FOTBAL  »  NATIONALA  »  SPECIAL GSP

"Naţionala" mare şi cea de tineret îşi dispută cei mai în formă jucători » La Răzvan sau la Săndoi?

Articol de GSP - Publicat sambata, 11 septembrie 2010 00:00

Torje şi alţi colegi ai săi sînt disputaţi de prima reprezentativă şi cea de tineret. Ambele au meciuri decisive luna viitoare. Echipa mare întîlneşte Franţa, iar tineretul Anglia.

Echipa naţională şi cea de tineret dispută la diferenţă de o zi, pe 8, respectiv 9 octombrie, două meciuri extrem de importante pentru fotbalul românesc. Echipa lui Săndoi joacă prima manşă în barajul de calificare la CE 2011, în Anglia, în timp ce "tricolorii" mari întîlnesc Franţa, la Paris.

Care dintre cei doi selecţioneri va avea întîietate la selecţia jucătorilor ce sînt în vederea ambelor loturi?

În acest contest, staff-urile celor două echipe se gîndesc să conceapă un plan comun. Astfel, Lucescu junior şi Săndoi se vor întîlni zilele următoare pentru a discuta cum vor aborda cele două meciuri şi dacă prima echipă are nevoie de jucători de la selecţionata Under 21.

Răduţ şi Torje pot juca şi la tineret
Doi dintre jucătorii pe care Răzvan Lucescu i-a convocat în ultimul timp la acţiunile "tricolorilor", Răduţ şi Torje, ambii 20 de ani, mai pot juca şi la tineret. La ultima convocare, dinamovistul a debutat la "naţionala" mare cu Albania, în timp ce mijlocaşul stelist, chemat de Răzvan iniţial, s-a accidentat.

În vizorul primei echipe se mai află şi portarul Silviu Lung junior, care a a şi debutat în tricoul "naţionalei" în amicalul cu Honduras. Un alt nume aflat pe lista lărgită a lui Răzvan este stelistul Eric Bicfalvi, după evoluţiile bune din acest debut de sezon. Cum Lucescu gîndeşte deja o întinerire a "naţionalei", rămîne de văzut dacă el va apela la jucătorii care ar putea fi chemaţi de Săndoi pentru "dubla" cu Anglia.

"Naţionala mare are prioritate!"
Selecţionerul de la tineret, Emil Săndoi, nu s-ar opune în cazul în care Răzvan Lucescu ar dori să convoace la meciul cu Franţa jucători de la echipa sa.

"Pricipalul scop al echipei de tineret este creşterea de fotbalişti pentru prima reprezentativă. M-am bucurat că Torje a debutat la echipa mare, aşa cum mă bucur că acolo sînt Stancu, Pantilimon, Tătăruşanu, Răduţ, jucători care nu demult erau la tineret! Lucescu poate lua pe cine îşi doreşte! Normal că aş vrea să-i am pe Răduţ şi pe Torje, sînt doi oameni de care aş avea mare nevoie, însă Răzvan are prima opţiune!", a spus Săndoi.

"La tineret sînt jucători talentaţi, dar trebuie să confirme acolo pentru a ajunge titulari la prima echipă. E diferenţă mare între ceea ce se joacă la tineret şi prima reprezentativă!"
Răzvan Lucescu

"Am căzut cu cel mai dificil adversar posibil. Nu ne plîngem, trebuie să dăm totul pentru a ne califica. Va fi de două ori mai frumos dacă o vom face în faţa unei formaţii ca Anglia!"
Silviu Lung junior, România Under 21

"Anglia e o echipă redutabilă, dar asta nu înseamnă că nu avem şanse! Am încredere în băieţi, important e să fie toţi sănătoşi. Ne putem califica!"
Emil Săndoi, selecţioner România Under 21

9 ani au trecut de la ultima participare a "naţionalei" de tineret la barajul ce duce la CE. Atunci, Ion Marin era pe banca selecţionatei mici

12 ani au trecut de la ultima participare la un turneu final de CE pentru reprezentativa Under 21 a României. Victor Piţurcă era selecţioner atunci

Starurile Welbeck şi Sturridge
Reprezentativa de tineret a Angliei străluceşte în atac. Acolo, antrenorul Stuart Pearce îi are pe Welbeck, împrumutat în acest sezon de Man. United la Sunderland, şi pe Daniel Sturridge, fotbalist pe care Chelsea i-a plătit în 2009 lui Manchester City suma iniţială de 4,5 milioane de euro. Din echipa care va înfrunta România vor lipsi doi jucători importanţi: Walcott şi Rodwell, amîndoi accidentaţi. Cea mai drastică înfrîngere a tineretului Angliei, 0-4, i-a fost administrată chiar de România, în octombrie 1980, la Ploieşti.

Meciurile din play-off-ul CE 2011
Tur: 8 octombrie, Retur: 12 octombrie
Anglia - ROMÂNIA
Olanda - Ucraina
Spania - Croaţia
Elveţia - Suedia
Islanda - Scoţia
Cehia - Grecia
Italia - Belarus
* Ţara gazdă, Danemarca, este calificată direct

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Îl pedepsește Mircea Lucescu? » După George Pușcaș, încă un „tricolor” riscă să piardă echipa națională
Nationala
Îl pedepsește Mircea Lucescu? » După George Pușcaș, încă un „tricolor” riscă să piardă echipa națională
România - Cipru, ultimul meci din Liga Națiunilor » SURPRIZE URIAȘE în echipa de start a lui Mircea Lucescu
Nationala
România - Cipru, ultimul meci din Liga Națiunilor » SURPRIZE URIAȘE în echipa de start a lui Mircea Lucescu
Starul dorit de Real Madrid a trecut peste despărțire! A lăsat-o pe fata lui Jude Law, iar noua iubită a fost răsfățată cu o vacanță de lux
Campionate
Starul dorit de Real Madrid a trecut peste despărțire! A lăsat-o pe fata lui Jude Law, iar noua iubită a fost răsfățată cu o vacanță de lux

Ion Țiriac a „incendiat” internetul cu apariția controversată de la Turneul Campionilor » Ce scria pe șapca miliardarului: imaginile au apărut pe transmisiunea live a finalei

UEFA nici nu a stat la discuții și a refuzat pe loc cererea României » Ce solicitase FRF, imediat după abandonul naționalei din Kosovo


Comentarii (19)
alexcv9
alexcv9  •  11 Septembrie 2010, 13:10

"La tineret sînt jucători talentaţi, dar trebuie să confirme acolo pentru a ajunge titulari la prima echipă. E diferenţă mare între ceea ce se joacă la tineret şi prima reprezentativă!" Răzvan Lucescu normal ca e diferenta aia de la tineret sunt de 10 ori mai buni decat "rudele tale"stralucescule demisaaaaaaaaaaaaaa

grd_veche_stiinta
grd_veche_stiinta  •  11 Septembrie 2010, 13:01

Da! Sandoi descopera talente?atunci si prin urmare,Sandoi sa fie selectioner principal.

dutzu05
dutzu05  •  11 Septembrie 2010, 12:00

live pe www. 1x2 . do . am 14:45 Everton - Manchester United 16:30 Dortmund - Wolfsburg 17:00 West Ham - Chelsea 17:00 Manchester City - Blackburn 17:00 Arsenal - Bolton 17:00 Sportul - Victoria Branesti 19:00 Inter - Udinese 19:00 Barcelona - Hercules 19:30BayernWerder 19:00 Inter - Udinese 20:30 Unirea Urziceni - Steaua 21:00 Real Madrid - Osasuna 21:45 Cesena - Ac Milan

Vezi toate comentariile (19)
Comentează