FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Piţurcă e ferm faţă de Becali: "Semnez doar cînd văd banii de transferuri!"

Victor Piturca, Gigi Becali, Steaua
Victor Piturca, Gigi Becali, Steaua

Articol de , - Publicat sambata, 29 mai 2010 00:00

GSP vă dezvăluie pînă cînd şi de ce amînă Piţurcă răspunsul în privinţa preluării Stelei. Pînă marţi, Gigi Becali trebuie să-i demonstreze fostului selecţioner că a făcut rost de bugetul pentru anul următor, caz în care Piţi va parafa imediat contractul. Dacă Piţi nu va vedea banii în cont, atunci va refuza să preia echipa şi noul antrenor al Stelei va fi tot Mihai Stoichiţă.

Ziua şi aşteptarea pentru Gigi Becali şi pentru suporterii Stelei în ceea ce priveşte un răspuns clar din partea lui Victor Piţurcă dacă preia sau nu banca tehnică a echipei. GSP vă dezvăluie astăzi care este ziua-limită a acordului verbal dintre cei doi şi de ce lucrurile tergiversează atît de mult, deşi campionatul s-a încheiat deja de o săptămînă.

Marea problemă sînt banii
Piţurcă a discutat deja cu Becali, şi-a dat acordul să vină, şi-a făcut stafful, a întocmit lista de achiziţii, i-a impus şi alte condiţii, toate acceptate de patron, însă i-a transmis acestuia în mod clar că marţi, pe 1 iunie, va anunţa dacă răspunsul e da sau nu. De ce anume depinde totul? Piţurcă vrea ca marţi să primească asigurări în scris că bugetul de transferuri şi cel pentru salariile jucătorilor e real. "Vrea să vadă contul, altfel i-a spus lui Gigi că va anunţa că nu vine".

"Sînt promisiuni că facem rost de bani"
Tocmai de aceea, Becali a anunţat ieri că "în 3-4 zile vom şti exact cine va fi antrenor pentru că acum nici eu nu ştiu exact". Pînă ieri, patronul nu făcuse rost de bani, însă şi-a anunţat apropiaţii că pînă marţi va reuşi să-i pună la dispoziţie lui Piţi un cont cu minimum 5-6 milioane de euro. "Dacă va vedea garanţia bancară, Piţi va semna imediat pentru că aici e singura problemă unde nu s-au pus de acord", a povestit un apropiat al lui Becali.

Varianta de criză: Stoichiţă redevine "principal"
Dacă nu vor apărea banii, Piţurcă va anunţa sec că nu vine şi atunci Stoichiţă va fi antrenorul Stelei, lucru confirmat ieri şi de Becali: "Nu m-am despărţit de Stoichiţă, chiar dacă m-am văzut cu el la Palat. Nu i-am zis "la revedere" deoarece dacă nu vine Piţi, rămîne tot el". Ieri, Stoichiţă a fost să-şi ia restanţele din salariu, însă Becali nu i-a dat nimic.

"Domnul Becali va decide dacă eu voi mai fi antrenorul Stelei. Sînt supărat că n-am cîştigat campionatul, nu că am antrenat-o pe Steaua. N-am rămas cu un gust amar, a fost o plăcere"
Mihai Stoichiţă

10 zile ar avea la dispoziţie Piţurcă pînă cînd se va reuni echipa pentru a pune la punct toate detaliile de preluare a echipei, dar şi programului de antrenamente

"Dacă Piţurcă vine, atunci va schimba totul la club, cred că şi bucătar va fi altul decît ăla care e acum. Oricum, îi accept toate condiţiile"
Gigi Becali

De ce vrea Piţurcă garanţie bancară
1. Vrea să fie sigur că banii există şi nu doreşte să preia echipa pînă cînd situaţia financiară nu e clarificată.
2. I-a transmis lui Becali că fără 4-5 transferuri valoroase, echipa nu poate fi redresată.
3. I-a zis clar lui Gigi că nu e de acord cu politica din ultimii ani, să aducă jucători străini liberi de contract
4. I-a spus patronului că o echipă cu jucători care au întîrzieri salariale nu va cîştiga niciodată nimic şi nici nu va accepta să lucreze în astfel de situaţie.

3,5 milioane de euro a fost bugetul Stelei în ultimul an cu Victor Piţurcă antrenor, de 3 ori mai mic chiar şi faţă de bugetul din sezonul precedent, unul de criză

Giovanni a vorbit de încasări
Ştiind foarte bine ultimatumul dat de Piţurcă, Ioan Becali a vorbit despre situaţia financiară a vărului său. "Vă spun precis că în această săptămînă îi vor intra în cont 5 milioane de euro, iar cealaltă săptămînă alte 10 milioane. Nu vă spun de unde, important e că vor fi bani şi mare parte din ei vor fi pentru echipă şi pentru transferuri", a spus Giovanni.

"Jucăm pe Ghencea să ne recuperăm banii"
Gigi Becali a adăugat că indiferent dacă va veni sau nu Piţurcă, Steaua îşi va disputa meciurile tot în Ghencea. "Nu plec de acolo sub nici o formă. Nu mă interesează dacă semnăm sau nu alt contract, trebuie să-mi recuperez investiţia şi nu le plătesc nici chirie pentru că în contul datoriei pe care ei o au la mine vom evolua tot acolo", a declarat Becali.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Special
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Un SINGUR transfer pentru Șumudică în mercato de iarnă! Rapid a făcut anunțul: „El și doar el!” » Toate detaliile afacerii
Superliga
Un SINGUR transfer pentru Șumudică în mercato de iarnă! Rapid a făcut anunțul: „El și doar el!” » Toate detaliile afacerii
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul


Comentarii (22)
 •  30 Mai 2010, 18:01

ar fi frumos daca ar veni piturca si l-ar pune pe becali la respect si ar face transferuri cu jucatori valorosi

 •  29 Mai 2010, 17:44

BECALI ESTE OBLIGAT ACUM CA NICIODATA SA AIBE BUGETUL PE CARE IL VREA PITURCA PENTRU CA NOI FANII STEAUA IL VREM PE PITURCA CARE ESTE SINGURUL ANTRENOR CARE IMPREUNA CU GLORILE STELEI VOR FACE CA STEAUA SA REDEVINA STEAUA . ESTE SI DORINTA SUPORTERILOR DUPA 4 ANI DE UMILINTA - CIRC -HAOS VREM SCHIMBARE PENTRU BINELE STELEI VREM TITLUL - IMPREUNA CU PITURCA SI GLORILE STELEI . ACUM LA DINAMO ESTE ANDONE - IAR LA RAPID DINU GHEORGHE SI SUMUDICA - CE SA FACA BIETUL STOICHITA SA TERMINE PE 7-8 ?

liviuemil
liviuemil  •  29 Mai 2010, 15:25

Nu stiu cine v-a fi antrenorul Stelei, dar daca echipa v-a juca "acasa" atunci e un prim pas spre normalitate.

Vezi toate comentariile (22)
Comentează