FOTBAL  »  Superliga  »  UNDE DAI ŞI UNDE CRAPĂ

EXCLUSIV / Iancu declară război Stelei pentru că a vrut să ajute Rapidul

Articol de GSP - Publicat miercuri, 21 aprilie 2010 00:00

Patronul lui Poli a luat foc după ce Steaua a încercat să întervină în nume propriu în litigiul dintre Timişoara şi Rapid şi promite că va reacţiona dur la adresa clubului din Ghencea.

"Marţi, cînd s-a judecat apelul Rapidului cu privire la pierderea meciului cu noi la masa verde, s-a prezentat avocatul Iustin Ştefan, fostul jurist al Federaţiei în numele clubului Steaua cu o cerere a Stelei de intervenţie în litigiu în nume propriu. A fost refuzată pentru că încalcă regulamentul", a dezvăluit Iancu.

Patronul timişorenilor s-a arătat mai mult decît deranjat de ceea ce a făcut Steaua: "Consider acest demers ticălos împotriva intereselor Timişoarei şi fără nici o bază reală. Iar răspunsul nostru va fi dur, nu vom mai ţine cont de cît de grave vor fi consecinţele acestui fapt împotriva intereselor clubului Steaua şi de ce pot să însemne eventualele hotărîri care se vor lua împotriva lor.

Nu mai ţinem cont de nimic, va fi un război juridic major şi va fi dus pînă la capăt. Am crezut că sînt doar intenţii meschine la nivel declarativ în încercarea de a influenţa şi şantaja comisiile şi LPF-ul , dar această încercare a lor de a interveni într-un proces care nu-i priveşte am luat-o ca pe o declaraţie potrivnică intereselor noastre şi nu va rămîne fără reacţie. Este o dovadă de duplicitate, o capcană în care era să cad.

Îmi pare rău pentru suporterii Stelei, le promisesem că orgoliul nostru nu-i va afecta, dar nu pot trece peste ce se întîmplă", a tunat Iancu.

Patronul lui Poli spune însă că acest război cu Steaua nu va afecta meciul direct de duminică. "Nu are nici o legătură. Acesta va fi un alt tip de meci şi cine seamănă vînt, culege furtună".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Un SINGUR transfer pentru Șumudică în mercato de iarnă! Rapid a făcut anunțul: „El și doar el!” » Toate detaliile afacerii
Superliga
Un SINGUR transfer pentru Șumudică în mercato de iarnă! Rapid a făcut anunțul: „El și doar el!” » Toate detaliile afacerii
Yamato Zaharia - Ovidiu Neveu, cea mai așteptată luptă RXF, s-a terminat într-un cor de fluierături » „Ploaie” de sticle aruncate din tribune! Ce a declanșat haosul
Altele
Yamato Zaharia - Ovidiu Neveu, cea mai așteptată luptă RXF, s-a terminat într-un cor de fluierături » „Ploaie” de sticle aruncate din tribune! Ce a declanșat haosul
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul


Comentarii (21)
 •  24 Aprilie 2010, 00:38

hotii striga hotii...iancule o sa faci dreptate, o sa bagi pestii de pe bega nu stiu undeva pa dunare k in fotbal n ai ce sa faci, cel putin in romania

savibratescu
savibratescu  •  23 Aprilie 2010, 03:06

UEFA,MICHEL PLATINI,a hotarat;RAPID Bucuresti - FC Timisoara 1 - 0. Rezultatul RAMANE cel din TEREN.VARGA si BALAN,au DREPT de JOC,la RAPID Bucuresti,la VIITORUL meci;OTELUL Galati- RAPID Bucuresti.Asa e CORECT,JUST,DREPT,CINSTIT.

violamania82
violamania82  •  22 Aprilie 2010, 00:15

Stai linistiti baieti. Deja si noua ne e greata de elefant. Scandaluri cu toata lumea. Despre cum joaca echipa nimik. Nici un obiectiv indeplinit de cand e Iancu la echipa. Cat ne mai duce cu promisiunile? Iancule ,ne-am saturat de tine.Pleaca pana mai poti pleca intr-un mod civilizat.

Vezi toate comentariile (21)
Comentează