FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Ruptura dintre Dani Coman şi fani e definitivă: "Afară din Giuleşti!"

Articol de , - Publicat duminica, 20 februarie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 20 februarie 2011 16:07

Înjurat tot meciul, Robocop i-a ameninţat pe suporteri


Chiar cînd Marius Şumudică credea că a rezolvat problema portarilor, antrenorul a primit ieri o nouă lovitură din partea suporterilor. După ce au văzut că Mircea Bornescu, favoritul lor, nu se află nici măcar în lot, fanii au sărit la gîtul lui Dani Coman, pe care l-au înjurat încă din startul partidei cu Astra. Susţinătorii alb-vişinii au dorit astfel să-i reamintească lui Şumi că nu-l acceptă pe Coman ca titular.
După ce i-au scandat numele lui Bornescu pe durata primei reprize, galeria giuleşteană a luat foc după pauză, cînd Coman a apărat poarta din dreptul fanilor bucureşteni. O parte dintre aceştia s-au urcat pe garduri şi i-au cerut lui Robocop să plece: "Afară din Giuleşti! Eşti un mercenar! «Banii» Coman!". Situaţia s-a agravat în minutul 64, cînd portarul a fost eliminat pentru că l-a faultat pe Budescu, scăpat singur cu el. Suporterii au început să-l înjure din nou, moment în care Dani a răbufnit. Portarul le-a făcut semn că i-a văzut, că-i cunoaşte şi că abia aşteaptă să se întîlnească faţă-n faţă! Şumudică a intervenit şi a cerut galeriei să înceteze: "Ce-aveţi, mă, cu el? E de-ai noştri!".

Oficialii clubului din Grant susţin că supărarea fanilor nu-şi are rostul pentru că Mircea Bornescu nu evoluat ieri deoarece a acuzat o răceală puternică în ultimele zile.

"Mă bucur că avem doi portari de valoare, dar, din păcate, poate juca doar unul singur. Cel care va sta pe banca se va plafona, d-asta eu cred că unul dintre ei ar trebui să se transfere"
Costin Lazăr, căpitan Rapid

"Suporterii trebuie să îl respecte pe Coman şi să înţeleagă că trebuie să fie în orice moment alături de el"
Dinu Gheorghe, preşedinte executiv Rapid

"Nu comentez atitudinea fanilor, eu îmi voi face datoria de fiecare dată cînd voi fi folosit"
Dani Coman, portar Rapid

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Daniel Pancu, nesatisfăcut de unul dintre cele mai lăudate orașe: „Vă spun sincer, mereu sunt nervos aici. Asta nu îmi place deloc”
Superliga
Daniel Pancu, nesatisfăcut de unul dintre cele mai lăudate orașe: „Vă spun sincer, mereu sunt nervos aici. Asta nu îmi place deloc”
Lovitură grea pentru FCSB în primul meci al anului » Darius Olaru s-a accidentat și a ajuns la spital! GSP a aflat cât va lipsi
Superliga
Lovitură grea pentru FCSB în primul meci al anului » Darius Olaru s-a accidentat și a ajuns la spital! GSP a aflat cât va lipsi
Rapid s-a distrat cu amatorii locali în primul amical din Dubai » 13 goluri și șanse pentru David Niculescu și Andrei Șucu: „Haide, Șucule, deschide!”
Superliga
Rapid s-a distrat cu amatorii locali în primul amical din Dubai » 13 goluri și șanse pentru David Niculescu și Andrei Șucu: „Haide, Șucule, deschide!”

Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul

Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”


Comentarii (1)
 •  22 Februarie 2011, 18:32

Hai sa terminam cu razboaiele astea surde!Coman bornescu,oricine sa apere,RAPID sa castige!!!!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează