Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat sambata, 20 noiembrie 2010 00:00
Becali a confirmat dezvăluirile GSP: "Nu mai ştiam încotro s-o apuc, eram debusolat, de-asta am apelat la MM".
"Gigi crede că doar cu jucătorii se ia titlul?" » MM a avertizat cu o lună în urmă, în culise la DigiSport, că fără conducători Steaua nu va face performanţă.
Aprilie 2007. MM se desparte de Steaua şi îi trimite o atenţionare dură: "Nu mai vreau să stau să asist la distrugerea acestei echipe de către Gigi Becali. Din inerţie, echipa va mai merge un an, un an şi jumătate, după care se va alege praful şi va ajunge pe locurile 7-8". Steaua e acum pe poziţia a 8-a, la 11 puncte de lider.
Octombrie 2010. MM e invitat în studio la DigiSport. Comentează faze, meciuri, analizează şansele la titlu. Vine o pauză de publicitate. MM spune o frază pe care n-o spusese pe post: "Gigi crede că dacă are cel mai bun lot din România şi i-a luat pe cei mai valoroşi jucători de la Urziceni, e de ajuns să ia titlu. Se păcăleşte, are nevoie şi de conducători buni, tocmai de-asta spun că Rapid e o candidată serioasă la cîştigarea campionatului, deşi acolo problema e la banca tehnică".
La 3 ani şi jumătate distanţă de primul moment şi la ceva mai mult de o lună de cel de-al doilea, Gigi Becali l-a sunat ieri pe MM, l-a convins să vină la Steaua, după care a spus: "Ajunsesem să fiu debusolat complet, nu mai înţelegeam nimic. Să bag milioane, milioane, să aduc jucători mulţi şi să ajung pe 8, nu mai pricepeam nimic din fotbal. Am realizat că MM e numărul 1, că doar cu el mai putem conta şi că doar cu el mai putem să luăm titlu".
Marile semne de întrebare ale mutării
1. Promisiunile lui MM din 2010
Mihai Stoica a spus la începutul anului: "Mai bine trăiesc într-o cutie de carton decît să lucrez din nou cu Gigi Becali".
În august 2010 a completat: "O posibilă reîntoarcere a mea la Steaua? Cred că nu ştiţi motto-ul meu: Mai bine mor în picioare, decît o viaţă în genunchi"
2. De la "jigodie" şi "cioban opărit" la patron-manager
În urmă cu 6 luni, MM şi Becali au avut un schimb de replici absolut halucinant, cu acuze fără precedent. Iată pasajul cel mai dur:
Gigi: "Eşti jigodie! Eşti un fraier, asta eşti"
MM: "Bă nesimţitule, tu n-ai şcoală cîtă vacanţă am avut eu. Eşti un cioban opărit!"
Gigi: "Eşti Miţa biciclista! Eşti o jigodie şi o zdreanţă"
MM: "Bă oierule, te-ai îndrăgostit de toate oile pe care le scoteai la păscut. Te-au fermecat ochii şi freza lor"
3. Cum va da ochii cu unii jucători?
După ce Steaua i-a transferat pe cei 7 de la Urziceni, MM i-a criticat în apariţiile TV pe contracandidaţii acestora la postul de titular. Gardoş, Latovlevici şi Tănase au fost acuzaţi cel mai rău, ei plîngîndu-se că afirmaţiile lui MM au creat o ruptură în vestiar. În plus, pe Ricardo îl dăduse afară de la Urziceni, iar acum îl găseşte în Ghencea.
4. Cum va colabora cu unii oameni din staff?
În ultimii 3 ani, MM a avut conflicte deschise cu mulţi dintre cei care se află acum în conducerea sau în staff-ul Stelei. Cel mai bun exemplu e Valeriu Argăseală, cu care s-a aflat în război total din momentul în care a plecat din Ghencea.
Ce jucători a adus MM în precedentul mandat
Cernea
Saban
Ghionea
P. Marin
B. Nicoliţă
Cristocea
Ochiroşii
N. Dică
V. Iacob
Andrey
Elton
Curt
Ce jucători mai sînt dintre cei care au lucrat cu MM la Steaua
Bănel Nicoliţă
Eugen Baciu
Ce jucători sînt acum la Steaua care au lucrat cu MM la Urziceni
Galamaz
Brandan
Marinescu
Ricardo
Apostol
Onofraş
Bilaşco
600 de mii de euro e suma maximă pe care o poate cîştiga MM pe an la Steaua: 120.000 de euro e salariul de bază, la care se adaugă un bonus de circa 500.000 de euro dacă echipa cîştigă titlul şi ajunge în grupele Champions League