Articol de Luminiţa Paul - Publicat sambata, 21 august 2010 00:00
Astăzi se vor disputa finalele pe distanţa de 1.000 m în cadrul Campionatelor Mondiale de la Poznan.
Timp de două zile, complexul nautic de la Poznan a găzduit, într-o succesiune aproape drăcească, seriile şi semifinalele probelor de kaiac şi de canoe. Întîi pe 1.000 de metri, iar ieri pe distanţa înjumătăţită. Azi sînt programate primele finale, azi se vor decerna medalii. Românii speră să urce şi ei pe podium, cele mai mari şanse avîndu-le echipajul de canoe-2, format din Silviu Dumitrescu şi Victor Mihalachi. Aceştia sînt medaliaţii cu bronz ai Campionatelor Europene din iulie, de la Trasona (Spania).
În finalele de un kilometru se vor mai afla canoea de 4, kaiacul masculin de 4, kaiacul feminin de 2, dar şi Silviu Simioncencu, la canoe-1. Veteranul lotului, care va împlini 35 de ani pe 13 decembrie, va lua startul de pe culoarul 8. El s-a calificat ieri şi pentru finala de la C1-500 de metri, care va avea loc duminică. Simioncencu a adunat patru titluri de campion mondial, atît la C2, cît şi la C4, între 2003 şi 2007.
Tot la 500 de metri a avansat în ultimul act, după seriile şi semifinalele de ieri, kaiacul masculin de 2, Dan Costea şi Petruş Gavrilă. La canoe 2, Dumitrescu şi Mihalachi şi-au asigurat biletul cîştigîndu-şi detaşat seria, cu cel mai bun timp al calificărilor. Aceasta este proba în care românii sînt campioni europeni, anul acesta, în Spania. Azi sînt programate şi fazele preliminare pe distanţa de 200 m.
Finalele românilor de azi
(direct Eurosport)
11:03 canoe 4 (m)
11:40 canoe 1 (m)
12:10 canoe 2 (m)
12:25 kaiac 4 (m)
12:40 kaiac 2 (f)