Articol de GSP - Publicat sambata, 10 iulie 2010 00:00
Spaniolii sînt nemulţumiţi de desemnarea la finală a "centralului" englez, care i-a dezavantajat cu Elveţia.
Tare s-au încruntat spaniolii cînd au aflat cine le va conduce duelul de mîine împotriva Olandei. "O veste rea: Webb va fluiera finala", a titrat cotidianul madrilen "Marca", căruia i s-au adăugat şi alte publicaţii nemulţumite de desemnarea "centralului" englez.
Sursa acestor atacuri îşi are originea în debutul "naţionalei" lui Del Bosque la Mondialul sud-african. Atunci, arbitrul fost sergent de poliţie a pus umărul la victoria Elveţiei prejudiciindu-i pe iberici. Două faze i s-au imputat: un penalty neacordat în minutul 14, cu David Silva faultat de Senderos, şi, mai ales, golul încasat de la Gelson Fernandes (52), aflat în ofsaid. "Dacă a fost atunci contra noastră, şi noi sîntem acum contra lui", au susţinut jurnaliştii spanioli, care ar fi vrut ca ultimul act de la Johannesburg să fie condus de Benito Archundia.
Mexicanul a fost trimis însă la finala mică de azi, dintr-un motiv precis: "FIFA nu a ales un vorbitor de limbă hispanică fiindcă a dorit un <central> imparţial din toate punctele de vedere, ale cărui decizii să nu fie influenţate de nimic. Ceea ce-i clar este că Webb nu ştie spaniola".
Premieră: a arbitrat şi ultimul act al Ligii
2010 poate fi considerat anul lui Howard Webb. Pe lîngă finala CM, el a condus şi ultimul act al Champions League, Inter - Bayern 2-0, o "dublă" ce reprezintă o premieră în arbitraj. Un alt fapt inedit ar fi că a oficiat şi la prima, şi la ultima partidă a unei echipe la un turneul final, respectiv Spania. Ultimul englez care a arbitrat o finală de Mondial a fost Jack Taylor în 1974, Germania - Olanda 2-1.
"El nu-şi ţine-n frîu copiii şi i-au dat finala?!"
Cea mai surprinsă de faptul că FIFA l-a desemnat pe Howard Webb să conducă finala Mondialului a fost chiar soţia sa. "Nu ştiu cum au avut încredere să-i dea pe mînă o partidă de-o asemenea importantă cînd el nu-i în stare să-şi ţină în frîu copiii, acasă", a declarat Kay Webb a unui post TV britanic. Webb are un băiat, Jack, şi două fete, Holly şi Lucy.
Cei mai buni
FIFA şi Adidas au ales 10 candidaţi dintre care se va desemna jucătorul Mondialului. Cei mai mulţi nominalizaţi are Spania, 3: Villa, Xavi şi Iniesta. Ceilalţi sînt Forlan (Uruguay), Gyan (Ghana), Messi (Argentina), Mesut Ozil, Schweinsteiger (ambii Germania), Robben, Sneijder (ambii Olanda). Lupta pentru cel mai bun tînăr fotbalist se dă între T. Muller (Germania), Ayew (Ghana) şi Giovanni (Mexic).
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”