Articol de GSP - Publicat vineri, 02 iulie 2010 00:00
Fostul fundaş al Stelei, Pawel Golanski, mărturiseşte că şi-a dorit să continue în Ghencea, dar spune că oficialii roş-albaştrilor nu i-au oferit un contract care să-l mulţumească din punct de vedere financiar. Internaţionalul polonez dezvăluie că are 3 oferte, însă nu exclude nici revenirea la Korona Kielce, echipa de unde s-a transferat în România acum 3 ani.
"Am vrut să rămîn la Steaua, dar nu ne-am înţeles asupra contractului. Asta e, acum am 3 oferte de la echipe bune din străinătate, însă nu exclud nici propunerea celor de la Kielce. Vreau să semnez cu o echipă cel tîrziu pînă la finalul Campionatului Mondial, trebuie să fiu în cea mai bună formă", a spus Golanski în presa din ţara sa.
Korona Kielce intenţionează să îi propună apărătorului un contract pe un an cu posibilitatea rezilierii în eventualitatea unei propuneri în pauza de iarnă.
Imagini scandaloase la Slobozia - Farul! Ce a putut să-i facă un copil lui Colțescu