Articol de GSP - Publicat luni, 19 iulie 2010 00:00
Azi-noapte Grigorie s-a înţeles în principiu cu Dinamo. Astăzi ar urma să se prezinte la antrenament
Ianis Zicu a acceptat să treacă la Rapid, iar ieri dimineaţă, după antrenamentul "cîinilor", chiar şi-a luat "La revedere" de la colegi. Hristu Chiacu aştepta şi el să se întoarcă la Timişoara, dinamoviştii fiind de acord să-l cedeze împrumut un an pe Bega. Mai trebuia rezolvată revenirea după 4 ani a lui Ştefan Grigorie în Ştefan cel Mare.
Acest lucru s-a întîmplat azi-noapte tîrziu, cînd mijlocaşul de 28 de ani s-a înţeles cu oficialii dinamovişti şi urma să semneze un contract pe trei ani. El va fi trecut şi pe lista UEFA pentru meciul cu Hajduk Split.
12.000 de euro salariu
Şi aceasta după ce Grigorie a negociat toată ziua de ieri. I s-au oferit, iniţial, 8.000 de euro pe lună, cam cît are şi la Rapid, după care 10.000 de euro pe lună. Mijlocaşul a cerut 14.000 de euro, iar aici discuţiile s-au împotmolit. "E criză, băiete! Dacă vrei, diferenţa dintre ceea ce îşi propunem noi şi ceea ce vrei tu poţi s-o iei direct de la Zicu!", i s-a transmis lui Grigorie. Pînă la urmă fotbalistul s-a mulţumit cu un salariu lunar de 12.000 de euro.
3 goluri şi o pasă decisivă a reuşit Grigorie pentru Rapid sezonul trecut, în 29 de meciuri