Articol de Aurelian Botezatu - Publicat duminica, 29 august 2010 00:00
Campioana Germaniei a crezut că va cîştiga la pas şi s-a trezit "executată" în 66 de secunde
Bayern s-a împotmolit vineri seară acolo unde nimeni nu se aştepta. Pe terenul nou promovatei Kaiserslautern (0-2). Adversara CFR-ului în Champions League n-a jucat rău, dar a plătit pentru aroganţa arătată în prima jumătate de oră.
Vedetele lui Louis van Gaal i-au luat pe adversari de sus, în fond, cine sînt Ilicevici, Nemec şi Lakici?, şi-au tratat total neprofesional jocul. Momentul care l-a înfuriat cel mai rău pe tehnicianul olandez a fost o fază derulată la 0-0, în care Thomas Muller a rămas singur cu portarul Sippel. Klose şi Olici aşteptau în lateral pasa lui, dar golgeterul Mondialului 2010 a finalizat el însuşi. Alături. "Muller trebuia să-şi vadă colegii liberi. Sîntem la Bayern, trebuie să avem orientare".
Şi dacă n-a marcat campioana, au făcut-o "no name"-urile Ilicevici şi Lakici, în 66 de secunde, cu largul concurs al unei apărări bavareze visătoare. Culmea e că nici aceste goluri nu i-au trezit pe oaspeţi. Iar prima înfrîngere a sezonului n-a mai putut fi evitată.
STRANIERI A debutat Ioniţă. Deac rezervă
Alex Ioniţă a bifat ieri prima apariţie la FC Koln, contra lui Werder (2-4). Ex-giuleşteanul a fost introdus în minutul 77, la 1-3. Proaspăt transferat de Schalke, clujeanul Deac s-a numărat printre rezervele "minerilor" la 1-2 cu Hanovra, a şi ieşit la un moment dat la încălzire, dar Magath nu l-a mai introdus. Max Nicu (Freiburg) a văzut şi el de pe bancă întîlnirea cu Nurnberg (2-1).
WOLFSBURG - MAINZ 3-4 De la 3-0 la 3-4
Antrenorul Steve McLaren e deja sub presiune la Wolfsburg. Dacă în prima etapă a pierdut nefericit, în ultimul minut, cu Bayern (1-2), ieri s-a făcut de rîs acasă. Ai săi "lupi" au plecat ca din puşcă. Bosniacul Dzeko a făcut repede "dubla", iar brazilianul Diego, tocmai adus de la Juve, a ridicat scorul la 3-0. Victorie lejeră? Aşa au crezut alb-verzii şi-au lăsat-o moale. Mainz a spus "mersi" şi nu s-a mai oprit decît la 4-3.