FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID A PIERDUT RECURSUL DE LA LPF

Varga: "Dacă ştiam că se ajunge aici, nici nu mai călcam pe teren cu Timişoara"

Articol de GSP - Publicat vineri, 23 aprilie 2010 00:00

Mijlocaşul Dacian Varga a declarat că nu este surprins de decizia de vineri a Comisiei de Recurs a LPF, care a respins memoriul FC Rapid la decizia Comisiei de Disciplină, potrivit căreia formaţia Rapid a pierdut, cu 0-3, meciul cu FC Timişoara

"Mă aşteptam ca şi această comisie să dea 3-0 pentru Timişoara. Nu este nicio surpriză pentru mine. Eu nu mă simt vinovat cu nimic în acest caz. Eu am vrut să ajut Rapidul, nu să îl fac să piardă. Dacă ştiam că se va ajunge aici şi vom pierde cu 3-0, eu nici nu mai călcam pe teren în meciul cu FC Timişoara", a precizat Varga pentru Mediafax.

Dacian Varga a adăugat că este convins că nici el, nici Tiberiu Bălan, nu vor mai juca în Ligii I până la finalul sezonului: "Din punctul meu de vedere, şi eu şi Bălan, aveam drept de joc în meciul cu FC Timişoara, asta este părerea mea şi mi-o menţin. Sunt ferm convins că noi doi nu vom mai juca în Liga I până la finalul campionatului. Nu ştiu dacă cineva de la Ligă are ceva cu noi, dar din păcate am căzut la mijloc".

Comisia de Recurs a Ligii Profesionisite de Fotbal (LPF) a respins, vineri, memoriul clubului Rapid la decizia Comisiei de Disciplină, potrivit căreia formaţia Rapid a pierdut, cu 0-3, meciul cu FC Timişoara, deoarece i-a folosit pe jucătorii Dacian Varga şi Tiberiu Bălan.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Special

Un SINGUR transfer pentru Șumudică în mercato de iarnă! Rapid a făcut anunțul: „El și doar el!” » Toate detaliile afacerii
Superliga

„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul

Comentarii (7)
 •  24 Aprilie 2010, 06:18

pri esti ... ori esti ... din 2 unase in trecut umbla vorba ca sportivi sunt mai aerieni dar suntem in 2010 si voi inca nu ati invatat sa cititi contractele care le semnati?mai bine da-l in judecata pe siman si copos decat sa te dai de ceasul mor t11 ca te-a facut LPF.

 •  23 Aprilie 2010, 16:44

inante de asa zisul transfer la Rapid va laudati ca aveti oferte din strainatate dar nu erau prea bune.De ce nu mergeti acuma in strainatate?De ce daca Siman va doreste tot binele din lume nu va declara liberi de contract si sa jucati unde vreti voi ?De ce frati Karamian au fost declarati liberi?

varza00
varza00  •  23 Aprilie 2010, 16:33

Probabil ca trebuia nea Copos sa plateasca 2 lei in plus daca respecta legea si asa si-a zis ia sa-i tragem in piept. Nu are nici macar bunul simt sa recunosca ca a dat gherla si din cauza lor echipa pierde puncte. Un nenernic.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează