FOTBAL  »  NATIONALA  »  WORLD CUP 1994

Romania '94, în topul generaţiilor care n-au cîştigat Cupa Mondială

Articol de GSP - Publicat vineri, 14 mai 2010 00:00

Generaţia de aur rămîne una dintre cele mai tari echipe din istorie. O spun şi englezii de la The Guardian. Hagi şi compania fac parte din topul exclusivist alcătuit de jurnaliştii britanici, ierarhie ce reuneşte marile echipe care, deşi meritau, n-au cîştigat trofeul World Cup.

Ungaria (finalistă în '54), Uruguay (semifinalistă în '54), Germania de Vest (semi-finalistă în '70), Italia (semifinalistă în '78), Argentina (finalistă în '90) şi România (sfert finalistă în '94) sînt echipele de vis care meritau să plece acasă cu cel mai tare trofeu internaţional.

"Înainte de startul Mondialului din '94, numele Columbiei era pe buzele tuturor, mai ales că trecuseră în calificări de Argentina cu un categoric 5-0. În meciul din grupe, contra României, toţi erau convinşi că balanţa se va înclina în favoarea sud-americanilor.

Însă după 34 de minute de joc, România avea să-şi demonstreze excelenţa în cel mai spectaculos mod posibil. Răducioiu a întors doi adversari şi a şutat necruţător la colţul lung. Apoi, a ieşit la rampă Hagi.

Cu toţii ne amintim acel gol ciudat marcat de la distanţă, din banda stîngă. Mingea s-a oprit în vinclu. Chiar aşa a vrut să dea? Cui îi pasă? Însă cîteva minute mai devreme, acelaşi Hagi trimitea un lob îndrăzneţ de la 40 de metri, scos greu de Cordoba de sub transversală. România cîştiga atunci cu 3-1. Columbia? Care Columbia?

E drept, românii au şi pierdut cu Elveţia (1-4) înainte să cîştige cu SUA şi să treacă de grupe, însă daţi uitării acele evoluţii! A urmat confruntarea cu Argentina care a şters absolut tot.

Lovitura liberă executată de Ilie Dumitrescu în startul partidei a nimerit vinclul, apoi Hagi a scos patru adversari din joc cu o pasă către acelaşi Ilie, pentru ca, spre final, după ce Argentina revenise, decarul României să pecetluiască soarta partidei.

Inconstanţa României avea să-i coste pe tricolori. Egalaţi pe final de Suedia, în sferturi, deşi se aflau în superioritate numerică, românii au pierdut în cele din urmă, la penalty-uri.

Poate totuşi o echipă inconstantă precum România să facă parte dintr-o companie atît de selectă?  Evident! O trupă atît de elegantă nu poate lipsi din acest top. Şi puteţi fi siguri că românii ar fi pus probleme Braziliei, nu cum au făcut-o indolenţii suedezi", scrie The Guardian.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul
Diverse
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul
Mulțumim, Călin Georgescu!
Opinii
Mulțumim, Călin Georgescu!
Fostul mare atacant al Europei a lăsat fotbalul și își deschide o afacere într-un domeniu total neobișnuit: „Voi face ceva mare în viitor”
Campionate
Fostul mare atacant al Europei a lăsat fotbalul și își deschide o afacere într-un domeniu total neobișnuit: „Voi face ceva mare în viitor”

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”


Comentarii (16)
 •  14 Mai 2010, 18:37

Inca ceva: consider topul absurd. Brazilia 82(echipa lui Tele Santana), Olanda lui Cruyff(2 finale consecutive pierdute, 74 si 78, de fiecare data in fata tarii gazda desi jucau fotbalul total), Bulgaria 94(peste noi) si Brazilia 98(dupa un turneu fabulos pierd finala in fata gazdelor)...Echipele astea zic eu ca ar trebui sa fie pe lista. Mai ales Brazilia lui Santana si Olanda. RFG merita trofeul in fata Braziliei lui Pele?

 •  14 Mai 2010, 18:35

Dar Olanda, cu 2 finale jucate si pierdute?

 •  14 Mai 2010, 18:30
Postat de pe 14 Mai 2010, 16:45

Incetati sa mai traiti din acele amintiri din '94,deveniti chiar obositori cateodata Chiar daca Romania trecea de Suedia,contrar aspectului jocului (Suedia a jucat mai bine,au condus cu 1-0 si au fost egalati pe final dupa ce au dominat jocul,am meciul in intregime pe pc) Romania nu trecea de Brazilia Pe de alta parte, in sferturile de finala ale Mondialelor au ajuns multe echipe mediocre precum : USA (2002), Coreea de Sud (2002), Ucraina (2006),asa ca, nu e stie ce realizare

Turcia modesta? Coreea modesta? Pai astea macar se mai califica la turnee. Turcia a fsot la un pas de finala Euro si tu zici ca e echipa modesta? Baietas pai daca astia-s modesti noi nu ajungem nici la genunchiul broastei.

Vezi toate comentariile (16)
Comentează