Articol de GSP - Publicat joi, 24 martie 2011 00:00 / Actualizat joi, 24 martie 2011 15:37
Vedeta naţionalei Bosniei, atacantul Edin Dzeko, a prefaţat confruntarea cu România, de sîmbătă, din preliminariile Campionatului European din 2012. Jucătorul lui Manchester City a declarat într-un interviu pentru ziarul Nazavisne Novice că se bazează pe starea proastă a terenului din Zenica, un gazon cu care jucătorii bosniaci s-au obişnuit.
"Ştim cu toţii că România e o echipă puternică şi nu ne va fi uşor să cîştigăm. Totuşi, nu cred că trebuie să discutăm prea mult despre jocul lor, trebuie doar ca noi să ne facem treaba cît mai bine. Trebuie să ne organizăm cît mai bine, şi atunci vom fi siguri de victorie.
Nu am avut timp să văd meciurile naţionalei României. Totuşi, are mulţi jucători de top, care au jucat la cel mai înalt nivel în Europa. Fără îndoială că România e o echipă tare şi care e obligată să cîştige la Zenica, pentru că e ultima lor şansă de a reveni în lupta pentru calificare
Trebuie să ne gîndim că, în cazul unui eşec pe teren propriu, România devine principala contracandidată la locul doi în grupă. Presiunea este mare. Ştiu că terenul de la Zenica va fi într-o stare mult mai proastă decît în meciurile trecute, dar noi ne-am obişnuit şi ar putea fi în avantajul nostru", a spus Edin Dzeko.
De asemenea, mijlocaşul lui Olympique Lyon, Miralem Pjanic, a spus că formaţia bosniacă e mai puternică şi trebuie să preseze constant pentru a-şi asigura victoria în disputa de sîmbătă.
"Şansele sînt 50-50. România are jucători foarte buni care pot pune un imens pericol, dar nou sîntem mult mai puternici ca echipă. În plus, ne bazăm pe un public frenetic la acest meci. Forţa atacului nostru e binecunoscută şi dacă presăm tot timpul şi nu le lăsăm spaţii libere, atunci victoria va fi a noastră", a spus Pjanic pentru presa din Bosnia.
Partida Bosnia - România se va disputa pe 26 martie, la Zenica, de la 20:15, meci care va fi transmis la Pro TV şi liveTEXT pe GSP.ro. Tot în preliminariile Euro 2012, România va întîlni pe 29 martie, la Piatra Neamţ, naţionala Luxemburgului.