FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  OLD BOYS / DINAMO - CRAIOVA 0-0

Citeşte un altfel de comentariu la meciul de old-boys Dinamo - U Craiova. Show total, dar fără goluri!

Articol de - Publicat miercuri, 10 noiembrie 2010 00:00

Veteranii lui Dinamo şi ai Craiovei au jucat, de la ora 19:00 un meci pe viaţă şi pe moarte. Scorul a fost egal, 0-0, dar ocaziile de poartă nu au lipsit.

Dinamo a început cu Prunea - Mihăiescu - Ciobotariu, Cheregi, Selymes - Dragnea, Lupescu (cpt), Iftodi, Moga - Vlădoiu, Augustin

Ca o paranteză, linia de fund a "cîinilor" ar putea evolua fără probleme şi în meciul oficial din această seară, la ce probleme acuză Dinamo în defensivă. Ciobotariu, deşi are aproape 100 de kg, a fost convocat să participe de mîine la antrenamentele lui Dinamo.

Craiova a început cu: Valentin David - Cojocaru, Papură, Mitriţă, Mohora - Săndoi, Bîcu, Ov. Stîngă, Gabi Popescu - Beldeanu, Donose

În minutul 12 al partidei, Prunea a fost înlocuit cu Ţeţe Moraru. Nu e vorba de vreo accidentare, ci din motive strategice a fost făcută înlocuirea întrucat Prunea, managerul sportiv al "cîinilor" trebuie să pregătească ultimele detalii înaintea partidei oficiale din Cupa României.

Dinamo a avut un semi-penalty, la Iftodi, arbitrii ţin cu Universitatea.

Conducătorii dinamovişti au vrut să-i invite la acest meci şi pe George Copos şi Dinu Gheorghe, pentru a le aminti de vremurile bune.

Dinamo împinge jocul spre poarta oltenilor, se pierde însă un tempo în faţa porţii şi se studiazaă chiar ideea să ca Dinamo să joace 12 fotbalişti. Ion Nunweiller, unul dintre întemeietorii expresiei "cîinii roşii", refuză cu îndîrjire ideea. Oltenii se bazează pe fantezia lui Gabi Popescu şi a lui Corneliu Papură, însă Beldeanu şi Costică Donose nu mai sînt atît de penetranţi ca pe vremea Craiovei Maxima.

Moga a făcut o uşoară întindere din cauza kilogramelor în plus. Actualii jucători ai celor două formaţii mai ies din cînd în cînd  să tragă cu ochiul la partida veteranilor, iar Florin Costea e şi el la meci. Iftodi a prins un şut senzaţional de la distanţă, peste 25 de metri, dar mingea a trecut pe lîngă vinclu

Ca să dea gol, Dinamo şi-a tras director tehnic, a venit la margine Ion Moldovan. De ce nu se înscrie? Important e că mingea curge, faze de poartă sînt, însă miroase a meci strategic.

Aurică Beldeanu a cedat după o prestaţie pentru care a depus mare efort.

Cristescu a intrat şi el pe teren, iar crainicul stadionului i-a făcut o aroganţă: "Sînt convins că lui Cristescu îi face o mare plăcere să păşească pe acest gazon, al unui club care îl respectă foarte mult". În primăvară, la 2-1 pentru Dinamo, Cristescu a făcut circ şi le-a arătat fanilor dinamovişti semne obscene.

Fanii l-au alintat pe Dragnea, strigîndu-i: "Hai, indolentule!", dinamovistul avînd greutăţi mari de mobilitate. Ionel Augustin a făcut spectacol, şutînd pe lîngă, după o pasă a lui Iftodi. S-a ajutat şi de burtă şi şi-a dat adversarul la o parte.

Marius Sava a intrat şi el pe teren, în locul lui Săndoi. Dinamoviştii au avut o lovitură liberă de la 12 metri, oltenii au protestat vehement, s-au certat cu arbitrul, un tînăr suplu, cel mai suplu de pe teren, şi l-au îmins cu burta. Jean Vlădoiu şi-a încercat şi el şutul, dar mingea a trecut peste poartă.

Dragnea a scăpat singur cu portarul, dar a şutat mult pe lîngă.

Arbitrul a cerut 5 minute de pauză, dar jucătorii au zis că vor doar un minut, pentru că se simt în formă. S-a dat mare bătaie pe apă, în pauză, ca într-o seară toridă de august.


19:30 // A început repriza a doua!

Au mai intrat pentru Dinamo: M. Ivan, Nicuşor Vlad, Denis Şerban. Ultimul a promis care a promis să  dea un gol la fel de frumos ca la meciul cu Steaua din 2006.

La Craiova, au intrat Marius Iordache, Ionuţ Dragomir, Calafeteanu, Augustin Călin,  Ciurea. Ultimul rezistă aproape două minute, se accidentează şi intră Luţu.
Craiova are un plus la siluetă acum, iar cei de la Dinamo vor să facă contestaţie,  pentru că oltenii au băgat doar slăbănogi pe teren.

Florin Prunea s-a schimbat, după ce a ieşit de pe teren, s-a îmbrăcat la costum şi şchioapătă. Managerul sportiv pare să fi suferit o accidentare serioasă. A fost prima victimă, sedentarismul şi-a spus cuvîntul.

La Dinamo a intrat Marian Ivan. Lupescu are parte de un tratament preferenţial, dinamoviştii pasează cu el, trec toate mingile pe la "creierul" echipei, numărul 10, iar oltenii nu-l atacă. Doar e director general la FRF!

S-a înregistrat şi cea mai frumoasă fază a meciului: Sava a trimis o pasă lobată, Augustin Călin a şutat, dar Ţeţe Moraru a reţinut, ca în vremurile bune, dar în doi timpi. Doi tineri nu au putut să doboare un veteren.
Dinamo a schimbat iar portarul, Fane Preda l-a înlocuit pe Moraru, iar Tîlvan a intrat şi el pe teren. 
Pigulea a intrat şi el.

Dinamoviştii s-au bucurat pentru scurtă vreme, după ce Marian Ivan a înscris. De la margine, tuşierul ridicase însă fanionul.

A venit şi Andone la margine, pentru 3 minute, s-a uitat la foştii săi colegi şi s-a amuzat copios: "Ia uite-i p-ăştia ce graşi sînt. Abia se mişcă. Replica a venit prompt: "Hai pe teren că nici tu nu eşti departe"

Glonţ l-a înlocuit pe Vlădoiu, iar Vali Iliescu a intrat la Craiova. Pe teren îşi face apariţia şi Florin Pîrvu.
Incredibil!!! Dinamoviştii ţintesc bara!!! Marian Ivan este cel mai activ dintre grăsuţi.
Luţu încearcă un şut a la Del Piero, e cel mai vioi, încearcă să-l convingă pe Piţurcă să-l ia în echipa de young-boys. Fane Preda face un meci senzaţional, deşi a intrat de puţine minute pe teren! Scoate incredibil şutul lui Luţu!

La Dinamo, intră Movilă. Acum, el a preluat titlul de cel mai gras fotbalist de pe teren. Pentru el, fotbalul se joacă mergînd, nu poate alerga.  Intră şi Mirea şi  Radu Viorel la Dinamo.

Fane Preda vrea să fie omul meciului şi o mai salvează o dată pe Dinamo, salvînd un şut al lui Augustin Călin!

De la margine se arată 3 minute de prelungire. Marian Ivan a scăpat iar singur către poartă, dar a şutat în portar, la una dintre ultimele faze ale meciului.
Tîlvan a vrut să înscrie, dar a trimis cu capul puţin pe lîngă poartă.

Emilian Dolha, titularul din poarta lui Dinamo, a ieşit la încălzire, dar a întîmpinat probleme. Veteranii îl împiedică să se pregătească, aşa că Ema s-a dus în spatele porţii lui Fane Preda, unde face uşoare alergări.

Meciul se încheie nedecis, 0-0, după 60 de minute de show total! Pe stadion se cîntă acum imnul Craiovei,  compus de regretatul Adrian Păunescu, iar publicul aplaudă. Un gest emoţionant, ţinînd cont de rivalitatea existentă între cele două cluburi.

Formaţiile de old-boys fac turul stadionului

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, euforic la GSP Live Special, imediat după Hoffenheim - FCSB: „Suntem în primăvara europeană, nu am avut emoții”
Europa League
Gigi Becali, euforic la GSP Live Special, imediat după Hoffenheim - FCSB: „Suntem în primăvara europeană, nu am avut emoții”
Și-a anunțat retragerea imediat după Euro 2024 de handbal feminin! Tocmai se despărțise de Rapid
Handbal
Și-a anunțat retragerea imediat după Euro 2024 de handbal feminin! Tocmai se despărțise de Rapid
Inimaginabil ce a reușit Norvegia în ultimul meci al grupei la Euro 2024 de handbal feminin
Handbal
Inimaginabil ce a reușit Norvegia în ultimul meci al grupei la Euro 2024 de handbal feminin

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul


Comentarii (1)
fancraiova1995
fancraiova1995  •  10 Noiembrie 2010, 20:20

Hai Craiova!!!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează