Articol de GSP - Publicat vineri, 03 decembrie 2010 00:00
Roş-albaştrii au pierdut nemeritat două puncte după un joc cu adevărat european
Nu, gafa lui Reina nu trebuie să-i ruşineze pe fanii Stelei. Gafa lui Reina e doar actul de justeţe făcut de fotbal în favoarea celui care-l merita. Pentru că, aseară, Steaua a izbutit cel mai bun meci european din ultimii ani.
18 intervenţii a avut Reina pe parcursul meciului, faţă de cele doar 5 ale lui Tătăruşanu
E adevărat, Liverpool nu i-a adus la Bucureşti nici pe Torres, nici pe Gerrard, nici pe Carragher sau Kuyt. Dar tot atît de adevărat e că şi pe Anfield "cormoranii" s-au prezentat cu trupa secundă şi scorul a fost 1-4. Atunci, lumea fotbalului de la noi s-a entuziasmat pentru golul lui Tănase şi pentru o repriză în care roş-albaştrii au ţinut pasul cu adversarul. Dar a uitat rezultatul final şi jocul în ansamblu care a făcut ca raportul şuturilor să fie 21-6, iar cel al ocaziilor 5-1.
Aseară, lucrurile au stat cu totul altfel. Steaua şi-a dominat autoritar adversarul, a avut o posesie nemaiîntîlnită pînă acum pentru o echipă românească în grupele unei competiţii europene şi a izbutit să joace un număr imens de baloane în careul unei echipe de talia lui Liverpool. Mai multe decît reuşise în faţa Brăneştiului sau a Sportului Studenţesc! Felicitări lui Marius Lăcătuş! Şi pentru cum a pregătit jocul, şi pentru cum a ajutat echipa la pauză prin introducerea lui Anghelov, mai folositor atacului decît fusese Bicfalvi.
3 ocazii a creat Anghelov în cele 45 de minute cît a evoluat, inclusiv centrarea de gol
Steaua a făcut un presing ultraofensiv, a ţinut echipa scurtă şi a avut potenţa fizică de a juca peste 50 de minute timp efectiv! (În Liga 1, media timpului efectiv de joc e de circa 40 de minute). A scos mereu jocul la margine şi a creat superiorităţi în benzi. Asta într-un plan tehnico-tactic. La care se adaugă reacţia excelentă de după primirea golului, o atitudine aflată în relaţie directă cu acei frumoşi nebuni din tribune care au dominat ploaia la fel de autoritar cum au făcut-o şi favoriţii lor de pe teren.
Nu, Steaua n-a avut aseară noroc. Steaua a avut ghinion! Pentru că atunci cînd raportul ocaziilor e 5-2, cînd posesia e 62%, cînd tragi la poarta lui Liverpool mai multe şuturi decît la cea a Astrei, atunci egalul e rezultatul nedrept.