Articol de Marian Ursescu - Publicat duminica, 25 aprilie 2010 00:00
Marius Stavrositu crede că spaniolii de la Granollers sînt favoriţi, dar determinarea "militarilor" va fi foarte mare azi, în prima manşă din semifinale
- Marius, sînt cei de la Granollers cei mai puternici adversari de pînă acum?
- Indiscutabil! După vizionările făcute, spaniolii sînt cei mai buni. Au o echipă valoroasă, cu o statură impresionantă. Sînt pe locul 8 în Spania, dar în Cupa Cupelor au jucat altceva, motivaţia a fost foarte mare.
- Care ar fi punctele lor forte?
- După părerea mea, linia de 9 metri. Au jucători foarte înalţi, cu aruncări puternice şi variate. Ei au cam ceea ce ne lipseşte nouă. Vă daţi seama ce linie de 9 metri avem dacă noi am apelat la antrenorul Bozo Rudici să ne ajute la 39 de ani. Dacă noi aveam o echipă puternică, Bozo nu ar fi trebuit să aibă loc, nu s-a antrenat de un an.
- Atunci cum vreţi să-i bateţi, cu ce mijloace?
- Numai pe teren putem să-i batem, la pumni nu se punctează! (Rîde). Cu apărarea putem să cîştigăm! Avem jucători buni în defensivă şi putem pleca apoi pe contraatac dacă ne apărăm.
- Granollers e favorită?
- Da, cred că e favorită. Ei au cam 60 la sută, noi doar 40! Trebuie să avem însă încredere în forţele noastre, să dăm totul pentru a cîştiga în tur. E rău că jucăm returul la ei, de asta cred că sînt şi mai mult favoriţi.
- Acum, în tur, veţi avea însă de partea voastră cinci mii de spectatori. Va fi un atu, nu?
- Va fi, cum să nu fie. Acum noi trebuie să nu fim luaţi de val, fiecare jucător să vrea să arate suporterilor cît de bun e! Trebuie să jucăm colectiv, să avem răbdare şi să aşteptăm. Presiunea va fi mare, dar mai mult pe spanioli. Noi nu avem nimic de pierdut. Oricum, cine ne dădea şanse să atingem semifinalele? Şi uite că am ajuns şi ne dorim să jucăm finala!
16 goluri a marcat Stavrositu pentru Steaua în actuala ediţie a Cupei Cupelor în cele 5 partide jucate
Încurajări de la Radu Voina
Steliştii au primit ieri telefoane de îmbărbătare de la antrenorul Oltchimului, Radu Voina, fostul lor tehnician. "Baftă, băieţi, credeţi în voi şi noi, cei de la Oltchim, sîntem alături de voi!", le-a spus Voina. "Îmi pare rău că nu putem să venim şi noi la meci, dar acum sîntem la Zalău şi plecăm la Baia Mare pentru meciuri de campionat", a adăugat tehnicianul. "O să fim noi alături de fete, domnule Voina, la finala cu Viborg", i-au transmis steliştii!

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”