INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID

Jucătorii Realului atacaţi de o escortă de lux » "Proşti, încrezuţi şi zgîrciţi"

Monica Mint, Mint
Monica Mint, Mint

Articol de GSP - Publicat miercuri, 25 august 2010 00:00

Devenită cunoscută după aventura cu Crouch, Monica Mint susţine că a făcut sex şi cu mai mulţi fotbalişti madrileni

La două săptămîni după ce a dezvăluit că s-a culcat cu Peter Crouch, episod în urma căruia longilinul atacant al lui Tottenham era cît pe ce să se separe de Abbey Clancy, Monica Mint revine în atenţie datorită relaţiilor intime pe care le-ar fi avut cu mai mulţi jucători de la Real. N-a avut cuvinte prea frumoase faţă de aceştia. Dimpotrivă. Escorta spaniolă de 19 ani susţine, într-un material de 6 pagini din revista "Interviu", că madrilenii sînt plini de defecte.

"Se cred nişte dive, se comportă cu aroganţă. Au impresia că toate fetele vor să facă sex cu ei", a atacat Monica. Ea nu a dat nume, n-a indicat nici cîţi au trecut prin patul său, dar a precizat că "am ţinut mult timp legătura cu doi dintre ei. Unul, străin, chiar a venit la mine acasă timp de cîteva luni, mă adora. Am crezut că putem avea o relaţie stabilă, dar e adevărat ce se scrie în ziare despre el, este un pic nebun".

A povestit şi alt moment: "Cumnatul unui transferat de lux la Real a venit şi ne-am înţeles la un preţ pentru mine şi două prietene. A sosit jucătorul, dar însoţit de un alt fotbalist, şi ne dorea la acelaşi preţ. Aşa sînt toţi. Lipsiţi de cavalerism, proşti, încrezuţi, urîţi, antipatici.. şi pe deasupa zgîrciţi. De cîte ori sînt căutată de ei, nu doresc decît să-mi iau cît mai rapid banii şi să fug". În schimb, "Crouch nu-i atrăgător, dar e foarte simpatic. M-a tratat cu multă delicateţe tot timpul".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Special

Un SINGUR transfer pentru Șumudică în mercato de iarnă! Rapid a făcut anunțul: „El și doar el!” » Toate detaliile afacerii
Superliga

„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul

Comentarii (7)
dutchy
dutchy  •  29 August 2010, 22:50

. Unul, străin, chiar a venit la mine acasă timp de cîteva luni, mă adora. Am crezut că putem avea o relaţie stabilă, ....deci din spusele ei: tipa asta vroia o relatie stabila...dar pe bani!? inteleg din articol ca de fapt e o din aia care se ... pe bani. cata nesimtire.

hmmmm
hmmmm  •  25 August 2010, 13:00

Da... alta stire sportiva... Voi chiar nu stiti ce este ala sport?!?!? Cine va plateste pentru prostiile astea?!?

xpigames
xpigames  •  25 August 2010, 09:21

google: xpi games jocuri super caterinca :)

Vezi toate comentariile (7)
Comentează