FOTBAL  »  Superliga  »  TIMIŞOARA

Uhrin: "Poli ia campionatul!"

uhrin
uhrin

Articol de GSP - Publicat miercuri, 27 octombrie 2010 00:00

Dusan Uhrin a asistat la meciul de ieri al bănăţenilor şi i-a acordat votul de încredere lui Cosmin Contra

Jucătorii lui Poli au avut parte de o surpriză de proporţii cînd au ajuns ieri la stadion. S-au întîlnit la vestiare cu Dusan Uhrin jr., tehnicianul fiind invitat la Timişoara de managerul sportiv Daniel Stanciu. Cehul a ţinut să infirme zvon care l-ar fi dat din nou pe banca violeţilor. "Am avut probleme cu contractul la Limassol şi am venit să-i cer nişte sfaturi lui Daniel, pentru că a fost managerul meu. Mi-e şi teamă să spun altceva pentru că imediat se vor face interpretări", a glumit cehul, care s-a întreţinut minute bune cu Cosmin Contra, dar şi cu o parte din jucători: "În primul rînd am vorbit cu Cosmin pentru că este un prieten de-al meu. Am vorbit şi cu unii jucători cu care am lucrat, le-am urat baftă şi le-am spus că o să fiu cu ochii pe ei ca şi pînă acum".

Mizează pe Contra
Uhrin este convins că Poli se poate impune în actualul sezon al Ligii 1 şi subliniază că principalul atu al timişorenilor este chiar antrenorul Cosmin Contra. ''E cea mai bună soluţie pentru Poli. Cosmin trăieşte un vis. Sînt convins că Poli poate lua titlul în acest an. Are deja experienţa anilor trecuţi în care a luptat pînă în ultima etapă, iar jucătorii au în faţa lor acum un fost jucător cu mare experienţă. Am simţit pasiune la Contra, unul din cele mai importante lucruri pentru un antrenor", a concluzionat Uhrin jr.

"Îmi era dor de Timişoara, întotdeauna m-am simţit extraordinar aici pentru că am foarte mulţi prieteni"

"Nu se pune problema să revin acum la Poli. Am nevoie de o pauză mare, iar Timişoara are antrenor".
Dusan Uhrin, fost antrenor Poli

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport

Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului

Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Comentarii (6)
claustrofobus
claustrofobus  •  27 Octombrie 2010, 18:56

complezent e creierul tau. contra nu pleca de la poli decat daca nu are rezultate, ori pana acum este in grafic si deja impreuna cu petrovici a batut un record a lui uhrin acela de 12 meciuri fara infrangere.

argus112
argus112  •  27 Octombrie 2010, 15:49

Declaraţia lui Duşan este una de complezenţă şi trebue luată ca atare. Mai este mult până....departe, mai este şi pauza de iarnă care poate schimba multe !

ratza76
ratza76  •  27 Octombrie 2010, 13:29

mai e mult pana la final......dar sa speram ca asa o sa se intample.....forza viola.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează