Articol de Andrei Vochin - Publicat miercuri, 12 mai 2010 00:00
Tristeţea gazdelor şi norul de cenuşă ce stă în calea suporterilor ameninţă cu nepăsarea prima finală a noului concept Europa League.
Hamburgul nu s-a vindecat de tristeţe. Acele ultime 20 de minute de la Londra care le-au ruinat visul de a juca prima finală de Europa League acasă pare să le fi tăiat tot cheful de sărbătoare. De aceea, ieri, cînd am pus piciorul pe aeroportul din cel mai important oraş al nordului Germaniei m-am simţit ca şi cum aş fi sosit la ziua prietenului căruia tocmai i-a fugit nevasta de acasă. Panourile cu ultimul turneu al Scorpionşilor, care vor veni aici abia în noiembrie, sînt mai vizibile decît "The Final Challenge - Hamburg 2010".
Iarna dinspre vară
Tristă e şi vremea. Un cer aspru, plumburiu, cum îl picta în cuvinte Bacovia, e şef peste zidurile multicolore ale acestui uriaş plictisit. Îi simţi greutatea. Şi e frig. Vreo 12 grade, acompaniate disconfortabil de briza morocănoasă a Mării Nordului, pe lîngă care adierea Balticii pare adevărată furtună sahariană. Pe Elba vapoarele se mişcă întruna, căutîndu-şi culcuşul din danele celui mai mare port al Germaniei, iar dîrele de apă lăsate în urmă se propagă alene prin toate canalele ce brăzdează oraşul.
Ziarele tac
E linişte pentru că aici, la ora prînzului, oamenii muncesc. Hamburgul e a doua urbe a Germaniei, după Berlin, în care-şi trăiesc tihnit viaţa 1,7 milioane de suflete şi locul unde se produc jumătate dintre ziarele şi revistele nemţeşti. Jurnale care, altfel spus, în preziua "marelui" meci n-au scris mai nimic. Bild-ul chiar nimic, iar Hamburger Morgen Post un colţ de pagină în care îşi exprimă temerea că fanii celor două echipe nu vor putea ajunge la meci.
Norul, bată-l vina!
Asta ar fi chiar culmea. După ce că n-avem un Hamburg - Liverpool, să vedem şi tribune chele? Motivul e blestematul ăla de nor de cenuşă, care a ocupat spaţiul vestic cam cum am păţit-o noi cu ruşii, acum 50 de ani, în cel estic. Englezii ar fi cei mai păgubiţi, pentru că ei au cumpărat deja 12.400 de bilete. Spaniolii doar vreo 3.000. La preţuri ce pornesc de la 55 de euro şi urcă, pe 4 paliere tarifare, pînă la 110. Lojele fac discuţie separată. Restul tichetelor au fost arvunite de nemţi.
1986, şi ei, şi noi. Acum doar ei
Dar, apropo, cine joacă această finală, dacă nu vă supăraţi? Hai, că pe Atletico îi mai ştim. Aguerro şi Forlan, Reyes şi Simao, fosta echipă a lui Torres. Clubul păstorit acum un deceniu de excentricul Gil y Gil. Gruparea unde a crescut Raul pe vremea cînd finalista de astă-seară juca ultima ei finală europeană: Cupa Cupelor. În acelaşi an cu a Stelei, 1986. Şi dacă alde Belanov şi a sa Dinamo Kiev nu băteau cu 3-0, poate Hagi îi avea adversari in acea Supercupă, la Monte Carlo. Hai că aţi înţeles! Dar cine-i Fulham?
Necunoscuţii lui Hodgson
Se îmbracă în alb şi negru şi sînt din Capitală, Londra adică. S-au întîlnit cu Europa acum un an. După vreo 120 de existenţă. Acum au pus mîna pe nişte jucători care ştiu cum e cu performanţa. Căpitanul Danny Murphy a luat Cupa UEFA cu Liverpool în 2001 de sub nasul lui Contra, portarul Schwartzer e cel pe care-l credeam victimă la Boro, după golurile lui Dică şi Goian, dar a ajuns tot el în finală cu Sevilla, iar Damien Duff e fostul coleg al lui Mutu la Chelsea. În plus, au un "cîrmaci" destoinic, pe Roy Hodgson. Omul, care a mai jucat o finală de UEFA, în '97, pe cînd era la Inter, pierdută cu Schalke la penaltyuri, e cel care stătea pe banca Elveţiei la World Cup '94 şi număra pînă la 4 golurile marcate în poarta lui Stelică.
Drumul spre finală
Fulham şi Atletico au ajuns pe cărări diferite la Hamburg. Englezii au realizat un adevărat tur de forţă, început pe 30 iulie anul trecut în faţa lituanienilor de la Vetra, parcurs ce va însuma 19 meciuri, incluzînd finala. Cu unul mai puţin decît Bordeaux, care deţine recordul stabilt în sezonul 95-96.
Spaniolii au plecat la drum prin Liga Campionilor cu 3 săptămîni mai tîrziu decît partenerii lor din ultimul act. Au intrat în grupe, dar au terminat pe locul 3, la mustaţă în faţa lui APOEL, poziţie ce i-a trimis automat în Europa League. Acolo unde, de 3 ori la rînd, în optimi, sferturi şi semifinale, s-au calificat graţie golurilor marcate în deplasare.
Fulham
3-0, 3-0 cu Vetra (Lituania) tur 3 prel. Europa League
3-1, 0-1 cu Amkar Perm (Rusia) baraj Europa League
1-1, 1-0 cu ŢSKA Sofia Bulgaria) grupe Europa League
1-1, 1-2 cu Roma (Italia)
1-0, 3-2 cu Basel (Elveţia)
2-1, 1-1 cu Şahtior (Ucraina) "16"-imi Europa League
1-3, 4-1 cu Juventus (Italia) optimi
2-1,1-0 cu Wolfsburg (Germania) sferturi
0-0, 2-1 cu Hamburg (Germania) semifinală
? cu Atletico M. (Spania) finală
Atletico Madrid
3-2, 2-0 cu Panathinaikos (Grecia) baraj Liga Campionilor
0-0, 1-1 cu APOEL (Cipru) grupe Liga Campionilor
0-2, 0-3 cu Porto (Portugalia)
0-4, 2-2 cu Chelsea (Anglia)
1-1, 2-1 cu Galatasaray (Turcia) "16"-imi Europa League
0-0, 2-2 cu Sporting L. (Portugalia) optimi Europa League
2-2, 0-0 cu Valencia (Spania) sferturi Europa League
1-0, 1-2 cu Liverpool (Anglia) semifinală
? cu Fulham (Anglia) finală
Cel mai greu trofeu
Antonio Lopez şi Danny Murphy, căpitanii celor două echipe, vor fi avut nevoie de ore suplimentare la sala de forţă în perspectiva acestei finale. Pentru că nu-i deloc uşor să ridici deasupra capului trofeul Europa League. Desenată şi proiectată la atelierul Bertoni din Milano, cu ocazia primei ediţii de Cupa UEFA, în 1972, cupa a costat 23.000 de dolari şi cîntăreşte 15 kg! E cea mai grea dintre toate cupele oferite de UEFA. În plus, are 65 cm înălţime, e groasă de 33 cm şi e singura care nu are mînere, astfel că forţa fizică şi îndemînarea îi vor fi absolut necesare celui ce va triumfa. Trofeul este netransmisibil, o copie în mărime naturală fiind înmînată fiecărei cîştigătoare. De asemenea, echipa care o cucereşte de 3 ori la rînd sau de 5
ori în total va primi o distincţie specială. Pînă acum, nimeni nu s-a bucurat de acest privilegiu, dar cel mai aproape au fost jucătorii Sevillei, de două ori la rînd cîştigători ai Cupei UEFA.
Omul lui Collina şi al surprizelor
Finala va fi arbitrată tot în 6: un "central", doi asistenţi, doi arbitri de poartă şi o rezervă. Va fi ultimul experiment de acest gen, după care va urma o analiză menită să stabilească viitorul tipului de arbitraj: în 3, ca pînă acum, sau în 5.
Întreaga brigadă e din Italia şi are o bună reputaţie. "Centralul", Nicola Rizzoli (39 de ani, de profesie arhitect) e omul de încredere al lui Pierluigi Collina. El l-a delegat şi la finala Cupei de acum cîteva zile, acel Roma - Inter 0-1, în care a fost nevoit să facă faţă tuturor evenimentelor. L-a eliminat pe Totti, pentru o agresiune urîtă, şi a consemnat în raport gestul lui Cristi Chivu din finalul partidei. I se zice deja "magnetul" surprizelor, pentru că două dintre partidele din primăvara Ligii arbitrate de el s-au încheiat cu "rezultate- bombă": Real - Lyon şi Manchester - Bayern, ambele cu final fericit pentru oaspeţii outsideri. Fulham se bucură.
Locul amintirilor noastre
Fotbalistic, stadionul din Hamburg ne aduce aminte de Ţălnar şi Dani Coman. Construcţia, de nimic palpabil încă, dar ne arată cum ne vom simţi şi noi la anul. Chiar dacă ne va costa, ca de obicei, mai mult
A costat vreo sută de milioane de euro, dar merită şi ultimul cent. Vorbesc depre Hamburger Arena, stadionul care va găzdui finala. Acoperit, multifuncţional, 57.000 de locuri la meciurile HSV-ului din Budesliga, vreo 6.000 mai puţin în competiţii internaţionale, cadru pentru megaconcerte sau meciuri de box, de ce nu?, în viitor, şi pentru hochei sau baschet, aşa cum am văzut la Gelsenkirchen. Al nostru cît ne va costa oare? Ăsta, din exterior, pare un vas de croazieră de superlux, iar cînd pătrunzi în interior îţi vine să-i cauţi cazinoul. Oricum, între holul de la Marriott şi accesul spre masa presei diferenţele sînt insesizabile.
15,3 milioane de euro a încasat societatea care administrează terenul de la compania AOL pentru ca aceasta să-i poată da numele pe o perioadă de 5 ani (2001-2006)
25 milioane de euro a plătit HSH Nordbank pentru a prelua numele pentru următorii 6 ani, numai că n-a putut duce contractul la capăt, iar de la 1 iulie stadionul se va numi "Imtech Arena", deoarece banca n-a mai putut continua sponsorizarea şi a cedat privilegiul acestei mari companii. Astă-seară însă, se va numi simplu, Hamburger Arena, deoarece partenerii din afara înţelegerii iniţiale cu UEFA nu sînt agreaţi.
Românii îşi vor aminti cu plăcere de Hamburg. Da, aceasta e arena pe care Dani Coman a făcut minuni şi golul lui Viorel Moldovan a dus Rapidul lui Răzvan în sferturile Cupei UEFA. Dar nu este şi aceea unde dinamoviştii eliminau deţinătoarea Cupei Campionilor în toamna lui 1983. Vechiul Volksparkstadion a fost dărîmat complet în 1998, exact pe locul lui s-a construit arena aceasta de 5 stele. Numai că, pentru a beneficia de o luminozitate naturală mai bună, a fost rotit cu 90 de grade. Aşa că, dacă vă imaginaţi poarta în care Ţălnar şi Mulţescu au marcat pe sub nasul lui Uli Stein, atunci nu priviţi spre peluza din stînga, ci spre tribuna a doua. Acolo am făcut istorie!
Europa League are sînge domnesc
12 mai 2010 a devenit dată istorică. Cu voia norului de cenuşă, care a optat pentru un alt meci, mai la sud, astă-seară se va disputa prima finală de Europa League. A acestei noi competiţii, proiectată de Michel Platini, dar care descinde dintr-un arbore genealogic de soi, care a revoluţionat sistemul competiţional la nivel de club.
Europa League e nepoata Cupei Oraşelor Tîrguri şi fata Cupei UEFA. Totul a început în 1955 (dacă puştii au obosit deja pot intra pe Cancan că au mai apărut ceva poze cu Prinţul şi Blonda lui Bote, în particular, şi a multora, în general). Atunci, la două săptămîni după startul Cupei Campionilor, un englez, Sir Stanley Rous, un elveţian, Ernst Thommen, şi un italian, Ottorino Barrasi, au inventat o cupă pentru oraşele care organizau tradiţional tîrguri. Nu jucau echipe, ci selecţionate ale urbelor, cu o singură excepţie, Barcelona, care a trimis trupa de pe Nou Camp. Evident, a cîştigat finala, 8-2, în două manşe, cu Londra, ceea ce arată că şi atunci omogenitatea avea cîştig de cauză. Basel, Birmingham, Copenhaga, Frankfurt, Lausanne, Leipzig, Milano şi Zagreb, celelalte participante, au prins gustul şi au dus mai departe nebunia.
În 1972, cînd UEFA a luat sub aripa ei competiţia, i-a schimbat şi denumirea. Şi a dus-o aşa pînă anul trecut. (Copii, dacă v-aţi plictisit, pentru că nu-i vorba de Gigi Becali, puteţi să daţi drumul înjurăturilor pe bolg! Azi nu punem filtru). Atunci, românii au intrat în istorie: Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ au fost ultimii care au cucerit Cupa UEFA. În tot acest interval, competiţia a înghiţit Cupa Cupelor, cea care şi-a disputat ultima finală în 2000. După care a fost înglobată în Cupa UEFA.
Noi, românii, vorba lui Alex Leo Şerban în interviul acordat Mariei Andrieş, sîntem geniali individual şi catastrofe la comun. De aceea, Hagi şi Gică Popescu, Raţ şi Lucescu au pus mîna pe trofeu şi nici una dintre echipele noastre nu. Două dintre ele s-au aflat însă foarte aproape de capătul drumului în Cupa UEFA şi de aceea ne e mereu dor de ele: Craiova în 1983 şi Steaua în 2006. În rest, i-am admirat pe alţii. (Nu-i vorba nici despre Voicu Pînzar, şoferul lui Moni, nici despre Simona Sensual. Scuze!)
Recordul lui N'Doye
După un sezon în care am participat cu 4 echipe în grupele Europa League, fără a face însă cine ştie ce puncte, statistica ne ţine şi pe noi minte cu ceva. Dinamovistul N'Doye poate intra în istoria ediţiei inaugurale drept jucătorul care a încasat cele mai multe cartonaşe galbene, 5 la număr. El conduce în top, la egalitate cu finaliştii de astă-seară, Greening şi Baird (ambii Fulham), deşi a jucat de aproape 3 ori mai puţin ca ei. Hai, că merită o mărire de contract, nu?
)
)
)
)
)
)
)
