Articol de GSP - Publicat luni, 01 noiembrie 2010 00:00
Preşedintele Federaţiei Române de Scrimă, Ana Pascu, a declarat că obiectivul delegaţiei române care va participa la Campionatele Mondiale de la Paris, programate în perioada 4-13 noiembrie, este cucerirea unei medalii.
"La sabie băieţi, proba este extraordinar de grea, iar dacă nu îl ai pe cel mai bun, este foarte greu să ai aşteptări. La individual este posibil absolut orice. Obiectivul nostru stabilit este cîştigarea unei medalii şi cred că o putem aduce la proba de spadă feminin, pe echipe. Personal, m-aş bucura foarte mult să aducem două. Cred că mai important este să se întoarcă toţi sănătoşi. Orice accident poate însemna mari probleme în ceea ce priveşte calificarea la Jocurile Olimpice de la Londra", a spus Ana Pascu, potrivit mediafax.
Preşedintele FR Scrimă a precizat că lotul României este afectat şi de faptul că sabrerul Rareş Dumitrescu şi spadasina Ana Maria Brânză nu s-au refăcut complet după operaţiile suferite. "Vrem cît mai multe medalii, dar vom vedea ce vom reuşi să facem. Avem şi mici necazuri acum, pentru că unii dintre sportivi nu sînt complet refăcuţi după operaţiile pe care le-au avut. De pregătit, s-au pregătit foarte bine, i-am văzut şi totul pare să fie bine. Totuşi, încă nu au făcut eforturi cu sută la sută din capacitate, s-au menajat. Vreau să văd dacă vor fi în stare pe planşă să facă efortul maxim care li se cere. Pentru a ajunge să iei o medalie trebuie să dai foarte mult", a afirmat Pascu.
Componenţa lotului României pentru CM scrimă este următoarea: Florin Zalomir, Rareş Dumitrescu, Cosmin Hănceanu, Tiberiu Dolniceanu (sabie masculin), Ana Maria Brânză, Loredana Iordăchioiu, Anca Măroiu, Simona Alexandru (spadă feminin), Virgil Sălişcan, Radu Daraban, Alexandru Diaconu (floretă masculin), Ioana Dumitru, Andreea Andrei, Maria Udrea (floretă feminin), Bertalan Arkosi, Adrian Pop, Otto Tardi, Cosmin Kortyanu (spadă masculin), Andreea Pelei, Bianca Pascu, Elena Munteanu şi Mihaela Bulică (sabie feminin).
Probele individuale se vor desfăşura în perioada 4-8 noiembrie, în vreme ce întrecerile pe echipe se vor desfăşura între 9 şi 13 noiembrie. Singura probă pe echipe la care România nu va participa va fi cea de spadă masculin.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”