FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ - POLI TIMIŞOARA 1-2

Poli depăşeşte Vasluiul după ce a învins-o pe U Cluj » Arme albe

Ignjatijevici a marcat ieri
primul său gol în Liga 1 Foto: Lorand Vakarcs
Ignjatijevici a marcat ieri primul său gol în Liga 1 Foto: Lorand Vakarcs

Articol de GSP - Publicat joi, 28 aprilie 2011 00:00 / Actualizat joi, 28 aprilie 2011 10:37

Reinventaţi de Uhrin, Ricketts şi Ignjatijevici au înţepat mortal, aducîndu-i Timişoarei şefia Ligii 1 măcar pînă azi

Timişoara a venit la Mediaş cu simptome de asfixie mecanică, după trei etape fără victorie. Bătuse ultima dată în Regie, 3-2 cu Sportul, în ultimele secunde, la limita infarctului. Uhrin a operat în ziua meciului: Zicu şi Magera au rămas pe bancă, Ricketts a primit pistoalele, avîndu-l ca asistent pe Goga. Mutări de poker, dar Timişoara jucase la cacealma o jumătate de retur.

Clujul a dat-o în bară, Poli a lovit în plin
Ricketts a scăpat singur, dar a tras peste, ocazie uriaşă venită însă după ce Clujul, cu instincte de killer ascuţite în 6 etape fără înfrîngere, s-a aflat de două ori aproape de gol! Tot Ricketts, liber pe 7 metri, a deviat pentru Alexa, care, din plonjon, l-a bătut pe Popa, 0-1 (22). Uhrin judecase bine, Timişoara făcea din nou rocada la vîrf cu Oţelul. U a trimis de două ori în bară şi a irosit, boemă, încă trei şanse imense. Poli a rezistat şi a avut forţă pentru încă un upercut. Tameş a pasat pe culoar, Ignjatijevici a sprintat şi l-a învins, lejer, pe Popa, 0-2 (44).

Clau-gol a încins meciul
Dar meciul nu se încheiase. Timişoara a rămas la cutie, în vreme ce clujenii au continuat să atace. Ca în prima parte. Niculescu, însă, din colţul careului mic, nu l-a mai iertat pe Taborda, scurtînd distanţele, 1-2 (58). Meciul a luat foc, "şepcile" armaseră şi anunţau explozia. Nasser a tras la două degete pe lîngă (66), Uhrin a mirosit pericolul şi l-a aruncat în foc pe Zicu. N-a mişcat! U a presat pînă la final, Goga a ratat pe o contră (83), dar tabela a rămas setată pe un 2-1 pentru Poli ce-i duce din nou pe  bănăţeni pe locul 1.

"Şepcile roşii" au terminat în zece
Antrenorul clujenilor, Ionuţ Badea, a epuizat cele trei schimbări pînă în minutul 81, astfel că accidentarea lui Ascoli, survenită cu cîteva minute înainte de final, a obligat gazdele să evolueze cu un om în minus restul partidei. Interesant este că Ascoli fusese introdus în joc de doar cinci minute, în locul altui fundaş accidentat, francezul Pele.

Zicu ars!
Golgeterul Ligii 1, Ianis Zicu, a fost doar rezervă în partida de aseară, intrînd în teren tîrziu, în minutul 69. În etapa trecută, machedonul a ratat un penalty în ultimul minut, 0-0 cu Tg. Mureş. Şi Magera a fost trecut pe bancă, în atac fiind preferat canadianul Ricketts, alături de D. Goga, Uhrin mizînd pe viteză, în faţa unei apărări lente precum cea a Universităţii.

Inbox
- Fundaşul Zsolt Szilagyi (29 de ani) a semnat ieri prelungirea acordului cu U Cluj pentru încă un sezon. În vizorul clujenilor se află şi Galamaz, care părăseşte Steaua în această vară.
- Bănăţenii au cerut eliminarea lui Machado în minutul 27, după ce brazilianul l-a demolat pe Burcă la un duel aerian. Unimătan i-a arătat jucătorului de la U doar cartonaşul galben.
- Clujenii au vrut penalty după ce Sepsi, în deposedare, l-a agăţat de gleznă pe Cojocnean, în debutul reprizei secunde. "Centralul" a lăsat jocul să continue.

357293-ucluj-timisoara-caeta.jpg

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România – Japonia 1-2, în turneul final al BJK Cup » Echipa României, eliminată de la primul duel: Niculescu și Ruse au cedat la dublu
Tenis
România – Japonia 1-2, în turneul final al BJK Cup » Echipa României, eliminată de la primul duel: Niculescu și Ruse au cedat la dublu
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo
Fostul patron din Liga 1 se implică la Corvinul Hunedoara!
Liga 2
Fostul patron din Liga 1 se implică la Corvinul Hunedoara!

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (19)
agresatcuidunic
agresatcuidunic  •  29 Aprilie 2011, 00:41

Deci sunt obositi si decimati pt. ca Hadnagy si Gaucho sunt jucatori importanti.Au fundasi in forma foarte buna insa.O sa jucam cu rabdare si vom marca.Apoi o sa ne punem pe doua randuri, pt. ca nu au atacanti si nici prospetimea sa alerge dupa egalare.Nu cred ca vor marca la TM dar trebuie sa avem grija la acest Cristescu pt. ca l-au menajat cu Branestiul.Un obiectiv poate la fel de important ca cele 3 punte este sa nu avem suspendati cu Vaslui.Brasoul se va multumi daca nu e umilita la TM.Otelu joaca la CFR, iar daca scot un egal, mergem la 3 puncte, plus meciul direct (2-0).Vasluiul va trebui sa ne invinga, vor juca deschis.Daca castigam noi, suntem campioni! Hai Poli!!!!

agresatcuidunic
agresatcuidunic  •  29 Aprilie 2011, 00:31

Echipa FC Braşov a plecat spre Timişoara joi la prânz, din lot lipsind Diego Gaucho, accidentat, şi Attila Hadnagy, suspendat.

agresatcuidunic
agresatcuidunic  •  29 Aprilie 2011, 00:31

"Vom juca în compania unei candidate la titlu, astfel că nu poate fi uşor. Cu toate acestea, vom merge să ne jucăm şansa, să ne facem jocul şi să scoatem un rezultat bun. Simt oboseala echipei mele şi apreciez efortul depus de băieţi. Nu este deloc uşor, este un program infernal şi greu de dus, care afectează foarte tare echipele mici. Nu avem un lot atât de numeros încât să putem rula jucătorii. S-a acumulat oboseală şi se va mai aduna şi de pe drum, pentru că la Timişoara este o deplasare foarte lungă, dar sper să reuşim să îi recuperăm pe băieţi. Tocmai din acest motiv am decis să facem deplasarea cu două zile înaintea partidei", a spus Conceicao

Vezi toate comentariile (19)
Comentează