INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  STEAUA-NAPOLI 3-3

Site-ul italienilor: "Napoli incredibilă, nemuritoare, senzaţională!"

Articol de GSP - Publicat vineri, 01 octombrie 2010 00:00

Site-ul oficial al formaţiei Napoli exultă după meciul de la Bucureşti, cu Steaua, scor 3-3, disputat în etapa a doua a Grupei K a Ligii Europa şi precizează că revenirea echipei italiene după ce a fot condusă cu scorul de 3-0 a părut ca o ascensiune de pe fundul Gropii Marianelor.

"3-3. Trei la trei! În cifre, litere, exclamaţii, cu litere mari! În italiană, napoletană, română, în toate limbile pământului! Napoli incredibilă, nemuritoare, senzaţională. Revenirea început de departe, din Groapa Marianelor din Ghencea, de la 0-3 care arăta ca o dală de marmură. Ar fi fost moarte până şi Santosul lui Pele sau Realul lui Di Stefano.

Dar acesta a fost un Napoli thriller, care se ridică din groapă şi ajunge la altar. Începutul a fost teribil, dar a fost realitate, nu ficţiune. 0-3 şi un munte de urcat în faţă. Ultimul ole al Matadorului când în România este noapte luminează cerul din Napoli. Ce emoţii! Steaua a condus cu 3-0, dar strigătul de luptă al războinicilor napoletani se ridică precum un cutremur. O furtună din altă eră. Gol de aur Cavani! Apoteoza bucuriei! Strigătul războinicilor pe cerul Europei!", a scris sursa citată, conform Mediafax.

Atacantul de origine română Nicolao Dumitru (Napoli) a declarat că este foarte bucuros pentru revenirea echipei sale în meciul cu Steaua, adăugând că italienii nu aveau cum să piardă la Bucureşti.

"Am început slab, dar în acele momente grele din final ne-am uitat unii la alţii şi am realizat că nu putem pierde. Spiritul nostru de reacţie, de revenire, a fost fantastic. Sunt mulţumit că am avut şi eu o contribuţie cât de mică la acest rezultat", a spus Dumitru, citat de Corriere dello Sport.

"Forţa echipei noastre s-a văzut încă o dată. Sunt foarte fericit, am demonstrat că suntem puternici. Puterea noastră de luptă e remarcabilă", a adăugat mijlocaşul Hassan Yebda.

Formaţia Steaua Bucureşti a încheiat la egalitate, scor 3-3 (3-1), meciul susţinut, joi, pe teren propriu, în compania echipei italiene Napoli, în etapa a doua a grupei K a Ligii Europa.

Golurile Stelei au fost marcate de Cribari '2 (autogol), Tănase '12 şi Kapetanos '16. Pentru Napoli au înscris Vitale '44, Hamsik '73 şi Cavani '90+8.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”

Comentarii (49)
adrianaxin
adrianaxin  •  01 Octombrie 2010, 14:42

italienii ne considera mult mai slabi valoric decat ei. nu e neaparat o minciuna, dar am ramas mirat de imensa lor bucurie ca...au obtinut un egal...de la o echipa , zic ei, inferioara, si in 10 jucatori... pai nu-i mai inteleg...

jazzumbo
jazzumbo  •  01 Octombrie 2010, 14:35

Super Napoli un cazzo! Con questo tipo di arbitro, si può vincere la Champions League, ragazzi ... Ma non è Domenica ogni giorno ...

beeswax106
beeswax106  •  01 Octombrie 2010, 14:33

Steaua nu a fost furata,Steaua a vrut sa fure cu acele trageri exagerate de timp,asta se intampla cand incerci sa pacalesti fotbalul.......Steaua a tras prea mult de timp iar arbitrul a prelungit meciul CORECT,este ecoperit de REGULAMENT iar Steaua nu rezista mai mult de 1 repriza

Vezi toate comentariile (49)
Comentează