Articol de GSP - Publicat joi, 26 august 2010 00:00
Adrian Porumboiu, patronul de la FC Vaslui, a declarat că Lopez Caro nu va pleca de la echipă, adăugînd că nu este doar vina lui pentru începutul slab de campionat pe care l-a avut FC Vaslui.
" Lopez Caro are trei ani contract, atîta timp va rămîne la Vaslui. A venit cu o strategie, deocamdată nu se văd rezultatele, dar nu pleacă. Începutul de campionat a fost mai slab, pentru că am făcut mai multe transferuri decît ar fi trebuit, unele nereuşite. E firesc să apară probleme, deoarece nu sîntem la nivelul pe care îl vroiam. Lopez Caro nu a cerut nişte lucruri absurde aşa cum s-a speculat", a declarat Adrian Porumboiu.
"Eu am băgat clauza de reziliere ca să am siguranţa că nu pleacă. La Vaslui se poartă plecările după un an de zile. Cît despre transferurile făcute, e clar, am avut parte şi de dezamăgiri, dar nu este vina lui Caro. Va trebui să ne întărim, mai avem două compartimente unde ne trebuie jucători", a adăugat Porumboiu.