Articol de GSP - Publicat vineri, 04 iunie 2010 00:00
Dacă vara trecută s-au investit 251 de milioane de euro pentru ca trupa lui Pellegrini să termine sezonul fără nici un trofeu, acum Jose Mourinho promite să schimbe Realul într-o echipă cîştigătoare cu numai 100 de milioane. "Vreau trei-patru jucători cu caracteristici defensive", spunea portughezul la prezentarea oficială.
Pentru Di Maria, Maicon, Kolarov şi unul dintre Gerrard ori De Rossi (mai degrabă primul) madrilenii au alocat suma menţionată. Potrivit AS, Florentino Perez încearcă să-i facă pe plac portughezului, numai că există diferenţe între cerere şi ofertă. Benfica vrea 40 de milioane pe argentinian, Inter solicită 35 de milioane pe Maicon, cu 10 sub ce dă Real, Kolarov e cotat la 20 de milioane de Lazio (Madridul oferă 15), iar pentru mijlocaşul central "galacticii" nu vor să depăşească 30 de milioane.