Articol de GSP - Publicat luni, 21 iunie 2010 00:00
Căpitanul Florin Matache (27 de ani) a ales Universitatea, deşi avea cale liberă pentru a reveni la Dinamo.
Talonat de Dinamo, portarul Florin Matache a declarat sîmbătă că rămîne la Cluj. "Nu s-a pus nici un moment problema să plec", a spus "eroul de la Liberec". "El decide!" Patronul Florian Walter i-a dat mînă liberă lui Matache, anunţînd că nu se va opune unei eventuale plecări la Dinamo. "Decizia e numai a lui. Am avut o mare încredere în el şi nu m-a dezamăgit. Nu am să mă opun carierei sale. Totuşi, zic că va rămîne la Cluj", a spus Walter.
Vine marţi la reunire
Portarul a explicat ieri de ce nu şi-a dorit să plece de la Cluj, deşi echipa e nou- promovată şi va juca pentru un întreg sezon într-un nou exil, la Alba Iulia. "Îi mulţumesc domnului Walter că a avut încredere în mine şi că m-a responsabilizat cu banderola de căpitan. Am acest statut şi o responsabilitate de a-i face, împreună cu colegii mei, fericiţi pe suporterii minunaţi ai Universităţii. Ne dorim să ne îndeplinim obiectivul şi să practicăm un fotbal frumos în noul sezon", a afirmat Matache, care va fi prezent marţi la reunire. (Dan Brie)
Încă doi ani de contract
Florin Matache mai are doi ani de contract cu "U" Cluj, însă în angajamentul său există o clauză, conform căreia poate fi răscumpărat de Dinamo. Practic, "cîinii" au prioritate imediată la transferul jucătorului, contra sumei de 200.000 de euro, exact banii pe care i-a achitat Florian Walter în iarnă, cînd l-a adus pe portar la Cluj.
200.000 de euro a plătit Florian Walter pentru Matache în iarnă, cînd l-a adus la "U" Cluj
4 meciuri a jucat Florin Matache pentru Dinamo, în turul sezonului trecut
- "U" Cluj şi-a făcut planurile să joace tot sezonul 2010 - 2011 la Alba Iulia, şefii clubului anticipînd că lucrările la "Cluj Arena" nu vor putea fi încheiate pînă în primăvară.
- Adrian Cristea va fi achiziţionat de "U" Cluj pentru nu mai puţin de 2 milioane de euro, însă Florian Walter nu va plăti nici un ban, acoperind costul din acţiunile pe care le are la Dinamo.
- Atacantul Nemanja Jovanovici ar putea ajunge la Cluj pe 4 iulie, în Austria, la finele primului cantonament al FC Vaslui. Walter l-a anunţat pe jucător că-l va lua doar liber de contract.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern