Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 30 iulie 2010 00:00
"Cîinii" sînt echilibraţi, nu se gîndesc încă la adversara din play-off-ul Europa League
Dinamo este în sărbătoare după victoria împotriva croaţilor. Totuşi, alb-roşiii spun că nu au rezolvat deocamdată calificarea în play-off-ul Europa League, dar pleacă la Split, joia viitoare, cu prima şansă. "Echipa a arătat rezistenţă şi caracter, este o victorie meritată! Trebuie să avem însă grijă fiindcă în retur vom întîlni un alt Hajduk, dar avem şanse de calificare incontestabile", a comentat Cornel Dinu, administratorul delegat al alb-roşiilor.
"Trebuie să ne mulţumim cu acest rezultat fiindcă vom merge într-o atmosferă incendiară şi nu trebuie să primim gol. Mergem să ne calificăm în Croaţia, nu contează cum. Şansele sînt egale", a completat Gabriel Torje.
"Să rămînem cu picioarele pe pămînt"
Directorul sportiv Florin Prunea consideră că elevii lui Ioan Andone puteau cîştiga la o diferenţă mult mai mare în faţa croaţilor. "A ieşit aşa cum ne-am dorit şi ne vom califica dacă vom juca la fel la Split. Mi-a plăcut atitudinea pe care am avut-o, tensiunea a fost mare. Este greu să ne bată cineva cu asemenea suporteri în tribune".
Autorul primului gol, Andrei Cristea, anunţă că anul acesta va fi unul mult mai bun pentru Dinamo, dar le cere colegilor săi să rămînă cu picioarele pe pămînt. "Dinamo a arătat întotdeauna ca o echipă de atac, cu jucători care fac diferenţa în faţa porţii. Sînt mîndru că sînt parte din această echipă. Plecăm cu prima şansă şi vom avea un sezon mai bun decît cel de anul trecut. Trebuie să rămînem uniţi, cu picioarele pe pămînt, să fim modeşti, concentraţi şi să continuăm ceea ce am început!".
Croaţii: "Ne calificăm în retur!"
Antrenorul lui Hajduk, Stanko Poklepovici, anunţă că vor întoarce rezultatul la Split. "Cheia calificării e golul marcat de noi! Piticul din echipa lui Dinamo (n.r. Torje) ne-a făcut praf în primele 6 minute, iar Kone a tras ca din tun. I-am dat posibilitatea lui Dinamo să joace ce-i place mai mult: pase scurte şi combinaţii rapide. Vom întoarce soarta calificării, iar Dinamo Bucureşti va fi a doua echipă care va avea un complex Hajduk după Dinamo Zagreb", a comentat tehnicianul.
"Le mulţumim suporterilor şi vrem să aducem lumea la stadion meci de meci. Le dedicăm victoria"
Andrei Cristea, atacant Dinamo
"Cînd eşti trufaş Dumnezeu, te pedepseşte. Asta au păţit croaţii. Am încredere în Andone fiindcă nu l-a reactivat doar pe Adrian Cristea, ci pe majoritatea jucătorilor"
Gigi Neţoiu
"Dinamo a jucat excelent, dar calificarea nu e încă rezolvată. Am văzut cîţiva jucători buni la Hajduk"
Emil Săndoi, selecţioner tineret
"Cristea a fost complet"
Adrian Cristea a fost lăudat la finalul partidei de administratorul delegat al lui Dinamo, Cornel Dinu. "Adrian Cristea a evoluat foarte bine. A avut un joc aproape complet şi a făcut diferenţa de la mijloc în faţă. A fost bine pus în valoare de echipă şi de Ioan Andone", a spus Dinu.