Articol de Alex Nicodim (foto) - Publicat sambata, 04 septembrie 2010 00:00
Sosirea naţionalei Belarusului victorioasa la Paris pe aeroportul din Minsk a semănat cu momente din vremea României de dinainte de 1989.
Cursa Lufthansa de la Frankfurt pare ceva singuratic, inedit şi stingher pe aeroportul altfel nepopulat din Minsk. Oamenii se dau jos, se aşază la coadă cu paşaportul în mînă şi completează formulare cu tot felul de date: durata vizitei, locul de şedere, numărul vizei.
Ca pe Otopeni...înainte de '89
Deodată micuţa sală cu ghişeele poliţiei de frontieră să animă şi se populează cu treningurile roşii ale naţionalei Belarusului. Taman sosită de la Paris, unde a dat de pămînt cu Franţa lui Blanc, 1-0. Un poliţist de frontieră roşcovan se pune pe treabă. Le face culoar eroilor către un singur ghişeu, trimiţîndu-i pe tot cetăţenii UE şi non-UE ce stăteau civilizaţi la coadă oriunde doresc în altă parte şi chiar să-şi şi cumpere seminţe dacă poftesc.
Un tip ce nu pare de-al locului încearcă să protesteze, dar elanul îi e potolit urgent de roşcovan. Parcă ai picat pe "Otopeni" înainte de 1989, cînd se întorceau Steaua, Dinamo ori Victoria, şi balotul de blugi, sacii de cafea şi stivele de video-uri trebuiau să pătrundă silenţios în republica socialistă.
Numai că, acum, bagajul e upgradat. Fotbaliştii-eroi duc o luptă în care nu precupeţesc nici un efort cu sacoşele de la duty-free-ul de pe "Charles de Gaulle". Puţini dintre ei, unul sau doi, au şi o pungă cu suveniruri de la Galeriile La fayette. Plus căşti imense în urechi, aşa cum poartă starurile de la Barca sau Inter Milano cînd ascultă muzică pe telefon.
Blonda de la frontieră
Trupa victorioasă trece spre parcarea unde fanii i-au făcut o primire zgomotoasă, nu fără să scape de o "scanare" atentă a paşapoartelor, să nu existe intruşi. În urma ei se aşterne liniştea şi totul revine la normal. Un normal care ne aminteşte iar de trecut. O tipă blondă, tunsă scurt şi care nu vorbeşte nici o limbă străină, poliţistă de frontieră, îţi returneză sec paşaportul: "Asigurarea de sănătate", cere asistată ca traducător de o altă colegă. "OK, avem, uite-o". "Nu, nu, nu, nu din asta, dintr-aia care se ia de la tipul de acolo", spune şi arată un insipid care flutură un teanc de poliţe. "Bine, dar nu vrem să luăm de la el, noi am făcut una în ţara noastră, ne ajunge". "Poate, dar pentru noi nu e valabilă". "Păi, şi atunci, cum pentru ambasada voastră şi pentru ministerul vostru de Externe a fost valabilă cînd, în baza ei, ne-a acordat viza?".
Blonda îşi pierde răbdarea, insipidul îi sare în ajutor: "Hai că nu e scump, doi euro de persoană". Toată povestea se petrece la ghişeul poliţiei de frontieră! "Mă, tu ai nevoie de bani de vacanţă?, spune aşa şi îţi dăm", încerci intimidarea insipidului. Dar el a văzut zilnic zeci de eurofrustraţi ca tine şi ştie că poţi să te zbaţi ca peştele în tigaie, blonda poliţistă e de partea lui. Pînă la urmă, îi arunci banii nervos, urîndu-i să îşi ia un cadou frumos de ei. E păcat ca pentru doi euro şi un morman de principii nepotrivite să ratezi întîlnirea cu clădirile care mai au încă pe ele secera şi ciocanul, dar şi cu bulevardele fabuloase de cîte patru benzi pe sensul de mers. Fără nici o groapă!
Sosirea naţionalei Belarusului victorioasa la Paris pe aeroportul din Minsk a semănat cu momente din vremea României de dinainte de 1989.
Cursa Lufthansa de la Frankfurt pare ceva singuratic, inedit şi stingher pe aeroportul altfel nepopulat din Minsk. Oamenii se dau jos, se aşază la coadă cu paşaportul în mînă şi completează formulare cu tot felul de date: durata vizitei, locul de şedere, numărul vizei.
Ca pe Otopeni...înainte de '89
Deodată micuţa sală cu ghişeele poliţiei de frontieră să animă şi se populează cu treningurile roşii ale naţionalei Belarusului. Taman sosită de la Paris, unde a dat de pămînt cu Franţa lui Blanc, 1-0. Un poliţist de frontieră roşcovan se pune pe treabă. Le face culoar eroilor către un singur ghişeu, trimiţîndu-i pe tot cetăţenii UE şi non-UE ce stăteau civilizaţi la coadă oriunde doresc în altă parte şi chiar să-şi şi cumpere seminţe dacă poftesc.
Un tip ce nu pare de-al locului încearcă să protesteze, dar elanul îi e potolit urgent de roşcovan. Parcă ai picat pe "Otopeni" înainte de 1989, cînd se întorceau Steaua, Dinamo ori Victoria, şi balotul de blugi, sacii de cafea şi stivele de video-uri trebuiau să pătrundă silenţios în republica socialistă.
Numai că, acum, bagajul e upgradat. Fotbaliştii-eroi duc o luptă în care nu precupeţesc nici un efort cu sacoşele de la duty-free-ul de pe "Charles de Gaulle". Puţini dintre ei, unul sau doi, au şi o pungă cu suveniruri de la Galeriile La fayette. Plus căşti imense în urechi, aşa cum poartă starurile de la Barca sau Inter Milano cînd ascultă muzică pe telefon.
Blonda de la frontieră
Trupa victorioasă trece spre parcarea unde fanii i-au făcut o primire zgomotoasă, nu fără să scape de o "scanare" atentă a paşapoartelor, să nu existe intruşi. În urma ei se aşterne liniştea şi totul revine la normal. Un normal care ne aminteşte iar de trecut. O tipă blondă, tunsă scurt şi care nu vorbeşte nici o limbă străină, poliţistă de frontieră, îţi returneză sec paşaportul: "Asigurarea de sănătate", cere asistată ca traducător de o altă colegă. "OK, avem, uite-o". "Nu, nu, nu, nu din asta, dintr-aia care se ia de la tipul de acolo", spune şi arată un insipid care flutură un teanc de poliţe. "Bine, dar nu vrem să luăm de la el, noi am făcut una în ţara noastră, ne ajunge". "Poate, dar pentru noi nu e valabilă". "Păi, şi atunci, cum pentru ambasada voastră şi pentru ministerul vostru de Externe a fost valabilă cînd, în baza ei, ne-a acordat viza?".
Blonda îşi pierde răbdarea, insipidul îi sare în ajutor: "Hai că nu e scump, doi euro de persoană". Toată povestea se petrece la ghişeul poliţiei de frontieră! "Mă, tu ai nevoie de bani de vacanţă?, spune aşa şi îţi dăm", încerci intimidarea insipidului. Dar el a văzut zilnic zeci de eurofrustraţi ca tine şi ştie că poţi să te zbaţi ca peştele în tigaie, blonda poliţistă e de partea lui. Pînă la urmă, îi arunci banii nervos, urîndu-i să îşi ia un cadou frumos de ei. E păcat ca pentru doi euro şi un morman de principii nepotrivite să ratezi întîlnirea cu clădirile care mai au încă pe ele secera şi ciocanul, dar şi cu bulevardele fabuloase de cîte patru benzi pe sensul de mers. Fără nici o groapă!
)
)
)
)
)
)
)
