FOTBAL  »  Superliga  »  CAZUL DOREL STOICA

Geolgău: "Dorel Stoica se află încă sub contract cu Universitatea!"

Articol de GSP - Publicat joi, 08 iulie 2010 00:00

Preşedintele Universităţii Craiova, Gheorghiţă Geolgău, a declarat că jucătorul Dorel Stoica, aflat într-un stagiu de pregătire cu Steaua, mai are contract cu gruparea olteană pentru încă un sezon şi că jucătorul a minţit atunci când a spus că nu a primit oferte din străinătate.

"Dorel Stoica a avut hârtie numai pentru a juca în străinătate, el era încă sub contract cu Universitatea pentru un an, acordul nu i-a fost reziliat. Practic, jucătorul a fost împrumutat la Al-Ettifaq. Dorel Stoica a declarat că nu a primit oferte din afară, însă noi am primit propunere din partea arabilor să-l mai lăsăm un sezon, iar el s-a dus la Steaua", a precizat Gheorghiţă Geolgău, informează Mediafax.

Potrivit unei clauze din contractul său cu Universitatea, în cazul în care Dorel Stoica va juca la o echipă din ţară în sezonul viitor, el trebuie să plătească grupării craiovene suma de 900.000 de euro.

Referitor la acest aspect, preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, joi, la Sport.ro, că Universitatea Craiova are o înţelegere clară cu Dorel Stoica şi că jucătorul trebuie să plătească banii. "Craiova are o înţelegere clară cu Stoica. Dacă Stoica se va legitima în campionatul intern va plăti 900 de mii de euro Universităţii. Jucătorul are din punctul meu de vedere drept de joc la Steaua, roş-albaştrii îl pot legitima. Restul nu ţine de competenţa mea, să se ducă să se judece. Craiova are o anexă la contract în care e stipulat clar ce şi cum.", a spus Dragomir.

În luna iunie, fundaşul Dorel Stoica a declarat că şi-ar fi dorit să revină la echipa din Liga I la care s-a consacrat, Universitatea Craiova, dar acest lucru "nu s-a putut realiza", astfel că a ales să se transfere la Steaua, echipă cu care însă nu a semnat niciun contract până în prezent.

La sfârşitul lunii iunie, Gheorghiţă Geolgău a afirmat, într-o conferinţa de presă, că Dorel Stoica este un trădător, pentru că a întors spatele Universităţii şi a acceptat să joace la Steaua. "Am avut o înţelegere atât scrisă, cât şi verbală cu el, normal era să ia legătura cu cei din conducerea Craiovei în momentul în care nu-şi mai găsea angajament afară. Nu trebuia să aflăm din presă că Dorel merge la Steaua, mai ales că a fost cel mai bine plătit jucător al echipei, cât timp a evoluat aici. Instanţa va decide cine este vinovat, dar conform înţelegerii Dorel trebuie să plătească", a spus atunci Geolgău.

Dorel Stoica, care şi-a reziliat acordul cu formaţia Al-Ettifaq, la care a evoluat în returul sezonului trecut, a mai evoluat de-a lungul carierei la formaţiile Extensiv Craiova (2003-2004), FC Caracal (2004-2005) şi Universitatea Craiova (2005-2010).

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Domino cu antrenori: Dorinel Munteanu s-a înțeles cu altă echipă din România
Liga 2

Lovitura zilei a fost dată de liderul campionatului » A semnat până în 2026
Superliga

Ce l-a tulburat pe Boloni în România: „Am vrut să pășesc pe acolo pe unde tatei i s-a făcut rău, dar n-am mai văzut decât buruieni și gunoi”

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii

Comentarii (5)
andr007
andr007  •  08 Iulie 2010, 20:14

Altfel spus Dorel Stoica avea contract cu Univ. Craiova pana in 2011 si posibilitatea de a semna cu alta echipa, dar cu anumite conditii ce trebuiesc respectate( nu a semnat cu Al-Ettifaq din postura de 'liber de contract' ci in urma unei intelegeri cu clubul U Craiova, la momentul respectiv avand un contract semnat pana in 2011 - putea pleca si atunci la Steaua dar nu oricum).

andr007
andr007  •  08 Iulie 2010, 20:01

@milirom76 Este destul de simplu: Dorel Stoica avea contract cu Universitatea Craiova pana in 2011 si o foaie prin care se putea transfera gratis la orice echipa din strainatate sau cu 999 000E in tara, specificandu-se clar ca in cazul in care pana la exp. contractului va evolua in tara trebuie sa plateasca. Dorel S a crezut ca daca pleaca liber ptr cateva luni afara iar apoi revine in tara nu mai trebuie sa plateasca nimic dar nu este asa, contractul se rezilia atunci conditionat.

darkdark
darkdark  •  08 Iulie 2010, 19:42

Pai cauta mah actele pe net ca le gasesti... Este scris clar: joaca in tara e dator 999.999 euro. Ce nu e clar in fraza asta?

Vezi toate comentariile (5)
Comentează