SPORTURI  »  ALTELE  »  RETROSPECTIVA

Vezi care au fost cele mai mari contra-performanţe ale anului

Articol de GSP - Publicat vineri, 31 decembrie 2010 00:00 / Actualizat marti, 19 aprilie 2011 15:41

 

La final de 2010 e timpul să facem o analiza a celor întîmplate pe parcursul acestui an, pe plan sportiv. Iar pentru că performerii sunt amintiţi şi premiaţi de toată lumea, e absolut normal ca, măcar acum, să  ne întoarcem atenţia spre cei care au spus "Nu" succesului mondial.

Aşadar, iată podiumul celor mai mare contra-performanţei din 2010.

1. Echipa naţională a Franţei la Cupa Mondială din Africa de Sud. Elevii lui Raymond Domenech porneau printre favoritii turneului african, dar şi-au făcut bagajele după numai 11 zile. Au terminat pe ultimul loc într-o grupă cu Uruguay, Mexic şi ţara gazdă, Africa de Sud. De altfel, "cocoşii" au obţinut doar un punct, şi nu în faţa sud-africanilor, aşa cum era de aşteptat, ci cu Uruguay.

Mai mult, foştii adversari ai României din preliminarii au marcat un singur gol, prin Malouda. Măcinaţi de scandaluri, francezii s-au întors în ţară cu coada între picioare. Raymond Domenech a fost dat afară pe uşa din dos, iar vedetele fostei campioane mondiale şi europene, în frunte cu Thierry Henry, şi-au anunţat retragerea.

2. Jackson Niyomugabo la Campionatele Mondiale de inot din Dubai. Orice competiţie importantă se bucură de momente amuzante, care rămîn în paginile de istorie ca borne ale contra-performanţei. Iar povestea sportivului african merită să rămînă vie.

Sportivul în vîrstă de 22 de ani a rămas cu cîteva bazine în urma celorlalţi concurenţi şi a terminat cursa cu o întîrziere de cîteva minute. A ieşit din bazin abia după ce i-a văzut pe concurenţii următoarei întreceri aliniindu-se la start. Iar uralele publicului l-au convins că a cîştigat şi s-a bucurat alături de antrenori. Nu mică i-a fost dezamăgirea cînd a aflat că nu va primi nici o medalie şi s-a certat chiar şi cu arbitrii, care s-au chinuit minute bune să-i explice că nu a încheiat cursa şi mai avea înca două ture de bazin.

3. Sven Kramer la Jocurile Olimpice de iarnă. Unul din cei mai valoroşi patinatori de viteză pe distanţă lungă, olandezul a pierdut medalia de aur la 10.000 de metri deşi a terminat primul. Sportvul a fost descalificat din cauza antrenorului său, care, în ultimul tur, i-a spus să schimbe culoarul, deşi nu era nevoie.

 

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Daily Mail a deslușit gestul făcut de Ianis Hagi la gol, când s-a dus glonț la managerul Philippe Clement
Stranieri
Daily Mail a deslușit gestul făcut de Ianis Hagi la gol, când s-a dus glonț la managerul Philippe Clement
Clubul din Superliga negociază 5 transferuri + „Aveam informații că vor pleca antrenori de la alte echipe”
Superliga
Clubul din Superliga negociază 5 transferuri + „Aveam informații că vor pleca antrenori de la alte echipe”
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”
Superliga
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii


Comentarii (1)
lucell
lucell  •  31 Decembrie 2010, 10:48

de nationala italiei ,castigatoare ultimului mondial care a iesit direct din grupe ati uitat? gazetarie , gazetarie tare grea imi esti

Vezi toate comentariile (1)
Comentează