FOTBAL  »  Superliga  »  UNIREA URZICENI - STEAUA

Zapata îşi povesteşte calvarul: "Ilie mi-a redat demnitatea!"

Articol de , - Publicat vineri, 03 septembrie 2010 00:00

Rufay îl arată cu degetul pe Piţurcă, dezvăluie cum a aflat printr-un sms că nu mai face parte din lot, dar şi coşmarul antrenamentelor de la 8:00 dimineaţa cu Florin Marin.

Robinson Zapata zîmbeşte din nou. Sud-americanul care a fost om de bază în Ghencea între 2007 şi 2010 a fost readus de Ilie Dumitrescu la prima echipă, cu care s-a şi antrenat ieri. La finalul primei şedinţe de pregătire, Rufay, care şi-a reluat tricoul cu numărul 1, purtat în această vară de Stanca, a acceptat un dialog despre tot ce s-a întîmplat din iunie şi pînă acum.

- Rufay, cum ai primit vestea că eşti reprimit în lotul primei echipe?

- Cu o bucurie fantastică. Nici nu vă închipuiţi cît de fericit pot să fiu că am revenit. Este altceva aici, chiar dacă a fost bine şi cîtă vreme m-am pregătim cu echipa a doua. Acum, e o nouă viaţă pentru mine.

- La echipa a doua zici că a fost bine, dar Piţurcă îţi interzisese la un moment dat să te antrenezi şi acolo.
- Da, aşa este, eram nevoit să mă pregătesc doar cu Baciu. Ne-a fost foarte greu, dar mulţumită domnului Aelenei, care ne-a încurajat în permanenţă, am avut puterea să rezistăm.

"Doamne, ce coşmar!"
- Dar ce a însemnat acea perioadă în care erai nevoit să te pregăteşti singur?
- A fost un veritabil coşmar pentru mine. Am avut oferte de prin Turcia, liga a doua din Spania, dar şi din Columbia. În plus, am fost dorit şi la Vaslui, însă nu s-a concretizat nimic şi am rămas în Ghencea.

- De ce nu ai reuşit să te transferi nicăieri?
- Nu m-am înţeles cu clubul, de fapt, mai degrabă nu m-am înţeles cu Florin Marin pentru că el a fost singurul om cu care eu am discutat. El transmitea mai departe la Piţurcă tot ce se întîmpla. M-au anunţat că plec pe o sumă de bani şi atunci s-a complicat transferul.

- Dar ţi s-a explicat de ce nu ai intrat în vederile lui Piţurcă?
- Păi, ştiţi cum am aflat eu că nu mai fac parte din lotul primei echipe? Prin intermediul unui sms. Piţurcă nu a venit nici un moment să-mi spună mie direct, faţă în faţă, că nu are nevoie de mine. Apoi, la jumătatea primului cantonament m-a sunat Argăseală să-mi spună că nu fac parte din vederile lui Piţurcă. Le-am zis: "Nici o problemă, lăsaţi-mă să plec!", dar nu au dorit şi am rămas aici.

"Dacă rămînea Florin Marin, acum îl concuram pe Usain Bolt" :)
- Erai pe lista neagră, alături de Pleşan, Baciu şi Ninu...
- Da, toţi trebuia să ne trezim la ora 7:00 dimineaţa ca peste o oră să fim la stadion că atunci era programat antrenamentul. Nu se poate aşa ceva! Din fericire, eu nu prea am prins acea perioadă deoarece am avut în plus o săptămînă de vacanţă, dar ce am auzit... Ei se pregăteau cu Florin Marin şi, la cît alergau, mai aveau puţin şi puteau să-l concureze cu succes pe Usain Bolt! Noroc apoi cu domnul Aelenei, care este un om de caracter şi ne-a făcut viaţa mai uşoară.

"Mister mi-a redat bucuria"
- Acum, Ilie Dumitrescu te-a readus la prima echipă...
- Aşa este, şi vreau să-i răsplătesc încrederea prin muncă şi prin rezultate în momentul în care va apela la serviciile mele. Cînd voi intra pe teren, dacă va avea vreodată nevoie de mine, nu contează cînd va fi acel moment, mă voi gîndi în primul rînd la faptul că Mister mi-a redat bucuria de a fi portar de fotbal, bucuria de a veni la antrenamente. Practic, mi-a redat demnitatea dupa tot calvarul prin care am trecut.

- De cît timp vei avea nevoie pentru a te reacomoda?
- Abia am revenit şi sper să demonstrez că sînt în formă. Îmi doresc să ajung să fiu măcar rezervă meci de meci. Sper să-l fac astfel şi mai bun şi să-l susţin pe Ciprian Tătăruşanu şi să-l ajut să-şi continue forma bună prin care trece.

"Tătăruşanu e într-o formă fantastică"
- Apropo de Tătăruşanu, ai văzut meciul retur cu Grasshopper?
- L-am urmărit şi am suferit enorm pentru că în partea a doua elveţienii au avut multe ocazii. În schimb, cînd s-a ajuns la penalty-uri m-am liniştit, pentru că Ciprian are un talent imens. Vă spun sincer că emoţiile mi-au dispărut complet deoarece ştiam ce poate Ciprian.

- Cu cine o să vă bateţi la titlu?
- Dinamo e o echipă puternică în ciuda faptului că are probleme în apărare. Şi CFR e tare, dar sper să profităm de începutul mai slab. Chiar dacă o să vi se pară ciudat, pe mine m-a impresionat Oţelul în acest debut.

"Cînd am văzut că vechiul staff nici măcar nu mă băga în seama, mi-am zis că este foarte greu şi că trebuie să plec, dar pînă la urmă nu s-a materializat nici o ofertă"
Robinson Zapata

" Steaua are în acest moment un lot nu bun, ci fantastic. Ne putem bate fără probleme pe toate cele 3 fronturi: Europa League, campionat şi Cupa României"
Robinson Zapata

"Va fi un meci greu cu Unirea, pentru că toţi jucătorii care s-au dus la Urziceni îşi vor da viaţa. Nu trebuie să speculeze nimeni absolut nimic că nu are de ce, o să vedeţi"
Robinson Zapata

Peste 100 de meciuri în 3 ani
Sezonul        Meciuri    Media GSP
2010-2011    0    -
2009-2010    28    6,11
2008-2009    41    5,95
2007-2008    42    6,57

4 luni au trecut de cînd Zapata a evoluat ultima dată pentru trupa din Ghencea, mai precis de pe 10 mai, cînd a fost titular la meciul FC Vaslui - Steaua 2-1

32 de ani va împlini Zapata pe 30 septembrie, fiind al doilea cel mai bătrîn stelist din lot după bulgarul Anghelov (32 de ani şi jumătate)

Are cel mai mare salariu
Portarul sud-american e numărul 1 din punctul de vedere al cîştigurilor din actualul lot al Stelei. Are un salariu de 250.000 de euro pe an, la fel ca şi grecul Kapetanos. Nici un alt fotbalist în Ghencea nu cîştigă peste 200.000 de euro pe an.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (73)
libertate.financiara
libertate.financiara  •  05 Septembrie 2010, 09:31

In sfarsit am gasit cel mai uimitor program online prin care am vazut ca intradevar vin banii, daca dai dovada si de seriozitate. Daca si tu esti o persoana serioasa, te indrum pas cu pas, incat sa stii cum sa castigi bani. Investesti doar 9$ si poti castiga peste 504$ lunar. Detalii la email [email protected]

medichit
medichit  •  04 Septembrie 2010, 12:03

Salutari din inima tuturor Suporterilor Stelisti Adevarati !!! Va multumesc tuturor pentru aprecierea reala a lui Zapata si pentru implicarea voastra macar la acest nivel. Rufay al nostru nu a meritat soarta pe care a tras-o cu cel mai lipsita de carcater si profesionalism "valoare stelista"(desi ma indoiesc si de asta) si ma refer la mercenarul barbugiu Piturca "marele antrenor" - doar vorbe fapte mai putin. Nu cred ca se compara cu Spiritul Stelist intruchipat in Ilie D

davidero
davidero  •  03 Septembrie 2010, 20:04

Sau la ora la care erau meciurile te trimitea taticu la culcare!

Vezi toate comentariile (73)
Comentează