Articol de Daniel Scorpie, Daniel Nanu - Publicat luni, 07 februarie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 06 februarie 2011 21:45
Adriano Bacconi, fostul preparator fizic al lui Lucescu la Pisa şi Brescia, povesteşte cum au creat ei primul program computerizat de monitorizare a meciurilor de fotbal
Din telefon răzbate vocea unui om entuziast, pasionat de ceea ce face. Adriano Bacconi, zîmbeşte, pînă şi asta se simte, cînd îşi aduce aminte de Lucescu, de Pisa, de Brescia... Îndoiala repetată a reporterului faţă de invenţia lui "Il Luce" şi a sa e risipită la fel de des pe parcursul celor trei sferturi de oră cît a durat convorbirea. "Senza dubbio, era la prima volta del mondo del calcio". "Sei sicuro?". "Assolutamente!".
- Signor Bacconi, cum l-aţi cunoscut pe Mircea Lucescu?
- A fost, într-un fel, dragoste la prima vedere. Eu eram de 1 an la Pisa, cu care promovasem în Serie A. Mircea Lucescu a venit în anul următor, în vară, după Mondialul din 1990. Mi s-a deschis o altă lume. Eu eram preparator fizic, iar ceea ce mă punea Mircea Lucescu să fac, a fost ca şi cum luam şcoala de la început. Lucescu a sosit cu mult entuziam, dar avea nevoie de un aliat cu care să construiască ceva important.
- Între care şi un sistem inovator de a monitoriza jucătorii. Ideea a fost premieră în lume?
- Absolut. Nu exista nicăieri un asemenea mijloc tehnic! Pur şi simplu, nimeni, absolut nimeni nu făcea analiza computerizată a partidelor de fotbal. Noi l-am inventat, pornind de la monitorizarea meciurilor jucate de Pisa. Am fost pionieri în domeniu. Conceptul de analiză îi aparţine lui Mircea Lucescu şi apoi, cu ajutorul unor informaticieni, am reuşit să-l automatizăm.
"Voia să vadă jocul din mii de unghiuri!"
- Cum aţi început?
- Ziua eram preparator fizic, iar noaptea trebuia să trec la munca tactică. Lucescu voia să introducă în pregătire computerul. Eram dedicat 24 de ore pe zi. Mircea era foarte exigent, voia să studieze şi să aprofundeze, să vadă jocurile din mii de unghiuri. Dar totul se făcea de mînă, erau mult prea multe informaţii de cules. Îmi mobilizasem prietenii...
- Concret, ce vă punea Mircea Lucescu să faceţi?
- Fiecare urmărea un jucător, nota toate mişcările, pasele, mingile pierdute şi le prelucra noaptea, iar luni dimineaţă le treceam în Excel. Atunci nu existau camere video mari, totul era analogic. Doi ani am făcut o muncă epuizantă. Lucescu mă învoia şi de la diverse evenimente, mă trimitea acasă inclusiv de la petrecerile cu jucătorii, ca să mă pună la muncă. În 1991 a plecat la Brescia, m-a luat şi pe mine. Acolo am încercat să facem munca mai raţională, mai umană. Mai ales că nu mai aveam grupul meu de prieteni.
Patru ani au lucrat la soft!
- Aşa că a trebuit să automatizaţi munca.
- Am avut norocul să lucrez cu un grup de ingineri şi informaticieni de la Centrul Naţional de Cercetare de la Pisa, creierul din spatele Universităţii. Le-am expus proiectul şi, din 1991, cînd s-a început, pînă în primele luni ale lui 1994 s-a lucrat la software. Am făcut echipă cu Giorgio Piccioni, ziarist pe care Lucescu l-a luat apoi ofiţer de presă la Brescia, Franco Filiberto, un expert în grafică, şi Giuliano Meini, arhitect şi creator de programe multimedia.
- Cum s-a numit şi ce oferea softul respectiv?
- FARM, adică Football Athletic Results Manager, avea recunoaştere vocală şi putea fi folosit de un operator. Acesta făcea cronica TV, cu toate detaliile tehnice ale partidelor în timp real: tipul acţiunii de joc, consecinţa, coordonatele x şi y ale jucătorului şi momentul. Pe baza acestor date am scos analiza calitativă, dispunerea tactică, fluxurile de joc şi traseele. Folosind montajul şi un videorecorder, analiza devenea mult mai simplă. Timpul era economisit. Aşa am creat o serie de rapoarte şi montaje video. De la studiul propriei echipe, am trecut la adversari.
"Era ca şi cum am fi păşit pe Lună!"
- Mai mult, aţi fost solicitat să testaţi programul şi la echipa naţională.
- La început am ţinut totul secret. Apoi, am oferit marilor antrenori care activau în fotbalul italian în acei ani, gratis serviciile noastre. Ulterior, ei au devenit abonaţii noştri. Repet, nimeni nu mai făcea aşa ceva. În 1994 m-a contactat federaţia italiană şi am lucrat cu Sacchi. Selecţionerul de atunci a utilizat înaintea CM softul conceput de noi pentru a pregăti turneul final, unde squadra azzurra a jucat finala cu Brazilia. Jucătorii l-au testat la vestiare, în pauză, şi la partidele din preliminarii! Ajunsesem să oferim informaţiile live, în timpul meciurilor! Era ca şi cum am fi păşit pe Lună.
A înfiinţat o firmă cu Lucescu
- Şi aşa aţi ajuns să creaţi şi o societate, dezvoltînd proiectul.
- În acelaşi an am înfiinţat o firmă cu Lucescu şi am conceput un soft pentru a folosi toate informaţiile adunate. Am pus fiecare, eu şi Lucescu, cîte 50 de milioane de lire italiene, aproximativ 35.000 de dolari pe atunci. În sezonul 1994-1995 am pus la punct şi o primă bază de date, cu toate partidele din acea ediţie. Au apelat la noi Lazio, Juventus şi Inter, care îi aveau antrenori pe Lippi, Zeman, respectiv Hodgson. Apoi am implementat la Brescia urmaşul lui FARM, Digital Soccer. Am trecut la rapoarte mai complexe. Am putut oferi evoluţia tactică şi a randamentului jocului.
- De ce v-aţi separat de Lucescu?
- Devenise o industrie. Am convenit cu Mircea s-o gestionez singur după ce el a plecat de la Brescia. În 1996 el a ieşit din firmă, iar în sezonul 1997-1998 ne-am separat. El s-a întors în România, la Rapid, nu?
-Exact.
- A mers apoi în Turcia şi m-a căutat să vin. Dezvoltasem însă prea mult afacerea. Agenţia avea deja 30 de angajaţi şi eu m-am implicat foarte serios. A ajuns prea importantă ca să o părăsesc, dar i-am trimis un ucenic, Carlo Nicolini, care furase meserie de la mine. În 2000, am cedat 60 la sută din acţiuni firmei Panini, iar peste alţi şase ani am vîndut şi restul de acţiuni.
Campion Mondial cu Italia în 2006
- Aţi lucrat cu nume celebre, Ancelotti, Capello, Lippi...
- Pe Marcello Lippi l-am ajutat şi în 2006, la al doilea Mondial, cu analize personalizate. Cannavaro, Gattuso şi Totti s-au pregătit cu softul nostru. Zeci de jucători au apelat imediat la analizele noastre. Am lucrat şi la Valencia, cu Benitez, care a venit la mine acasă în voiaj de nuntă. Am colaborat 3 ani cu Le Guen la Lyon, în anii cînd francezii luau titluri la foc automat.
- Au mai existat alte oferte din străinătate?
- Au fost şi alte echipe din Anglia şi Spania. Mi-amintesc că am colaborat şi cu cei de la Clairefontaine. Am furnizat doi ani studii pentru selecţionata franceză de tineret. Şi Capello l-a folosit, iar acum sînt zece softuri în lume ce se bazează pe munca noastră de acum 20 de ani. O muncă începută de Mircea Lucescu. Un antrenor din Estul Europei a venit să ne îină lecţii, ăsta e adevărul! "Digital Soccer", programul de azi, e fiul lui FARM. Nu greşescu cu nimic cînd spun că dezvoltarea proiectului început de Mircea Lucescu şi de mine la Pisa şi continuat la Brescia este una dintre cele mai importante inovaţii care au revoluţionat tehnologic fotbalul mondial.
"Lucescu, un magician al jocului de atac, Benitez, genial la fazele fixe, Lippi, cel mai bun în gestionarea grupului, iar Zeman a revoluţionat fotbalul"
Adriano Bacconi
"80 la sută din tot ceea ce cîştig în prezent i se datorează lui Mircea Lucescu"
Adriano Bacconi
"F.A.R.M era ecografia meciului sau analiza biologului. Medicul e însă cel care trebuia să-i explice pacientului ce să ia ca să se simtă mai bine ori să nu rişte să i se facă mai rău"
Giuliano Meini, creatorul softului
CV
Cine e Adriano Bacconi
Adriano Bacconi (47 de ani) a absolvit Ştiinţele Sportului la Universitatea din Dijon şi a activat ca preparator fizic la Pisa şi la Brescia, lucrînd cu Mircea Lucescu între 1990 şi 1996. De mic copil a fost pasionat de fotbal şi studiul partidelor, pornind cu fotbalul de masă. Folosind softul creat împreună cu Lucescu, lucrează cu tehnicieni faimoşi, Arrigo Sacchi, Marcello Lippi, Zdenek Zeman, Carlo Ancelotti şi Rafa Benitez. A fost asistentul lui Marcello Lipii la Mondialul din Germania 2006, cînd Italia a cîştigat titlul suprem!
Are şi licenţă de antrenor
Are şi o scurtă experienţă pe banca tehnică, la Brescia. L-a înlocuit pe Paolo Ferrario şi a stat doar 3 etape în sezonul '97-'98, obţinînd 6 puncte, insuficient pentru a evita retrogradarea. În 2000 a obţinut licenţa Pro de antrenor la Coverciano, o dată cu Roberto Mancini şi cu Walter Zenga.
A vîndut la Panini pentru două milioane de euro
În 2006, a vîndut "Digital Soccer Project" cu două milioane de euro la Panini, celebra fimă producătoare de stickere. Transferul l-a făcut în două etape, în 2000 cedînd 60% din acţiuni. În prezent are 3 joburi. E product manager pe partea creativă şi editorială la "Deltatre" din Torino, lider mondial în statistica grafică TV, furnizînd date pentru site-urile FIFA şi UEFA, dar şi la transmisiile competiţiilor oficiale. E general manager la "Pass-football Ltd" şi "Bigberry", care în 2009 a lucrat, în multimedia şi comunicare, la ceremonia de deschidere a CM de înot. Este invitat permanent la "Domenica Sportiva", unde a mai lucrat între 2002 şi 2004, şi la "90 Minuto" dedicată Champions League, unde face o analiză statistică şi tactică a partidelor.
TRANSFER RATAT LA PISA
I-a vrut pe Lupu şi Lupescu
Mircea Lucescu a încercat să-i ia cu el la Pisa în 1990 pe Dănuţ Lupu şi Ionuţ Lupescu, foştii lui elevi de la Dinamo. "Pentru a completa lotul, ne trebuie un mijlocaş la închidere capabil şi să organizeze jocul şi altul care să servească atacanţi şi să rupă ritmul". Preşedintele Romeo Anconetani s-a lovit însă de opoziţia ministrului de Interne, Doru Viorel Ursu, numit "magistrat militar avînd faima de dur", povestea fiind relatată de "La Nazione" (facsimil) în ediţia din 1 iulie 1990. Pînă la urmă, Lupescu a plecat în Germania, la Bayer Leverkusen, iar Lupu în Grecia, la Panathinaikos.

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat