INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  AC MILAN

Ronaldinho: "Nici nu mă gîndesc să plec de la Milan în ianuarie! Mă simt foarte bine aici"

Ronaldinho
Ronaldinho

Articol de - Publicat luni, 11 octombrie 2010 00:00

Ronaldinho se simte foarte bine la Milano şi nu se gîndeşte să părăsească formaţia antrenată de Massimiliano Allegri.

Contractul brazilianului de 30 de ani expiră pe 30 iunie 2011 şi s-a speculat că acesta şi-ar dori să revină în ţara natală încă din ianuarie anul viitor. Dinho spune însă că nici nu se pune problema: "Cu siguranţă că nu plec în ianuarie de la Milan, mă simt bine aici, mă bucur de încredere din partea tuturor, începînd de la preşedinte pînă la fani. Îmi doresc să avem rezultate, să joc la Milan e datoria mea şi vreau să cîştig trofee în tricoul rossonero.

Sînt liniştit, mintea mea e doar la fotbal, nici măcar banii nu reprezintă o problemă. Sînt fericit la Milan, iar Berlusconi e fericit alături de noi. El îmi oferă liniştea de care am nevoie pentru a mă concentra asupra fotbalului, numai aşa pot fi fericit.

Adevărul e că nu mă gîndesc la altceva decît la Milan, lumea ştie că eu mă simt bine şi că îmi place să joc pentru această echipă. Aici mă simt important", spune Ronaldinho.

Rugat să facă o paralelă între actuala echipă a lui AC Milan şi Barcelona 2006, echipă din care şi el a făcut parte, Ronaldinho a spus: "În acea echipă a Barcelonei noi eram obişnuiţi să jucăm de atîta timp împreună. Acum, la Milan, jucăm împreună de abia două luni. La un moment dat vom fi o echipă foarte puternică. Putem obţine mult din acest sezon al Serie A şi sper într-un parcurs foarte bun în Liga Campionilor", spune brazilianul,

Despre relaţia sa cu suedezul Zlatan Ibrahimoivici, transferat în această vară de la Barcelona, Dinho spune: "Mă înţeleg foarte bine cu Ibra, sîntem în perioada de acomodare, dar mă simt foarte bine alături de el. E un mare fotbalist, unul dintre aceia care va face istorie la Milan. Are nişte calităţi extraordinare.

Kaka? Dacă va reveni aici va fi binevenit. E un mare campion şi a făcut mult pentru această echipă", a declarat Ronaldinho conform Gazzetta.it

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Lovitură grea pentru FCSB în primul meci al anului » Darius Olaru s-a accidentat și a ajuns la spital
Superliga

Rapid s-a distrat cu amatorii locali în primul amical din Dubai » 13 goluri și șanse pentru David Niculescu și Andrei Șucu: „Haide, Șucule, deschide!”

Cristina, fotomodelul prezent la Real Madrid - Mallorca, susține că fanii arabi au hărțuit-o: „S-au apropiat cu telefoanele de noi. Nu era niciun om de ordine în preajmă”
Campionate

Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul

Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”

Comentarii (1)
tqmilanzeul
tqmilanzeul  •  11 Octombrie 2010, 16:30

Stire de saptamana trecuta... Abia acu' ati aflat si voi ??? Intre timp, Galliani si procuratorul lui Ronnie s'au intalnit cu oficialii lui LA Galaxy, dar el a zis ca tot nu pleaca.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează