anterior la genunchi şi obligativitatea intervenţiei chirurgicale, situaţie în care fotbalistul în vârstă de 30 de ani va rata finalul acestui sezon, urmând a reveni pe gazon abia peste 4-5 luni.
"Nu-mi vine să cred ce am păţit la o fază banală. E o veste foarte proastă, atât pentru mine, cât şi pentru familie, mai ales acum când începusem să joc titular la Unirea", a afirmat mijlocaşul defensiv venit în vară de la Wisla Cracovia.
Partida cu Ceahlăul Piatra Neamţ a fost ultima din acest campionat pentru mijlocaşul unirist Norbert Varga. În minutul 65 al jocului cu echipa din Piatra Neamţ, Norbet Varga a părăsit terenul şchiopătând în urma unui duel cu Vasilache.
Intervenţia este programată în această săptămână la Timişoara.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern