Articol de Cătălin Popescu - Publicat sambata, 08 ianuarie 2011 00:00
Pentru prima oară în cei 15 ani ai săi de antrenorat, Victor Piţurcă a pierdut controlul vestiarului echipei sale. Totul, în urma evenimentelor din ultima vreme.
Intervenţiile lui Adrian Mititelu în ce-i priveşte pe cei 8 fotbalişti olteni care ar fi trebuit să devină liberi de contract în decembrie printr-un plan diabolic ce ar fi fost pus la cale de Piţi au zgîlţîit puternic cuvîntul managerului general în faţa grupului. "Unii apropiaţi de-ai lui au sunat jucătorii să le reproşeze că au semnat acele hîrtii cu mine. Aţi mai pomenit aşa ceva?!", dezvăluise patronul oltean. Piţurcă îşi atrăsăse primele antipatii printre jucători dinaintea Sărbătorilor. E vorba despre scandalul salariilor despre care Gazeta a informat, cînd unii dintre fotbalişti au fost plătiţi înaintea Crăciunului, iar alţii au rămas cu cardurile goale.
Fostul selecţioner pare să mai aibă în acest moment doar patru oameni fideli în vestiar, Stanca, Dorel Stoica, Alex Piţurcă şi bulgarul Gargorov, iar în cazul în care ar mai rămîne în Bănie s-ar vedea nevoit să antreneze cu o autoritate ştirbită de Mititelu.
"Nu vine nici Napoli, nici Gane, nici nimeni! Piţurcă e cel mai bun antrenor! Nu văd de ce să nu mai continuăm împreună, cred că putem reuşi o miniperformanţă în acest sezon"
Adrian Mititelu, patron U Craiova
"Mititelu minte!"
Sub protecţia anonimatului, unul dintre cei 8 fotbalişti despre care Mititelu a anunţat că în decembrie au venit la club şi au semnat înţelegeri pentru a nu deveni liberi de contract spune că patronul oltean a minţit: "Nu ştiu ce interes a avut să spună asta, eu n-am semnat nici o hîrtie!". Lung jr., Găman, Dănănae, Bărboianu, Prepeliţă, Dina şi fraţii Costea au fost numele pronunţate de boss-ul din Bănie.
"Nu-i las să plece!"
Adrian Mititelu nu concepe să se despartă de jucători importanţi în această iarnă, în ciuda situaţiei materiale dificile. "V-am mai spus şi nu delirez, clubul ăsta are de recuperat foarte mulţi bani! Eu am făcut multe sacrificii ca să păstrez aceşti jucători la echipă. Nu pot din cauza a 3-4 luni de blocaj financiar să renunţ la ei acum, cînd s-au «copt», şi să aduc alţii de valoarea lor care m-ar costa de trei ori mai mult", a precizat finanţatorul Universităţii.
"Faceţi linişte!"
Jucătorii Craiovei s-au săturat de scandalurile de la club. "Am fost la curent cu tot ceea ce s-a întîmplat în ultima vreme, sper să se rezolve cît mai repede aceste probleme. Ne trebuie linişte, începem în curînd pregătirea de iarnă şi am vrea să le mai facem şi bucurii suporterilor", îşi doreşte atacantul Mihai Dina.
Inbox:
- Mititelu: "Păcat că nu dispun de lichidităţi suficiente să-l aduc pe Mutu, am o simpatie deosebită pentru el. Cred că ar accepta să revină pentru 6 luni în Liga 1".
- "Rednic a oferit prea puţin pentru valoarea lui Wobay, 100.000 de dolari acum şi 300.000 nu ştiu cînd. Pe noi acest jucător ne-a costat pînă acum 1,2 milioane de euro", a spus Mititelu.