FOTBAL  »  FOTBAL PE PLAJA  »  RUSIA - ROMÂNIA 3-5

România a învins campioana Europei, Rusia, şi e la 2 meciuri de calificare la CM de fotbal pe plajă!

Articol de , - Publicat marti, 13 iulie 2010 00:00

Surpriză de proporţii astăzi pe plaja de la Bibione. România a reuşit să învingă campioana europeană en-titre, Rusia, scor 5-3.

Astfel, "tricolorii" au obţinut calificarea de pe primul loc în optimile preliminariilor pentru Campionatul Mondial de fotbal pe plajă din 2011. Golurile României au fost marcate de Raj Cărăuleanu, Marian Posteucă (2) şi Marian Măciucă (2). În primele două partide, aceştia trecuseră de Andorra cu 8-2 şi de Slovacia cu 5-3.

CAP DE SERIE
Tragerea la sorţi va avea loc în această seară, de la ora 20:00. România va fi cap de serie şi va evita echipele clasate pe prima poziţie şi cea mai bună echipă de pe poziţia secundă.

Viorel Farcaş, unul dintre veteranii echipei, a comentat succesul: "Este o victorie mare pentru noi. Nimeni nu reuşise să îi învingă pe ruşi în acest an. Este o performanţă extraordinară pentru că am învins Campioana Europei şi una dintre marile favorite la cîştigarea turneului"

DOUĂ MECIURI PÎNĂ LA MONDIAL
România se află acum la doar două partide de o calificare în premieră la Campionatul Mondial. Europa trimite 5 echipe la turneul final, una dintre ele fiind Italia, gazda competiţiei. Accederea în semifinale ar fi echivalentă cu obţinerea biletelor pentru Mondial.

Totuşi, există şanse la calificare şi dacă "tricolorii sînt eliminaţi în sferturi. Dacă Italia ajunge în semifinale, atunci se va organiza un turneu între cele patru echipe învinse în sferturi. Cîştigătoare obţine ultimul loc la CM 2011.

CUM A FOST ANUL TRECUT
În preliminariile pentru Mondialul din 2009, România s-a calificat pînă în sferturi, pierzînd în faţa Portugaliei cu scorul de 2-5. La baraj, "tricolorii" au făcut un meci senzaţional în faţa fostei campioane mondiale Franţa, dar au pierdut în ultimele minute cu 5-7.

"Cîştigarea grupei ne ofera şansa la o calificare în sferturi, de unde nu mai avem decît un pas pînă a obţine biletele la turneul final. Pînă acum ne-am mobilizat extraordinar şi am obţinut numai victorii şi sper să o ţinem tot aşa", a adăugat Viorel Farcaş.

CLASAMENT
1. România 9p 18-8
2. Rusia 6p 25-7
3. Slovacia 3p 8-17
4. Andorra 0p 4-23


"Toată lumea din tribune ne-a susţinut şi s-a bucurat pentru această victorie, iar la final, italienii şi spaniolii au venit şi ne-au felicitat"
Viorel Farcaş


8 goluri are Marian Măciucă, acesta numărîndu-se printre principalii marcatori după faza grupelor,

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (9)
eternity
eternity  •  13 Iulie 2010, 23:48

de ce trebuie sa existe la fiecare articol .. cate un taran sa comenteze aiurea ? ca la noi la nimeni .. in loc sa`i felicitam .. comentam aiurea .. bv baieti

slatinacraiova
slatinacraiova  •  13 Iulie 2010, 22:03

Bravo baieti!!!!!

cfranonim
cfranonim  •  13 Iulie 2010, 15:50

Felicitari!!! Succes si pe mai departe

Vezi toate comentariile (9)
Comentează