FOTBAL  »  Superliga  »  GAZETA ESTE ÎN AUSTRIA ALĂTURI DE DINAMO

Andone îi rupe pe "cîini" la antrenamente » Cad laţi pentru Europa

Articol de GSP - Publicat duminica, 27 iunie 2010 00:00

În doar trei zile de cantonament, jucătorii au făcut toate testele fizice posibile.

Ioan Andone se gîndeşte deja la debutul european, care va fi pe 15 iulie, în deplasare, cu azerii de la Hazar Lankaran ori cu moldovenii de la Olimpia Bălţi. Pentru a nu avea surprize din punct de vedere fizic cu elevii săi, noul antrenor din Ştefan cel Mare a programat un test special, efectuat sub îndrumarea preparatorului fizic italian Salvatore Lazareno, apoi s-a trecut la viteză şi la rezistenţă. Roş-albii au terminat cu limba scoasă exerciţiile, dar au mai avut puterea să şi glumească: "Mamă, mamă, parcă am alergat prin Sahara! Sîntem terminaţi, la hotel luăm patul în braţe".

Ando a explicat de ce pus accentul pe pregătirea fizică în aceste zile: "Băieţii au terminat testele, se pregătesc foarte bine, nu am ce să le reproşez. Sînt puţin obosiţi, am forţat un pic pentru că jucăm repede în Europa League. Pînă la primul meci vreau să stăm bine din toate punctele de vedere pentru că nu ne va fi uşor, indiferent de adversar. Trebuie să fim concentraţi şi serioşi. N-am chef de surprize la început de mandat!".

"Învăţ de la Marius"
Raphael Stănescu e cel mai tînăr jucător din lotul dinamovist. Are numai 17 ani şi a debutat pentru echipa mare în ultima etapă, la Vaslui. Ieri, a vorbit pentru prima dată cu presa: "Sînt extrem de bucuros că am prins acest cantonament, sper să nu fie ultimul. La început am avut ceva emoţii, dar băieţii m-au primit foarte bine şi m-au ajutat să mă integrez. Marius Niculae e colegul meu de cameră şi mă învaţă ce să fac, îmi dă sfaturi".

Goian revine
Accidentat grav în martie şi operat la genunchiul drept după ce a suferit o ruptură de ligamente încrucişate, Lucian Goian trebuia să sosească azi-noapte în cantonamentul din Austria. Fundaşul de 27 de ani a primit OK-ul medicilor de la Roma, unde a efectuat recuperarea, astfel că el se va pregăti separat, dar sînt şanse ca în luna august să poată intra într-o partidă oficială.

Miranda a dispărut
Dinamoviştii nu ştiu nimic de Osvaldo Miranda, atacantul al cărui împrumut la Belgrano, liga a doua argentiniană, a expirat în această vară. Atacantul a transmis prin agenţii săi că nu mai doreşte să joace în Ştefan cel Mare, însă a fost ameninţat că va fi sancţionat financiar. "Cîinii" susţin că argentinianul riscă o suspendare drastică în cazul în care nu va sosi în Austria. Pînă în acest moment, Miranda trebuie să plătească o amendă de 15.000 de euro.

- Aşteptat vineri noapte în cantonamentul "cîinilor", mijlocaşul argentinian Pablo Vergara (21 de ani) n-a mai ajuns. Vergara, ultima oară la Banfield, a anunţat că preferă să semneze cu o echipă de liga secundă din Argentina!
- Dinamo aşteaptă răspuns din partea echipei locale din Leogang pentru o partidă de verificare. "Sînt amatori şi nu ştiu dacă pot strînge un prim 11, întrucît unii dintre ei sînt în concedii", au spus "cîinii".
- Dinamoviştii sînt împărţiţi cînd vine vorba de Campionatul Mondial. Unii ţin cu Argentina, alţii cu Brazilia. "Mulţi sîntem fanii lui Messi, am vrea ca echipa lui Maradona să ia titlul mondial", a zis Pulhac.

Citește și:

„Îmi e milă de el” » Răducioiu îi cere retragerea lui Cristiano Ronaldo: „Neputință, e obsedat”
Euro 2024
„Îmi e milă de el” » Răducioiu îi cere retragerea lui Cristiano Ronaldo: „Neputință, e obsedat”
Cum arată primul 11 gândit de Edi Iordănescu în România - Olanda + Toate informațiile din Germania, de la 5 reporteri GSP
Nationala
Cum arată primul 11 gândit de Edi Iordănescu în România - Olanda + Toate informațiile din Germania, de la 5 reporteri GSP
Problemă de ultim moment la națională: titularul nu s-a antrenat și e incert pentru meciul cu Olanda!
Nationala
Problemă de ultim moment la națională: titularul nu s-a antrenat și e incert pentru meciul cu Olanda!

Superliga 2024-2025, programul complet » FCSB - U Cluj, CFR - Dinamo, UTA - Rapid în prima etapă! + Când se joacă „Derby de România”

Record ALL-TIME pe GSP în luna iunie: 5,75 milioane de utilizatori și-au luat informațiile din Gazeta Sporturilor! Vă mulțumim!


Comentarii (5)
29xav
29xav  •  28 Iunie 2010, 16:59

Numai sportivi adevarati comenteaza pe aici, fotbalisti cu rezultate notabile. Poate sunteti sustinatorii altor echipei si vreti sa-i demotivati si atunci va rog frumos sa va vedeti de mamaliga voastra. Daca chiar credeti ca sunteti suporteri Dinamovisti sa stiti ca o echipa se sustine prin cuvinte de incurajare in perioadele de pregatire pentru un moral sanatos, nu cu critici distructive inainte ca ei sa fi pasit macar pe gazon. Va salut si BAFTA BAIETI, HAI DINAMO!

sdoru
sdoru  •  27 Iunie 2010, 09:38

Avem un lot competitiv pt locurile 8-18!!!vedem cum se face reconstructia prin vopsirea jucatorilor facuta de tinichigiul sef al samsarilor becali!!!avem materie prima pt vopsit:zicu,ad cristea,margaritescu,moti,pulhac,chiacu,scarlatache,niculae....!!!HAI ANDONE CA POTI!!!!DAR FII ATENT CA BORCEA NU M-AI POATE CUMPARA MECIURI SI NICI NU MAI ESTI LA CFR CLUJ!!STIM CUM S-A LUAT CAMPIONATUL SI ACOLO!DE CE CREZI CA NU TE-AU MAI PASTRAT?!DAR PT DINAMO ESTI BUN!PT CA SE VREA LOCURI IN JOS DE PODIUM!!!

stiinta84
stiinta84  •  27 Iunie 2010, 09:16

pe cat pariem ca nici anul asta nu ia campionatul?

Vezi toate comentariile (5)
Comentează